Meci greu pentru Universitatea Reșița, în debutul returului Diviziei A de handbal feminin. În fața propriilor suporteri, studentele au înfruntat echipa a doua a campioanei naţionale Gloria Bistrița.

Articol editat de Vali Hora,
14 noiembrie 2026, 16:29

Învinsă la o diferență de peste 20 de goluri în turul din septembrie, formația reșițeană și-a propus și a reușit să demonstreze că a progresat mult între timp. Gloria Bistrița a controlat confruntarea, dar n-a mai obținut o victorie zdrobitoare. La final, oaspetele s-au impus meritat cu 27-23. Concluziile antrenorului Universității, Cristian Busuioc.

“Ne așteptam să avem un meci dificil, e primul joc din returul acestui campionat. În tur am pierdut la o diferență de peste 20 de goluri, după care ne-am revenit. Am avut un parcurs mulțumitor în tur, cu un bilanţ pozitiv. Am avut trei victorii, două rezultate de egalitate și înfrângerile cu Clujul și echipa din Bistrița.

Cristian Busuioc: „Adversara a fost superioară”

Trebuie să recunoaștem superioritatea echipei adverse. Gloria Bistriţa a dominat în majoritatea partidei, a controlat jocul. Noi am oscilat, am avut și perioade bune și perioade mai puțin bune. Ce mă nemulțumește e relația de unu la unu cu portarul. Pierdem foarte multe mingi pe care am putea să le fructificăm din situații clare de gol. Şi sunt multe situații în care permitem adversarului să ne surprindă mult prea ușor pe faza de contratac, într-o repliere care nu o facem așa cum ar trebui.

E clar că e și o diferență de gabarit și de forță, dar trebuie să câștigăm măcar la poziția în teren, până când ajungem să ne luptăm ca și echilibru al forței pe care o exprimă Gloria Bistrița. Cu jucătoarele pe care le are, față de ce avem noi. Dar, una peste alta, trebuie să luăm partea pozitivă din orice. E bine că nu am cedat de tot, e bine că nu am mai pierdut la o diferență atât de mare. Ne pregătim în continuare pentru următoarele jocuri de campionat.”

Cu 8 goluri, Alexandra Stiubei-Gîrboni a fost cea mai eficientă jucătoare a formației reșițene. Universitatea rămâne cu 8 puncte, bilanț cu care se menține pe locul 5 în seria C a ligii secunde. În etapa următoare, pe 21 noiembrie, formația reșițeană va juca la Măgura Cisnădie, o altă echipă din plutonul fruntaș al seriei.

CSU Reşiţa: Maria Bianca Gherman, Iasmina-Loredana Miloș (3), Maja-Nicola Eremici (1), Petronela Maria Mureșan, Diana-Mariana Giuca, Dalia Cristiana Cîmpean (2), Alexandra Ana-Maria Știubei Gîrboni (8), Constantina-Oana Toie, Timeea Andreea Dumitrache, Slageana Vesna Radosavlevici (6), Iasmina Georgiana Pătașanu, Simona Ioana Buzzi , Elena Petrescu (2), Alexandra Ștefania Andrei (1). Antrenor Cristian Busuioc.

 



Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *