Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul-Junii Sibiului” a primit Diploma de Excelență din partea Consiliului Județean Suceava și a Centrului Cultural Bucovina, pentru întreaga activitate artistică. Distincția i-a fost înmânată Silviei Macrea de Călin Brăteanu, pe scena Festivalului Național de Folclor „Ioan Macrea”, a anunțat ansamblul pe pagina sa de Facebook.

Potrivit ansamblului, diploma a fost acordată ca semn de apreciere pentru contribuția la păstrarea și valorificarea patrimoniului cultural românesc și pentru susținerea și promovarea tinerelor generații de artiști. Junii Sibiului spun că distincția vine de la o instituție care are aceeași misiune de protejare și transmitere a patrimoniului tradițional.

Un spăcel maramureșean, dar de la Ansamblul „Transilvania”

Tot la festival, Silvia Macrea a primit în dar o cămașă tradițională, un spăcel maramureșean lucrat manual, de la Iuliana Dragoș, managerul Ansamblului Folcloric Național „Transilvania” din Baia Mare.

„Lucrată manual, cu migală și măiestrie, această piesă vestimentară este o mărturie vie a patrimoniului păstrat cu sfințenie în satele Maramureșului”, a scris Silvia Macrea, care a vorbit și despre colaborarea dintre cele două instituții.

Ansamblul „Transilvania” din Baia Mare, pe scena Festivalului „Ioan Macrea”. Foto: Faloba Visuals / Ansamblul „Cindrelul-Junii Sibiului”

Comentarii



Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *