SUA: Casa Albă confirmă discuțiile cu Iranul în Oman

Statele Unite vor purta discuții cu Iranul vineri, în Oman, a declarat miercuri pentru AFP un înalt oficial american, risipind temporar îndoielile cu privire la această întâlnire, scrie AFP.

Ministrul iranian de externe, Abbas Araghchi, confirmase anterior negocierile, referindu-se la ‘discuții privind dosarul nuclear’ care vor avea loc vineri la Muscat, între cele două țări inamice.

Agenția de presă ISNA a relatat că Araghchi va conduce delegația iraniană, care i-ar include și pe diplomații de rang înalt Majid Takht-Ravanchi și Kazem Gharibabadi.

Emisarul american Steve Witkoff va reprezenta Washingtonul, a adăugat ISNA, menționând că Jared Kushner, ginerele președintelui Donald Trump, ar putea fi și el prezent.

Araghchi și Witkoff au participat la cinci runde de negocieri nucleare între Iran și Statele Unite în 2025, întrerupte când Israelul a lansat atacuri aeriene fără precedent împotriva Iranului cu două zile înainte de a șasea rundă programată, declanșând un război de 12 zile. AGERPRES/(AS – redactor: Alic Mîrza, editor online: Alexandru Cojocaru)

Afisari: 124


Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *