Peste un an, în 14 februarie, începe Festivalul Olimpic al Tineretului European (FOTE) 2027, ediţia de iarnă, ce se va desfăşura la Braşov, Râşnov, Predeal, Cheile Grădiştei, Sfântu Gheorghe şi Târgu Secuiesc. Competiţia sportivă va fi una de mare anvergură, la care şi-au anunţat prezenţa delegaţii din 48 de ţări. Sportivii, tineri cu vârsta cuprinsă între 14 şi 14 ani, vor face pasul spre marea performanţă, iar unii dintre ei vor ajunge la Olimpiada mare. În aceste condiţii, România, în calitate de ţară gazdă a evenimentului, pentru a doua oară după ediţia de iarnă din anul 2013 (desfăşurată în judeţul Braşov) va trebui să ia toate măsurile pentru a răspunde aşteptărilor.
Stadiul pregătirilor pentru FOTE 2027, dar şi priorităţile pentru perioada următoare au fost prezentate de organizatori într-o conferinţă de presă, ce s-a desfăşurat joi, 12 februarie, la Braşov. Astfel, din declaraţiile participanţilor a rezultat că principala provocare va consta în realizarea, la timp, a lucrărilor la infrastructura sportivă, în condiţiile în care nu a fost alocată, încă suma necesară finanţării investiţiilor.
Un avertisment şi un semnal de alarmă
Practic, potrivit primarului Braşovului, George Scripcaru, bugetul total necesar organizării FOTE 2027 este de 20 milioane de euro, sumă în care sunt incluse atât lucrările şi achiziţia dotărilor şi echipamentelor, cât şi costul serviciilor (cazare, transport, realizarea imaginii etc.). Însă, edilul a menţionat că aceşti bani nu sunt alocaţi, acest lucru urmând să se întâmple odată cu aprobarea bugetului naţional.
„Mai avem un an, iar bugetul nu este aprobat. Nu există o sumă în bugetul naţional pentru acest proiect, astfel încât să ştim cum derulăm achiziţiile. La eveniment şi-au anunţat prezenţa 48 de ţări. Nu mai putem să dăm înapoi. România şi-a asumat responsabilităţi pe care trebuie să le îndeplinească. Sperăm să se aprobe bugetul naţional, astfel încât să putem face pregătirile. Este un avertisment şi un semnal de alarmă, pe care îl tragem, pentru că România şi-a asumat nişte obligaţii”, a declarat primarul Braşovului, George Scripcaru, care este şi preşedinte al comitetului de organizare al FOTE 2026.
La rândul său, preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian Veştea, a declarat că „trebuie să avem la dispoziţie resursele necesare, pentru a putea derula procedurile de achiziţie şi pentru a face lucrările necesare”.
Pe de altă parte, preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, Mihai Covaliu, a precizat că, în ciuda situaţiei economice complicate prin care trece ţara noastră, „avem promisiunea fermă din partea premierului Ilie Bolojan că vom avea susţinere din partea Guvernului”.
Un nou lac pentru domeniul schiabil din Poiana Braşov
La conferinţa de presă au participat reprezentaţi ai localităţilor în care se vor desfăşura probele, mai puţin Târgu Secuiesc, acesta fiind reprezentat „cu delegaţie” de viceprimarul Braşovului Dan Ghiţă.
Cu această ocazie, primarul Braşovului, George Scripcaru a anunţat principala investiţie pe care o are în vedere pentru FOTE 2027. „Anul acesta trebuie să mai amenajăm un lac de acumulare din care să fie alimentate instalaţiile de producere a zăpezii artificiale. Am identificat deja terenul care nu este în fondul forestier şi am realizat deja un studiu. Lacul va fi amenajat într-o zonă în care există suficiente izvoare pentru a fi captate. Încercăm să includem această investiţie în planul de finanţare al competiţiei. Prin realizarea acestui lac, nu vom mai fi puşi în situaţia de a pompa apă din reţeaua publică”, a declarat primarul.
Pe de altă parte, primarul din Râşnov, Horia Motrescu, a anunţat că va fi modernizată trambulina K90. De asemenea, pentru această trambulină, printr-un program finanţat de Administraţia Fondului de Mediu, va fi realizată şi o instalaţie de nocturnă permanentă.
Reprezentanţii celorlalte localităţi nu au prezentat o listă de investiţii majore ce mai trebuie realizate, dând asigurări că le vor asigura sportivilor cele mai bune condiţii.
Două sate olimpice pentru cele 10 probe
Organizatorii au anunţat că în perioada desfăşurării FOTE 2027 vor exista două sate olimpice. Cel principal va funcţiona în Poiana Braşov, la fel ca în anul 2013. Un alt sat olimpic, mai mic, va fi amenajat la Cheile Grădiştei.
Sportivii vor participa la 10 probe sportive, de la schi alpin şi hochei, la schi alpinism, biatlon, snowboard, sărituri sau hochei fete sau 3×3.
Astfel, competiţiile se vor desfăşura la următoarele baze sportive: hochei pe gheaţă la patinoarul olimpic din Braşov, schi alpin pe pârtiile din Poiana Braşov, biatlon la Cheile Grădiştei, schi fond la Predeal (Valea Râşnoavei), patinaj artistic la patinoarul de la Cheile Grădiştei, hochei pe gheaţă 3×3 la patinoarul din Sf. Gheorghe, hochei pe gheaţă feminin la patinoarul din Tg. Secuiesc, patinaj viteză pe pistă scurtă (short track) la patinoarul de la Cheile Grădiştei, sărituri cu schiurile la Râşnov (Valea Cărbunării), snowboarding la Predeal (Clăbucet) şi schi-alpinism la Poiana Braşov (probele de anduranţă) şi la Cheile Grădiştei.
Anunțuri gratuite din Maramures



