Cele două traversau o trecere de pietoni moment în care au fost lovite de mașină și aruncate la câteva zeci de metri pe șosea. Tragedia s-a produs în Bistrița-Năsăud, în fața casei în care stau bunicii fetiței. 

Atenție, urmează imagini și informații care vă pot afecta emoțional!

Femeia în vârstă de 33 de ani parcase mașina peste drum de casa părinților, la care plănuia să meargă în vizită cu fetița ei. Un autoturism le-a lovit pe amândouă când traversau pe trecerea de pietoni din localitatea Tiha Bârgăului.

Bărbat: „Le-a luat în plin, mama cu fetița”.

Tânăr: „100 de metri a zburat!”

Sosiți de urgență la fața locului, medicii au găsit-o pe femeie în stare critică. 

Diana Urs, asistent SAJ BN: În stop-cardiorespirator, resuscitată 47 de minute, nu a răspuns la nici o manevră de resuscitare. Se declară decesul. 

Reporter: Fetița în ce stare e? 

Diana Urs, asistent SAJ BN: Stare gravă.

În stare foarte gravă, fetița a fost transportată la Spitalul din Bistrița și transferată apoi la Cluj, la Spitalul de Urgență pentru copii.  

Camelia Strungari, purtător de cuvânt Spitalul jud. de Urgență Bistrița: „Medicii au identificat leziuni traumatice grave, este vorba despre sângerări la nivel cerebral, contuzii hepatice și splenice și un hematom la nivel abdominal”.

Bunicul fetiței, tatăl femeii decedate, este în stare de șoc.

Tatăl femeii decedate: „Un copil extraordinar, mă doare sufletul că a plecat pentru un, nici nu știu cum să îl calific… 70 de metri, omule, să duci tu pe capotă!”

Vecină: „Vă dați seama dacă până acolo a dus-o, atâția metri, ce viteză a putut avea omul ăla. Mai bine mă călca pe pe mine decât pe fata asta tânără”.

La locul tragediei a ajuns și tatăl șoferului, care locuiește într-un sat învecinat.

Tatăl șoferului: La fotbal… 

Reporter: Mergea la fotbal? 

Tatăl șoferului: Da… Ne-am nenorocit. Și eu și familia asta!

Șoferul, în vârstă de 27 de ani, nu consumase alcool sau substanțe interzise. Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *