Câțiva tineri ornitologi puneau în urmă cu 35 de ani bazele unui proiect, fără să știe cât de lungă va fi povestea lor.
Cu timpul, grupul a devenit o organizație, Asociația pentru Protecția Păsărilor și a Naturii „Grupul Milvus” iar, treptat, de la observații ornitologice s-a ajuns la o amplă activitate de cercetare și conservare a naturii.
Papp Tamás, membru fondator al Grupului Milvus, își amintește de prima tabără de inelare a păsărilor în munții Gurghiului:
„În anii 90 încă nu eram foarte vizibili, dar eram prezenți cu taberele acestea de inelare. După aceea, oamenii au început să vină la noi și cu păsări rănite. Și de aici am pornit și pe drumul de a înființa un centru de reabilitare, înființat după anii 2010. Apoi am început să scriem proiecte. Deci practic, noi am reușit să facem protecția naturii mai serios în momentul în care au apărut niște fonduri Europene și înainte de aderare, pre-europene.”
Recunoașterea internațională a grupului Milvus a început, însă, cu organizarea unui proiect de succes, derulat pe parcursul a trei ani și realizat în parteneriat cu Agenția Regională pentru Protecția Mediului Sibiu și Societatea Ornitologică Română.
Proiectul „Conservarea acvilei țipătoare mici în România” s-a desfășurat între 1 ianuarie 2010 și 31 decembrie 2013 și a avut ca scop asigurarea unei stări favorabile de conservare pentru aproximativ 22% din populația de acvilă țipătoare mică (Aquila pomarina) la nivelul Uniunii Europene.
Proiectul a avut un buget de peste 1,8 milioane de euro, iar circa 3 sferturi din fonduri au fost obținute prin programul LIFE+ Natură și Biodiversitate al UE.
Inițiativa a ajutat România să își îndeplinească obligațiile europene privind protecția avifaunei și a fost selectată de Comisia Europeană printre primele cinci proiecte LIFE-Natură derulate în Europa.
Acvila țipătoare mică este o pasăre răpitoare a cărei zonă de cuibărire este restrânsă în principal în partea centrală, estică și de sud-est a Europei.
Specia este considerată a fi “în declin” pe suprafața întregii arii de răspândire, fiind estimată la 20.000 de perechi la nivel global.
România oferă speciei una dintre cele mai importante zone de cuibărit. Ca rezultat al celor mai recente studii, populația de acvilă țipătoare mică din România este estimată între 2000 – 2300 de perechi, reprezentând aproximativ 22% din populația speciei la nivelul Uniunii Europene și 10% din întreaga populație la nivel global.
Dacă în ceea ce privește acvila țipătoare mică stăm bine la nivel mondial și european, avem, în schimb, mari probleme cu un alt gen de acvilă.
Este vorba despre Acvila de câmp (Aquila heliaca), care în acest an a fost desemnată „Specia periclitată a anului 2026” de către Grupul Milvus.
La nivel global această pasăre răpitoare este încadrată drept vulnerabilă pe Lista Roșie a Uniunii Internaționale pentru Conservarea Naturii (IUCN), iar în România rămâne o specie rară, critic periclitată, cu amenințări persistente asupra habitatelor și cuiburilor.
După ce a fost considerată dispărută ca specie cuibăritoare în România timp de aproximativ 50 de ani, acvila de câmp a revenit în țară în jurul anului 2016.
În primăvara lui 2026, specialiștii Grupului Milvus au identificat 8 perechi cuibăritoare (16 exemplare) în vestul României și au întreprins mai multe acțiuni de monitorizare și conservare a speciei.
A fost depus și un proiect LIFE comun, alături de parteneri din Ungaria, Serbia, Bulgaria și Macedonia de Nord. Proiectul își propune consolidarea populației cuibăritoare din regiune, crearea unor noi oportunități de cuibărit și conectarea populațiilor de păsări din Câmpia Panonică și zona balcanică.
„Este o bucurie imensă să contribui la protejarea unei specii atât de impresionante și să vezi îndeaproape rezultatele muncii de teren”, a declarat Bărbos Lőrinc, biolog în cadrul Grupului și coordonatorul programului Specia Periclitată a Anului 2026.
El a adăugat că, în momentul de faţă, există date certe de cuibărit doar în vestul ţării, deşi există observaţii sporadice din Moldova şi semne încurajatoare în Dobrogea.
Pentru a le sprijini revenirea, specialiștii monitorizează atent fiecare cuib de acvilă. În județul Arad a fost montată chiar și o structură artificială, la 19 metri înălțime, cu crengi în interior, astfel încât să imite un cuib natural.
Înmulţirea acestei specii vine, însă, și cu provocări. Habitatul este limitat și, în plus, unele activități umane pot pune în pericol păsările, este de părere Papp Tamás:
„Pericolul direct care ameninţă pasărea şi din cauza căreia poate muri este electrocutarea pe liniile de înaltă tensiune pentru că din păcate sunt foarte multe linii care nu sunt izolate şi pe care păsările pot muri. Am avut şi caz de otrăvire în zona Salonta care sperăm să nu se repete”.
Încercând o concluzie, se poate spune că deși această pasăre maiestuoasă a revenit să cuibărească pe teritoriul țării noastre, după o absență de aproape jumătate de secol, supraviețuirea ei rămâne extrem de fragilă din cauza activităților umane și a pierderii habitatului.
Altfel spus, trebuie să auzim țipătul acvilei și să încercăm să o protejăm, deoarece aceste păsări sunt specii-cheie pentru echilibrul ecosistemelor fiind prădători de vârf, care ajută la reglarea populațiilor de rozătoare și alte animale mici.
Acvila preferă zonele deschise de câmpie, presărate cu pâlcuri de pădure sau arbori izolați înalți, unde își construiește cuibul.
Numai că, extinderea agriculturii intensive și tăierea arborilor maturi au lăsat aceste păsări fără locuri sigure de reproducere.
În plus, folosirea momelilor otrăvite pentru combaterea dăunătorilor sau a altor prădători afectează grav acvilele, care consumă uneori și hoituri.
Apoi, stâlpii de medie tensiune neizolați și liniile electrice reprezintă un pericol mortal, mai ales pentru exemplarele tinere care explorează teritorii noi.
Trebuie amintit aici și deranjul uman: apropierea oamenilor sau a utilajelor agricole de zonele de cuibărit în perioada de reproducere poate determina păsările să își abandoneze ouăle sau puii.
Iată tot atâtea provocări la care trebuie să luăm aminte când vine vorba de acvila de câmp, o pasăre protejată prin lege în țara noastră.
Secole la rând, oamenii au privit această pasăre ca pe un simbol al puterii, al libertății și al neînfricării. Noi, românii, am așezat-o chiar și pe stema țării.
Acum ea are nevoie de protecția noastră.
În plan metaforic, țipătul acvilei este ca o întrebare adresată nouă tuturor. Vom rămâne, oare, spectatori pasivi până când ecoul ei se va stinge definitiv? Sau vom învăța să protejăm liniștea și sălbăticia de care are nevoie pentru a zbura mai departe? Aceasta-i întrebarea!
Anunțuri gratuite din Maramures


