• SuperLiga: Petrolul – Univ. Craiova, luni, 20:00, DGS 1

  • Serie A: Lazio – Como, luni, 21:45, DGS 2

Ardelenii au avut termen până pe 15 ianuarie să-și plătească toate datoriile și să evite penalizarea din partea celor de la UEFA.

Iuliu Mureșan: ” Toate plățile sunt la zi acum”

Iuliu Mureșan, președintele celor de la CFR Cluj, a dezvăluit că ”Feroviarii” au reușit să treacă peste monitorizare, achitând aproape două milioane de euro.

”Eu nu doresc să slăbesc echipa. Nu știu dacă e prea mult. Noi încălcăm niște principii, suntem nevoiți. Suntem nevoiți să mai vindem ca să ne asigurăm bugetul. Vom aduce alți jucători, încercăm să-i alegem cât mai bine, să nu greșim, să ne încadrăm și într-o limită decentă de salarii.

Am reușit să scădem plafonul de salarii cu 100.000 de euro pe lună, ceea ce este bine. Media de salarii e în jur de 10-12 mii pe lună. Am făcut o economie de 1.200.000 pe an. Toate plățile sunt la zi acum. Am fost nevoiți, pentru că aveam acea monitorizare de la UEFA, din 3 în 3 luni.

Dacă nu trecem de una dintre aceste monitorizări, riscăm să nu ne mai dea voie să participăm timp de o ediție sau două în cupele europene, ceea ce n-ar fi bine deloc. Ultima monitorizare a fost pe 15 ianuarie și am trecut-o, ne-am plătit toate datoriile.

Dacă nu o treceam, era o amendă, de peste 200.000 de euro, plus o ediție sau două de cupe europene, pentru care am fi obținut dreptul sportiv, în care nu am fi putut să jucăm. Pentru un club ca noi, care a jucat tot timpul în cupele europene în ultimii ani, ar fi un dezastru.

Am încasat deja toți banii pe Louis Munteanu. I-am cheltuit ca să trecem această monitorizare. Aproximativ (n.r. două milioane de euro s-a plătit). Lucrurile s-au stabilizat, din punct de vedere sportiv avem rezultate, asta e cel mai important.

Am reușit și economic să ne stabilizăm, suntem la zi, nu mai avem datorii, nici la jucători, nici la cluburi, nici la angajați. E mare lucru, dar a fost greu, cu emoții, dar am reușit. Și de data asta nu în ultima zi, ci în penultima”, a declarat Iuliu Mureșan potrivit fanatik.ro.

Etichete: iuliu muresan , cupe europene , monitorizare uefa



Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *