O navă a fost lovită de o dronă în apropierea localității Sf. Gheorghe, în apele teritoriale ale României, arată surse Antena 3 CNN.

Incidentul a avut loc vineri seară, la 6,8 mile marine nord-est de Sfântu Gheorghe. Nava lovită este cargoul Larissa. Impactul cu drona a fost raportat la ora 21,40.

Comandantul navei a transmis autorităților navale de la Sulina că niciun marinar nu a fost rănit, impactul nefiind urmat de incendiu. Drona ar fi distrus doar macaraua de marfă a cargoului.

Ministrul Apărării a aflat de incidentul de la Sf. Gheorghe

Nava Larissa 1 se îndrepta spre rada portului Sulina, urmând să ajungă in Ucraina.

Potrivit Antena 3 CNN, ministrul Apărării, Ștefan-Radu Oprea, a declarat sâmbătă că este la curent cu incidentul de la Sf. Gheorghe.

El a accentuat pe faptul că nu sunt victime în urma atacului cu dronă și a spus că nu se poate pronunța în privința provenienței acesteia, până la o analiză oficială a incidentului. Conform ministrului, autoritățile române “monitorizează situația” creată în urma atacului cu dronă de la Sf. Gheorghe.

“Nu sunt răniți sau pierderi de vieți omenești acolo. Suntem în contact cu colegii de la Marina Militară și cu MAI-ul, cu paza de Coastă, astfel încât, în măsura posibilului, să fim aproape și să salvăm viețile omenești, dacă este cazul.

Întotdeauna când este un incident cu o dronă, se fac cercetări tehnice și voi vorbi despre rezultate doar când voi avea rezultatul expertizei tehnice. Până atunci, permiteți-mi să nu mă pronunț, pentru că nu avem finalizată cercetarea”, a spus ministrul Oprea.



Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *