Cel de-al treilea suspect implicat în uciderea omului de afaceri sibian Adrian Kreiner a fost adus miercuri în România, pe Aeroportul Internaţional „Henri Coandă” și a fost condus în arestul Poliţiei Române. A fost prins în Bali, la doi ani după omor, cu ajutorul agentilor de la Interpol. Atentie, urmează informații cu impact emoțional!

„A fost adus în ţară un bărbat, de 33 de ani, domiciliat în localitatea Horezu Poenari, judeţul Dolj, faţă de care, la data de 19 noiembrie 2023, Tribunalul Sibiu a emis un mandat de arestare preventivă, pentru săvârşirea infracţiunilor de omor calificat şi două infracţiuni de tâlhărie calificată”, informează Biroul de presă al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR).

În urma cooperării poliţieneşti internaţionale dintre Poliţia Română şi autorităţile din Indonezia, cu sprijinul partenerilor interni şi externi, Costinel Cosmin Zuleam a fost localizat şi reţinut în Indonezia la data de 15 ianuarie.

„Această localizare a fost rezultatul eforturilor depuse, activităţilor specifice, derulate pe parcursul a peste 2 ani, şi a excelentei cooperări cu autorităţile din mai multe state, precum şi cu sprijinul partenerilor interni şi externi, cărora le mulţumim pe această cale„, arată sursa citată.

Când a fost prins, Cosmin Zuleam se afla într-o casă închiriată, într-un sat din provincia Bali, în Indonezia. Avea părul vopsit și mustața dată jos, în încercarea de nu fi recunoscut. Judecătorii indonezieni au aprobat repede extradarea bărbatului suspectat de uciderea omului de afaceri sibian Adrian Kreiner.

La data de 19 noiembrie 2023, Tribunalul Sibiu a emis pe numele lui Costinel Cosmin Zuleam, domiciliat în localitatea Horezu Poenari, judeţul Dolj, un mandat de arestare preventivă pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat şi a două infracţiuni de tâlhărie calificată.

Doi dintre cei trei bărbaţi acuzaţi că l-au ucis pe omul de afaceri sibian Adrian Kreiner au fost condamnaţi, în noiembrie 2025, de către Tribunalul Alba la închisoare pe viaţă pentru omor calificat, iar cel de-al treilea, Costinel Cosmin Zuleam, a primit o condamnare de 30 de ani de închisoare.

Pronunţarea sentinţei a avut loc în şedinţă publică, în prezenţa celor doi inculpaţi aflaţi în arest preventiv la Penitenciarul Aiud.

Potrivit soluţiei publicate pe portalul Tribunalului Alba, Minae Marian-Cristian şi Ghiţă Laurenţiu, condamnaţi pentru mai multe infracţiuni, urmează să execute pedeapsa principală cea mai grea, respectiv detenţia pe viaţă.

Inculpatul Zuleam Costinel Cosmin, judecat în lipsă, va executa pedeapsa de 30 de ani de închisoare.

Cei trei inculpaţi sunt obligaţi, în solidar, la plata sumei de 33.644 de lei cu titlu de daune materiale şi a sumei de 150.000 de euro cu titlu de daune morale în favoarea fostei partenere a omului de afaceri. Totodată, aceştia sunt obligaţi, în solidar, la plata sumei de 300.000 de euro cu titlu de daune morale în favoarea fiicei omului de afaceri. Aceasta va primi, la rămânerea definitivă a hotărârii, în calitate de moştenitoare legală, cele 16 ceasuri furate de inculpaţi.

Al treilea suspect în cazul uciderii prin tortură a milionarului din Sibiu a fost depistat în Indonezia

A fost prins al treilea suspect în cazul de tâlhărie urmată de moartea omului de afaceri sibian Adrian Kreiner. Costinel Zuleam a fost depistat în Indonezia. În primă instanță, el a fost condamnat la 30 de ani de închisoare. Suspectul a fost găsit și reținut cu ajutorul Interpolului și acum așteaptă procesul, în urma căruia judecătorii vor decide dacă îl extrădează sau nu în România. Ceilalți doi, Marian-Cristian Minae și Laurențiu Ghiță, au fost condamnați de Tribunalul Alba la închisoare pe viață pentru omor calificat.

În noiembrie 2025, omul de afaceri Adrian Kreiner a fost atacat în propria casă de cei 3 indivizi și a murit a doua zi la spital. Fiica lui era într-un dormitor, la etaj, a coborât și i-a surprins pe infractori. A reușit să sune la 112, dar atacatorii au amenințat-o și au reușit să fure 16 ceasuri foarte valoroase. Au fost găsite ulterior în maşina unuia dintre cei trei bărbaţi.

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *