Foto: Primăria Miercurea-Ciuc

Peste o mie de persoane au semnat petiţia lansată de Primăria Miercurea-Ciuc prin care se solicită Guvernului modificarea legislaţiei astfel încât primăriile să poată reduce impozitele locale în cursul anului, precum şi reintroducerea facilităţilor fiscale pentru persoanele cu handicap.

Într-o postare pe pagina de Facebook a municipalităţii se arată că petiţia, care a fost lansată ieri, iniţial online, poate fi semnată şi fizic, începând de mâine la sedioul mai multor instituții publice.

Demersul vine în contextul în care Ministerul Finanţelor a transmis, prin Prefectura Harghita, un răspuns oficial în care se precizează că autorităţile locale nu au dreptul legal de a diminua, pe parcursul anului, anumite tipuri de impozite locale stabilite în anul anterior.

Petiţii similare au fost lansate şi la Odorheiu Secuiesc şi Gheorgheni, însă numărul celor care au semnat până în prezent este mai redus.




Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *