Cea mai recentă confruntare directă s-a încheiat la egalitate.

Articol editat de Bianca Câmpeanu,
7 februarie 2026, 11:01 / actualizat: 7 februarie 2026, 13:31

CFR și Universitatea Cluj se întâlnesc, sâmbătă, 7 februarie, în derby-ul etapei a 26-a a SuperLigii. 

Duelul dintre cele două echipe va începe la ora 20:00 și se va disputa pe stadionul “Dr. Constantin Rădulescu”.

Înaintea acestui joc, “șepcile roșii” ocupă locul cinci, cu 42 de puncte, iar “feroviarii” sunt pe poziția a șaptea, cu 38 de puncte.

Cea mai recentă confruntare directă dintre cele două echipe a avut loc în 29 septembrie și s-a încheiat la egalitate, scor 2-2.

În altă ordine de idei, “feroviarii” au ajuns la un acord cu clubul polonez Pogon Szczecin pentru împrumutul lui Marian Huja până în vară, gruparea din Gruia având opțiunea de a-l transfera definitiv.

În vârstă de 26 de ani, Huja a început junioratul la echipa portugheză Belenenses, urmând ca apoi să facă pasul la academia clubului englez Watford.

În 2020, el a ajuns în fotbalul românesc, îmbrăcând tricoul celor de la Petrolul Ploiești timp de cinci sezoane, perioadă în care a bifat 127 de apariții și a reușit să înscrie de opt ori.

 

 

Ovidiu Tebu

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, X și instagram.



Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *