Iuliu Mureșan: ”Suntem bine, mult mai bine decât în momentul în care am preluat clubul”
După plecarea lui Cristi Balaj din octombrie 2025, Iuliu Mureșan spunea că echipa traversează un moment critic. La cinci luni distanță președintele ardelenilor afirmă că situația s-a îmbunătățit și vorbește deja despre obiectivul câștigării titlului.
”Suntem bine, mult mai bine decât în momentul în care am preluat din nou clubul. Suntem încrezători că vom lua și licența și totul va intra în normal.
Datoria către Ioan Varga nu contează, el nu își cere banii. Aia e așa, pe hârtie. Nu e o datorie pe care trebuie să i-o dăm.
Nici nu contează, eu m-aș ruga să fie de 80 de milioane de euro datoria și să ne scăldăm în bani. Sunt banii patronului pe care îi ține la echipă, nu aia e problema.
Acum ar fi o nereușită (n.r. – ratarea play-off-ului). O mare neîmplinire. Când am luat echipa, aveam 13 puncte după 15 etape.
Nu era realist atunci să spui că vrei în play-off sau să câștigi campionatul, părea o utopie. Dar, obținând aceste rezultate – avem 9 victorii cu Pancu – te gândești…”, a declarat Iuliu Mureșan, conform gsp.ro.
Pentru a plăti din datorii, Ioan Varga i-a vândut pe Louis Munteanu, Lindon Emerllahu și Otto Hindrich. În total, pe cei trei jucători s-au strâns aproximativ 8.000.000 de euro.
Anunțuri gratuite din Maramures



