Părintele Marius Pintican, protopopul ortodox al Bistriței, se numără printre invitații celei de-a zecea ediții a Galei „Generații de POVeste”, proiect dedicat recunoașterii și promovării performanței în rândul tinerilor din județul Bistrița-Năsăud. Evenimentul, organizat de Asociația POV21, va avea loc joi, 26 noiembrie 2026, de la ora 18:00, la Centrul Cultural „Dacia” din Bistrița.
Gala va reuni personalități din domeniile educației, spiritualității, antreprenoriatului, culturii și medicinei, care vor împărtăși tinerilor din experiența lor personală și profesională, oferindu-le repere pentru formarea și dezvoltarea lor.
În cadrul evenimentului, părintele protopop Marius Pintican va vorbi despre importanța valorilor morale în educația tinerei generații, despre compasiune și despre reperele necesare formării unui caracter echilibrat. Participarea sa aduce în atenție și dimensiunea spirituală a educației, precum și rolul Bisericii în sprijinirea și îndrumarea tinerilor.
Alături de protopopul Bistriței, pe scena Centrului Cultural „Dacia” vor mai urca:
- Petre Mureșan, antreprenor din Satu Mare, fondator al companiilor Prodeximp și Autonova;
- Maria Gurgău, cadru universitar și fost director al Editurii Didactice și Pedagogice;
- Cornelia Vlașin, istoric și director al Arhivelor Naționale Bistrița-Năsăud;
- Dr. Octavian Russu, medic primar și cadru universitar din Târgu Mureș, specialist în ortopedie.
Peste 150 de elevi premiați în cadrul proiectului
Inițiat în anul 2017, proiectul „Generații de POVeste” urmărește identificarea și susținerea tinerilor cu rezultate deosebite din județul Bistrița-Năsăud, precum și promovarea unor modele profesionale și umane în rândul elevilor.
În cadrul celor nouă ediții desfășurate până în prezent, peste 150 de elevi au fost recompensați cu laptopuri performante și au beneficiat de programe de mentorat.
„Să vezi peste 150 de tineri care au crescut și au performat având alături comunitatea din Bistrița este cel mai mare câștig al galei noastre. Punem pe scenă modele autentice din domenii precum educația, medicina, antreprenoriatul sau cultura, pentru a le arăta că munca cinstită își găsește susținători”, a declarat Gavrilă Urs, președintele Asociației POV21.
Prin întâlnirile dintre elevi și invitații galei, organizatorii își propun să încurajeze dialogul dintre generații, să susțină performanța școlară și să evidențieze importanța educației și a valorilor morale în dezvoltarea personală și profesională a tinerilor.
Proiectul beneficiază de sprijinul Grupului TeraPlast și este cofinanțat de la bugetul local al municipiului Bistrița.
Gala „Generații de POVeste” va avea loc joi, 26 noiembrie 2026, de la ora 18:00, la Centrul Cultural „Dacia” din Bistrița. Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.
Anunțuri gratuite din Maramures


