Înscrierile pentru proiectele care vor putea fi susținute la Maratonul Internațional Sibiu 2026 se încheie pe 30 ianuarie, la ora 12.00. Organizațiile și grupurile de inițiativă sunt invitate să propună idei care răspund unor nevoi reale ale comunității locale.
Aplicațiile pentru cea de-a 15-a ediție a Maratonului Internațional Sibiu se depun exclusiv prin platforma sibiu.grantmanager.ro, unde sunt disponibile formularul de înscriere și toate informațiile necesare. Evaluarea proiectelor se concentrează pe relevanța ideii, claritatea obiectivelor și capacitatea echipei de a duce inițiativa la bun sfârșit, inclusiv în etapa de strângere de fonduri.
La ediția din 2025, aproape 10.500 de alergători au susținut cauzele înscrise, cel mai mare număr din istoria evenimentului. Juriul a aprobat 54 de proiecte, iar în cele 14 ediții organizate până în prezent au fost implementate 437 de inițiative în domenii precum educație, sănătate, mediu, cultură, incluziune socială și protecția animalelor.
An de an, implicarea comunității în probleme actuale, presante, este tot mai mare. Ne bucurăm să vedem că înscrierea de proiecte la Maratonul Internațional Sibiu este pe un trend ascendent. În fiecare an suntem aproape de inițiatori, oferindu-le posibilitatea de a se consulta cu noi înainte de depunerea documentației, astfel încât proiectele să aibă toate șansele de a fi selectate, a declarat Gabriela Cuzepan, director de programe la Fundația Comunitară Sibiu.
Pentru ediția din 2026 nu a fost stabilit un număr minim de proiecte care vor intra în cursă, lista finală urmând să fie decisă de juriu în funcție de calitatea aplicațiilor. Pot aplica atât organizații neguvernamentale, cât și grupuri de inițiativă fără personalitate juridică, statutul aplicantului nefiind un criteriu de selecție.
Fundația Comunitară Sibiu pune la dispoziția aplicanților posibilitatea de consultare înainte de depunerea documentației, pentru clarificarea aspectelor legate de conținutul proiectelor. Întrebările pot fi transmise la adresa proiecte@fundatiacomunitarasibiu.ro, iar întâlnirile de consultare pot fi stabilite în funcție de disponibilitate.
Citește și:
Anul școlar 2026-2027: cursurile încep pe 7 septembrie și se încheie pe 18 iunie
Dacă a fost interesant articolul trimite-l si prietenilor tai .
Ne poți asculta pe 98.3 FM în Sibiu sau 107.2 FM în Alba Iulia
sau de oriunde în lume pe https://city-fm.ro/live-city-fm/
#muzica #stiri #stirilocale
Nu uita!
Anunțuri gratuite din Maramures



