Unii au venit în brațele părinților, cu obrajii rumeni și zâmbete largi. Alții au făcut deja primii pași sau au alergat prin sală. Cu toții au însă ceva în comun. Au venit pe lume înainte de vreme, iar primele lor zile de viață au fost o luptă. Luni, 16 noiembrie, Spitalul Județean de Urgență „Dr. Fogolyán Kristóf” din Sfântu Gheorghe a organizat o întâlnire dedicată copiilor născuți prematur și familiilor lor. A fost o seară în care medicii și-au revăzut micii pacienți, părinții și-au amintit de cele mai grele momente, iar lacrimile au fost, de data aceasta, mai ales de bucurie.

Într-un spital, primele minute de viață ale unui copil pot arăta foarte diferit. Pentru unii părinți, nașterea înseamnă primul plâns, prima fotografie și momentul în care își strâng copilul la piept. Pentru alții, începe cu teama, cu aparate medicale și cu întrebări la care nimeni nu poate oferi imediat un răspuns.

Va putea respira singur? Va lua în greutate? Când îl vom putea ține în brațe? Și, poate cea mai grea întrebare dintre toate, când îl vom putea duce acasă?

La întâlnirea organizată de Secția de Neonatologie, multe dintre aceste întrebări aparțineau deja trecutului. Copiii care odinioară încăpeau aproape într-o palmă s-au întors la spital alături de părinții lor. Nu pentru analize sau tratamente, ci pentru a le arăta celor care i-au îngrijit cât de mult au crescut.

Pentru cadrele medicale, fiecare revedere a fost o confirmare că munca lor nu se termină odată cu externarea unui pacient. Unele povești continuă ani la rând.

Medicul care nu a putut să-și stăpânească lacrimile

Dr. Gyulai Gabriella este medic primar neonatolog și pediatru și conduce Secția de Neonatologie a Spitalului Județean din Sfântu Gheorghe. Lucrează aici de aproape 15 ani și a văzut sute de copii în primele lor clipe de viață. Unii au avut nevoie doar de îngrijirea obișnuită a unui nou-născut. Pentru alții, fiecare oră a contat.

Tot ea a avut ideea organizării acestei întâlniri. Văzuse că astfel de evenimente au loc și în alte spitale și și-a dorit ca și copiii născuți prematur la Sfântu Gheorghe să aibă o zi a lor. Anul acesta, evenimentul a ajuns la a doua ediție.

„Prematurii sunt copiii care încep viața un pic mai greu și aceasta este ziua în care îi sărbătorim pentru curajul și puterea lor. Noi, în Secția de Neonatologie, vedem foarte multe familii, foarte mulți copii. Prima respirație, prima îmbrățișare sunt evenimente majore, care merită sărbătorite. Suntem foarte recunoscători părinților care au avut încredere în noi și ne-au încredințat cea mai mare comoară a lor. Ne bucurăm să vă vedem și să observăm cât de frumos ați crescut”, le-a transmis medicul celor prezenți.

Dar nu toate poveștile dintr-o secție de neonatologie au un final fericit.

Când a vorbit despre copiii care nu au reușit să supraviețuiască, vocea medicului s-a frânt. Ochii i s-au umplut de lacrimi și, pentru câteva clipe, emoția a fost mai puternică decât cuvintele.

În spatele halatului alb sunt și oameni care duc cu ei amintirea unor copii pe care nu au reușit să-i salveze. Oricâtă experiență ar avea, oricâte gărzi ar face și oricât de mult ar învăța, există momente în care medicina nu poate schimba deznodământul.

Poate tocmai de aceea, revederea cu un copil sănătos, care cu ani în urmă avea șanse mici de supraviețuire, înseamnă atât de mult.

O fetiță de 750 de grame căreia cineva a decis să-i dea o șansă

După eveniment, am întrebat-o pe dr. Gyulai Gabriella dacă există un caz pe care nu l-a uitat niciodată. Nu a stat mult pe gânduri.

Era încă medic rezident când, într-o gardă, a întâlnit o fetiță născută prematur, care cântărea doar 750 de grame. Șansele ei de supraviețuire erau considerate extrem de mici. Medicul își amintește că, la vremea respectivă, despre copil se vorbea în termeni duri, ca despre un caz fără speranță. I se spunea că fetița nu va supraviețui.

Dar ea nu a vrut să accepte că nu se mai putea face nimic. A insistat ca nou-născuta să fie transferată cu elicopterul la Târgu Mureș, într-un centru unde putea primi îngrijiri specializate. A fost o decizie prin care a ales să-i ofere o șansă, chiar dacă nimeni nu putea garanta că va fi suficient. Au trecut 16 ani de atunci.

Fetița de 750 de grame este astăzi o adolescentă sănătoasă, iar legătura dintre ea și medicul care a insistat să fie salvată nu s-a pierdut.

„La noi începe viața și prematurii pot fi bine sau pot fi rău. Contează foarte mult ce faci în primele minute de viață. Și când vedem prematuri care s-au născut, să zicem, cu două luni mai repede, și acum sunt bine, asta este o bucurie enormă pentru noi, pentru că familia respectivă are un copil sănătos. Avem astăzi aici, de exemplu, trei perechi de gemeni prematuri, și toți sunt foarte bine”, ne-a spus dr. Gyulai Gabriella.

Hilda, fetița care s-a grăbit să vină pe lume. Acasă o așteaptă o cameră mov, cu fluturi

Printre părinții care au venit la întâlnirea dedicată copiilor născuți prematur s-a aflat și un cuplu pentru care această poveste abia începe. Nu au venit de acasă, cu un copil crescut și fotografii din primii ani de viață. Au coborât de la etaj, din secția unde fetița lor, născută cu doar câteva zile în urmă, învață să se adapteze la lumea în care a ajuns puțin prea devreme.

Barthi Panna, din Ghelința, a devenit mamă joi, 12 noiembrie. Fetița ei s-a născut la 34 de săptămâni, cu o greutate de numai 2.170 de grame. Au numit-o Hilda, un nume pe care l-au ales pentru semnificația lui: luptătoare. Și poate că niciun alt nume nu i s-ar fi potrivit mai bine în aceste prime zile de viață.

„Cu vreo două săptămâni înainte să nasc, au observat la un control că lichidul amniotic este într-o cantitate mai redusă. Speram să mai aștepte cea mică, dar medicii mi-au recomandat să se facă cezariana, pentru siguranța ei. A fost o ușurare să aud că plânge, că-și mișcă mânuțele și piciorușele. Vom sta în spital atâta timp cât este necesar. Prima dată trebuie să scape de aparatul de ventilație, apoi trebuie să mănânce singură, apoi va fi transferată cu mine în salon, iar după aceea vom merge acasă”, ne-a povestit Panna.

Pentru alți părinți, primele zile cu un nou-născut înseamnă nopți nedormite, scutece și încercări de a înțelege de ce plânge copilul. Pentru Panna și soțul ei, bucuriile sunt, deocamdată, altele. Fiecare mic progres al Hildei înseamnă încă un pas spre ziua în care o vor putea duce acasă.

„Chiar dacă Hilda e foarte mică, m-au lăsat să o țin pe piept, a putut să o viziteze și tatăl. El nici nu a avut curaj să respire când a luat-o în brațe, pentru că este atât de mică și de fragilă. Aici ne simțim în siguranță și le mulțumim cadrelor medicale pentru tot ce fac pentru noi!”, ne-a mai spus tânăra mamă.

Deși Hilda s-a grăbit să vină pe lume, părinții ei o așteptau deja cu camera pregătită. Au ales movul și au decorat pereții cu fluturi. Nu știau atunci câtă semnificație aveau să capete aceste alegeri. Movul este culoarea simbolică a prematurității, iar fluturele este și el asociat cu fragilitatea și speranța.

Poate că este doar o coincidență. Dar e una dintre acele coincidențe care, într-o poveste despre un copil atât de mic și despre doi părinți care așteaptă să-l ducă acasă, capătă un sens aparte.

Deocamdată, camera mov o mai așteaptă pe Hilda. Iar părinții ei învață că, uneori, drumul până acasă poate începe cu lucruri pe care alții le consideră firești. O respirație fără ajutor, o masă luată singură și câteva grame în plus.

Mira Bella, miracolul de șapte kilograme pe care părinții aproape că nu mai îndrăzneau să-l spere

La aceeași întâlnire am cunoscut-o și pe Gál Beáta Eszter, o mamă din Sfântu Gheorghe care își ținea fetița în brațe cu o grijă pe care o înțelegi mai bine după ce îi asculți povestea.

Mira Bella are șase luni, obrăjori roz și dolofani. E greu să-ți imaginezi că, în urmă cu doar câteva luni, cântărea numai două kilograme. S-a născut la 35 de săptămâni, înainte ca mama ei să fie pregătită să o aducă pe lume.

Dar povestea ei nu începe în ziua nașterii. Începe cu mult înainte, cu dorința unei familii de a mai avea un copil și cu speranța unei mame care a refuzat să renunțe.

Medicii i-au spus că nu va mai putea avea copii. Anul trecut a pierdut o sarcină. A fost încă o lovitură, dar nu și sfârșitul speranței. Apoi a venit minunea.

„S-a născut mai devreme pentru că aveam probleme cu rinichii. A fost foarte grea operația. Mi-a fost foarte frică, dar mi-am făcut o cruce și am rezistat. Am plâns foarte mult. Am un băiat mare, de 13 ani, dar ne-am dorit mult încă o fetiță. Medicii ne-au spus că nu mai putem avea copii. Dar eu am tot sperat. Am pierdut o sarcină anul trecut. Dar nu am renunțat”, ne-a povestit Beáta.

Astăzi, fetița pe care a așteptat-o atât de mult este aici. Are șase luni și șapte kilograme. Iar mama ei o ține în brațe ca pe cea mai prețioasă comoară.

Și numele fetiței spune ceva despre povestea lor. Părinții au ales Mira Bella, un miracol frumos.

Pentru Beáta, întâlnirea cu ceilalți părinți nu a fost o decizie ușoară. Poate că unele amintiri sunt încă prea proaspete, iar emoțiile din primele zile nu dispar odată cu externarea.

„Nu voiam să vin astăzi, dar mă bucur că am avut curaj și o să venim și anul viitor neapărat”, ne-a spus ea.

La anul, Mira Bella va fi și mai mare. Poate va alerga prin sală, așa cum au făcut acum alți copii care s-au născut prea devreme. Iar mama ei se va întoarce într-un loc care i-a adus cândva atât de multă teamă, dar de care o leagă acum și una dintre cele mai mari bucurii ale vieții.

O lumină mov pentru copiii care au avut de luptat încă de la prima respirație

Întâlnirea de la Spitalul Județean din Sfântu Gheorghe a avut loc în ajunul Zilei Mondiale a Prematurității, marcată anual pe 17 noiembrie.

La nivel mondial, aproximativ 15 milioane de copii se nasc prematur în fiecare an, adică mai mult de unul din zece nou-născuți. Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, un copil este considerat prematur dacă se naște înainte de 37 de săptămâni de sarcină.

În spatele acestor cifre sunt însă familii întregi. Părinți care au învățat să aștepte, să se bucure de progrese minuscule și să trăiască de la o veste medicală la alta. Sunt și medici și asistente pentru care o respirație, câteva grame în plus sau o externare reprezintă victorii.

Pentru a marca această zi, clădirea Consiliului Județean Covasna a fost iluminată în mov, culoarea simbolică a prematurității. Un gest prin care comunitatea își arată solidaritatea cu cei mai mici pacienți, cu familiile lor și cu personalul medical care îi îngrijește.

Movul este și culoarea camerei în care Hilda încă nu a ajuns. O cameră cu fluturi, pregătită de doi părinți care acum așteaptă ca fetița lor să poată respira și mânca singură.

Este culoarea unei lupte pe care Mira Bella a început-o în urmă cu șase luni și pe care astăzi o povestește, în felul ei, prin obrajii roz și cele șapte kilograme ale sale.

Și este culoarea unor povești pe care medicii de la Neonatologie le poartă cu ei mult după ce copiii au plecat acasă.



Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *