Primarii din cinci localități din județul Sibiu au fost premiați de Asociația Comunelor din România pentru excelența în administrație, implicare socială, promovarea valorilor locale și performanța obținută în comunitățile pe care le conduc.
Printre distinși se numără:
- Andreea Voicu, primărița comunei Racovița, care a primit Ordinul de Merit și Trofeul „Dinu Săraru”, pentru dezvoltarea politicilor și proiectelor sociale, implicarea în educație și susținerea familiei.
- Daniel Minea, primarul comunei Râu Sadului, recompensat cu Ordinul de Merit și Trofeul „Nicolae Sabău”, pentru promovarea valorilor și civilizației tradiționale în mediul rural.
- Marius Grecu, primarul comunei Axente Sever, care a obținut Trofeul „Primar de 5 stele”, pentru excelența în administrația publică locală.
- Emil Urian, primarul comunei Șeica Mică, distins cu titlul de „Primar de 6 stele”, pentru leadership și rezultate constante în dezvoltarea comunității.
- Valentin Ivan, primarul comunei Sadu, premiat cu Ordinul de Merit, Trofeul „Ivan Patzaichin” și Trofeul „Primar de 6 stele”, pentru performanță și implicare în promovarea sportului.
Aceste distincții subliniază că administrațiile liberale din județul Sibiu livrează rezultate concrete, bazate pe muncă, viziune și respect față de oameni. PNL Sibiu se menține astfel un reper de performanță în administrația locală.



