Spitalul Clinic de Boli Infecțioase din Cluj-Napoca a lansat marți proiectul pilot „Prescripție culturală pentru sănătate și bunăstare”.
Inițiativa este unică în România și vizează îmbunătățirea stării de sănătate a pacienților prin activități cu caracter cultural.
Sănătate și cultură
Sebastian Armean, medicul șef al Ambulatoriul Integrat și inițiatorul proiectului, a subliniat obiectivele și activitățile programului.
„Pentru pacienții care vor fi incluși în proiect ne așteptăm la o îmbunătățire a indicatorilor pe care noi îi monitorizăm la început”, a declarat Sebastian Armean pentru Agerpres.
„Este un program de tratament complementar actului medical și nu exclude tratamentul farmacologic sau chirurgical, menit să ajute. Avem un parteneriat cu Opera Națională Română din Cluj-Napoca și cu Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei”.
Desfășurarea proiectului
Andras Istvan Demeter, ministrul Culturii, a apreciat demersul în care „sănătatea nu depinde doar de tratamente medicamentoase, ci și de factori sociali, emoționali și de apartenență la comunitate”.
Proiectul pilot se va desfășura pe o perioadă de șase luni, timp în care aproximativ 300 de pacienți vor beneficia de activitățile incluse în program.
Parteneri în cadrul proiectului sunt Ministerul Culturii, Consiliul Județean Cluj, Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și alte instituții culturale clujene.
Anunțuri gratuite din Maramures



