Miercuri, 11 Februarie 2026, ora 19:11
529 citiri
Cum a lăsat o pasăre protejată o întreagă secție de poliție din județul Cluj fără căldură FOTO Facebook/ Organizația pentru Protecția Mediului și Combaterea Braconajului OPMCB
Polițiștii din localitatea Călățele, județul Cluj, trăiesc o situație demnă de filmele de comedie, dar cu un final… înghețat. O barză și-a ales drept loc să-și facă propriul cuib pe hornul secției de poliție, blocând astfel sursa de căldură a clădirii. Din cauza legislației stricte, oamenii legii nu pot interveni pentru a muta cuibul fără un munte de aprobări oficiale.
Birocrația cuibului
Deși iarna își face simțită prezența, polițiștii au fost nevoiți să oprească sistemul de încălzire bazat pe hornul respectiv și să caute soluții alternative. Motivul? Barza albă este o specie protejată, iar relocarea cuibului necesită avize de la instituții precum Ministerul Mediului, Academia Română și alte autorități de mediu.
„A fost solicitat sprijinul și intervenția autorităților competente în vederea obținerii avizelor necesare pentru relocarea cuibului, astfel încât această operațiune să se desfășoare în condiții de siguranță și fără a afecta habitatul natural al speciei protejate”, a explicat purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj.
Statistici în creștere: Berzele albe preferă satele României
Cazul de la Călățele nu este unul izolat, având în vedere expansiunea speciei în ultimii ani. Conform celui mai recent recensământ ornitologic realizat în perioada 2024-2025 de către organizații precum Societatea Ornitologică Română (SOR), situația berzelor albe în România este următoarea:
– 7.821 de cuiburi au fost identificate la nivel național;
– 6.509 cuiburi sunt ocupate activ în fiecare an;
– 12.588 de pui au fost recenzați de specialiști, confirmând o populație sănătoasă și în creștere.
Până când dosarul relocării va trece prin toate filtrele instituționale, polițiștii din Călățele rămân fără căldură, așteptând ca barza să fie „mutată” legal de pe coșul de fum.
Anunțuri gratuite din Maramures



