La mai bine de șase luni de la comiterea crimei din județul Mureș, Emil Gânj este în continuare de negăsit. Presa din Ungaria scrie că la eforturile de căutare a acestuia s-au alăturat și specialiști FBI (Biroul Federal de Investigaţii) și că Emil Gânj s-ar putea ascunde într-o rețea de tuneluri săpate în Al Doilea Război Mondial sau chiar pe teritoriul Ungariei.

Toate datele indică că acesta și-a planificat minuțios crima și a ascuns și depozitat haine și mâncare în diferite locuri, pentru a se putea ascunde mai ușor de autoritățile române.

Poliția din România a implicat până la 800 de ofițeri de poliție pentru a-l prinde pe acesta, însă, până în acest moment, nu există niciun rezultat.

În luna iulie, Emil Gânj a pătruns în casa fostei sale iubite, i-a aplicat mai multe lovituri de topor, după care a dat foc locuinței și s-a făcut nevăzut.

El a fost trimis în judecată, în lipsă, de Parchetul Mureș, pentru omor calificat, distrugere, profanare de cadavre și încălcarea unui ordin de restricție emis în octombrie 2025. Criminalul se află și pe lista celor mai căutați infractori Europol, iar pe capul său a fost pusă și o recompensă de 5.000 euro pentru oricare persoană care ar putea da informații ce pot duce la prinderea sa.

Citește și: VIDEO Imagini cu momentul crimei din Mureș: Emil Gânj a fost filmat în timp ce intră cu toporul în casa tinerei de 23 de ani

Editor : C.S.

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *