Mitropolitul Bartolomeu Valeriu Anania a fost comemorat joi, la Cluj-Napoca, prin simpozionul interjudețean „Vocea din agora cetății”, organizat la împlinirea a 15 ani de la trecerea sa la Domnul.
Manifestările comemorative au debutat cu slujba Parastasului, oficiată de Mitropolitul Andrei al Clujului, Maramureșului și Sălajului la mormântul vrednicului de pomenire Bartolomeu Valeriu Anania, aflat în necropola ierarhilor de la demisolul Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca.
La momentul de rugăciune au participat profesori de la Facultatea de Teologie Ortodoxă, cadre didactice și elevi ai Colegiului Ortodox „Mitropolitul Nicolae Colan” din Cluj-Napoca, precum și invitați din mediul cultural și educațional.
Condei inegalabil
În sala de evenimente a Muzeului Mitropoliei Clujului, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a rostit un cuvânt de evocare, subliniind complexitatea personalității celui comemorat.
„Pe lângă faptul că a avut un condei inegalabil în ce privește literatura, în general, relatările, piesele de teatru, a avut un condei deosebit și în ce privește poezia”.
În cadrul simpozionului, au fost evocate opera teologică, literară și pastorală a Mitropolitului Bartolomeu de către personalități din domeniul teologiei și culturii, colaboratori și apropiați.
Părintele profesor Ștefan Iloaie de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca a evidențiat continuitatea și valoarea manifestării: „Simpozionul a adunat și a punctat, prin oameni care l-au cunoscut pe Mitropolitul Bartolomeu, elemente care privesc opera lui, atitudinea lui, dinamica interioară și importanța pentru Cluj, Clujul cultural și bisericesc”, a declarat părintele profesor pentru Trinitas TV.
Prezență vie
Directorul Colegiului Ortodox „Mitropolitul Nicolae Colan” din Cluj-Napoca, părintele Liviu Vidican-Manci, a subliniat actualitatea moștenirii lăsate de ierarh: „Mitropolitul Bartolomeu Valeriu Anania este o prezență cât se poate de vie în memoria clujenilor și, mai ales, a celor care au studiat teologia la Cluj”.
Inspectorul școlar general din județul Cluj, Marinela Marc, a arătat că evocarea Mitropolitului Bartolomeu depășește simpla rememorare: „A-l evoca pe Mitropolitul Bartolomeu Anania înseamnă a ne asuma un dialog viu cu o conștiință care a traversat unele dintre cele mai decisive momente ale istoriei recente”.
„Pentru tineri, el nu trebuie să rămână doar un nume din manuale, ci un interlocutor exigent care ne provoacă să gândim profund și să nu confundăm libertatea cu absența reperelor”, a adăugat inspectorul școlar general.
Conferințe și activități culturale
Programul zilei a inclus conferințe tematice, lansări de carte și sesiuni de comunicări științifice, precum și momente muzicale susținute de corurile Colegiului Ortodox.
Evenimentul s-a încheiat cu festivitatea de premiere a elevilor participanți la concursul interjudețean de cultură religioasă, care au prezentat creații literare și artistice dedicate memoriei Mitropolitului Bartolomeu Valeriu Anania.
Anunțuri gratuite din Maramures



