Transylvania Open ajunge la a șasea ediție cu măsuri noi, implementate de WTA, printre care instalarea sistemului Hawk-Eye pe ambele terenuri și adoptarea unei suprafețe de joc de tehnologie nouă, dintr-un material mai scump, dar care scade și mai mult riscul de accidentare al jucătoarelor.
„E visul nostru, de când am început să organizăm Transylvania Open, să avem o campioană româncă.”
Cu licență permanentă de organizare, turneul WTA 250 de la Cluj-Napoca mai rămâne cu un singur vis important neîndeplinit: acela de a vedea o jucătoare din România ridicând trofeul de campioană, în proba individuală.
„E visul nostru, de când am început să organizăm Transylvania Open, să avem o campioană româncă. Doamne-ajută să avem și o finală românească. Încă nu s-a întâmplat, dar e și foarte complicat să câștigi un turneu WTA 250. Fiecare meci e dificil. Sunt jucătoare ca Pliskova, cu wildcard, care oricând poate să câștige turneul, chiar dacă și-a pierdut din puncte,” a punctat Patrick Ciorcilă, în contextul în care fostul număr 1 WTA din Cehia a reușit să își apropie titlul de campioană la Cluj, în urmă cu doi ani.
Meciuri din circuitul WTA, gratis de urmărit, la Cluj-Napoca
Înainte de startul competiției, directorul întrecerii, Patrick Ciorcilă, a anunțat pentru Știrile PRO TV că primele zile de concurs – sâmbătă și duminică, 31 ianuarie-1 februarie – le vor permite spectatorilor să vadă meciuri din WTA fără niciun cost.
„Vom avea preț zero primul weekend, sală plină la semifinale și finală,” a spus Patrick Ciorcilă, care a amintit că Transylvania Open 2026 „poate fi ultima șansă de a o vedea pe Sorana Cîrstea jucând tenis în România.”
„Arbitrul de scaun doar va superviza meciul.”
„Cum spunea Simona, cred că oamenii fac ca acest turneu să fie cel mai frumos. Spiritul, atmosfera care există aici.
Sunt convins că va fi o ediție de neuitat. Interesul crește, de la an la an, brandul crește. Avem o listă de jucătoare foarte atractivă și sunt doar emoții pozitive,” a mai spus Patrick Ciorcilă, într-un interviu acordat exclusiv pentru Știrile PRO TV.
Deși nu joacă, Simona Halep a accelerat vânzarea biletelor, înainte de Transylvania Open 2026
„De când am anunțat-o pe Simona Halep, hype-ul a fost atât de mare ca și cum ar juca în turneu.
Biletele s-au vândut în aceeași zi, toată lumea întreabă ce va face Simona, dacă vor avea ocazia să o întâlnească.
Simona Halep va fi pe toată perioada turneului, asta e foarte important pentru noi, faptul că e ambasador Transylvania Open. Cu siguranță, vor fi multe surprize și din partea Simonei,” a completat Patrick Ciorcilă, în exclusivitate pentru PRO TV și Sport.ro.
Toate meciurile de pe terenul central de la Transylvania Open vor putea fi urmărite în exclusivitate pe VOYO, în perioada 31 ianuarie – 7 februarie.
Anunțuri gratuite din Maramures



