Articol disponibil în:
Română
Instituția Prefectului – Județul Harghita adresează mulțumiri tuturor celor care s-au implicat în organizarea și desfășurarea spectacolului festiv „Unirea Principatelor Române”, desfășurat la Miercurea Ciuc, în data de 24 ianuarie 2026, la Casa de Cultură a Sindicatelor – „Casa Artelor”.
Mulțumirile se îndreaptă către elevi, cadre didactice, conducerile instituțiilor de învățământ implicate, părinți, precum și către gazdele evenimentului, pentru sprijinul acordat și pentru contribuția la reușita proiectului.
De asemenea, Instituția Prefectului mulțumește finanțatorului proiectului, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Harghita, precum și celor 37 de cadre didactice și coordonatori care au pregătit 538 de elevi din:
- Colegiul Național „Octavian Goga” – Miercurea-Ciuc
- Școala Gimnazială „Liviu Rebreanu” – Miercurea-Ciuc
- Școala Gimnazială Livezi
- Asociația pentru Promovarea Tradițiilor și Meșteșugurilor și Turismului în Livezi
Proiectul a avut trei componente
1) Moment artistic dedicat Micii Uniri
În cadrul spectacolului au evoluat:
- 57 de elevi de la Colegiul Național „Octavian Goga”
- 105 elevi de la Școala Gimnazială „Liviu Rebreanu”
- 16 elevi de la Școala Gimnazială Livezi
- 19 membri ai Ansamblului „Livezenii”
Programul a evocat momentele istorice care au făcut posibilă Mica Unire, prin scenete și piese de teatru, evidențiind totodată bogăția culturală locală prin cântece și dansuri populare.
2) Expoziție de cusături în incinta Casei de Cultură
A fost organizată o expoziție de cusături realizată de 341 de elevi din 19 clase primare (Colegiul Național „Octavian Goga” și Școala Gimnazială „Liviu Rebreanu”), sub coordonarea celor 19 doamne învățătoare și a doamnei Alexandra Țifrea, din cadrul Grupului Șezătoare Miercurea-Ciuc.
3) „Hora Unirii” pe platoul din fața Casei de Cultură
Evenimentul a inclus organizarea Horei Unirii, pe platoul din fața Casei de Cultură, în acompaniamentul muzicii militare a Brigăzii 61 Vânători de Munte „General Virgil Bădulescu” – Miercurea-Ciuc.
Premiere pentru elevii participanți
Proiectul se va finaliza prin organizarea a patru evenimente de premiere a elevilor participanți, care și-au adus contribuția la realizarea proiectului, ceremonii ce vor avea loc în perioada imediat următoare.
Instituția Prefectului – Județul Harghita adresează mulțumiri și domnului Loghin Vasile, pentru contribuția la realizarea proiectului din punct de vedere artistic.
Anunțuri gratuite din Maramures



