Arcelor Mittal Hunedoara, cu afaceri de 511 mil. lei în 2024 şi 477 de angajaţi, a oprit definitiv producţia în octombrie 2025.

Arcelor Mittal Hunedoara, colosul care a închis definitiv producţia în octombrie anul trecut, convoacă pe 9 februarie Adunarea Generală Extraordinară a Acţionarilor Societăţii (AGEA) pentru obţinerea aprobării  vânzării activelor către UMB Steel, companie controlată de Dorinel Umbrărescu, cel mai puternic constructor. Finalizarea şi implementarea tranzacţiei ar trebui să aibă loc până cel târziu pe 1 iunie 2026, potrivit datelor publice. „În prezent mai avem 100 de angajaţi din cei 500 de la momentul închiderii producţie, 200 de salariaţi au plecat pe schema de plecări voluntare, ce a presupus 12 salarii nete şi 18.000 lei, iar alţi 200 au ieşit la pensie”, a spus pentru ZF Mihaela Crăciun, directorul general al companiei.

Cei 100 de angajaţi se ocupă de întreţinerea echipamentelor, pază şi alte activităţi care nu sunt legate de producţie. 

Combinatul producea profile şi corniere pentru pieţele de energie, construcţii şi infrastructură. În 2006,cel mai bun an din ultimele două decenii, Arcelor Mittal din Hunedoara avea afaceri de 746,5 mil.lei şi profit net de 22,5 mil. lei, la 1.913 angajaţi, potrivit mfinante.ro.

Colosul din Hunedoara, cu afaceri de 511 mil.lei în 2024 şi 477 de angajaţi, a oprit definitiv producţia în octombrie anul trecut.

Datele publice arătau că cifra de afaceri cumulată pe primele nouă luni ale anului trecut, de 210 mil. lei, era cu 50% mai mică faţă de nivelul din aceeaşi perioadă a anului

„Rezultatul negativ pentru primele 9 luni ale anului 2025 s-a datorat tendinţei descendente a pieţei, care a dus la vânzări mai mici şi preţuri ridicate la energie electrică şi gaze naturale, împreună cu costuri mai mari de intrare pentru materiale şi servicii”, se arată intr-un raport al companiei.

Oficialii mai precizau ca piaţa a înregistrat o prăbuşire în trimestrul 3, iar portofoliul de comenzi a scăzut drastic.

 



Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *