Evenimentul face parte din seria de inițiative ale Asociației pentru Valori în Educație.
Articol editat de Bianca Câmpeanu,
12 noiembrie 2026, 13:03
Titlul de Directorul Anului pentru antreprenoriat a fost câștigat anul acesta de directoarea Școlii Gimnaziale din comuna Mihai Viteazu, județul Cluj, Daniela Arion. Este unul dintre cei patru directori premiați la Gala Premiilor pentru Directorii Anului.
Evenimentul face parte din seria de inițiative ale Asociației pentru Valori în Educație, care și-a propus să transforme școala prin oamenii care o conduc. Cei patru lideri educaționali, premiați la a zecea ediție a Galei, au obținut rezultate remarcabile în combaterea abandonului școlar, inovare și antreprenoriat.
În comuna Mihai Viteazu, Daniela Arion A atras peste 10,2 milioane de lei pentru modernizarea infrastructurii, eficiență energetică și digitalizare; 26 de săli au fost dotate cu display-uri interactive, iar un microbuz electric facilitează accesul la școală pentru aproximativ 80 de elevi navetiști. În paralel, a oferit elevilor un rol activ în organizarea evenimentelor și în viața școlii, inclusiv prin Clubul Impact de antreprenoriat social. Între 2018 și 2026, numărul elevilor a crescut de la 427 la 530, absenteismul este sub 4%, iar în grupul țintă al intervenției de prevenire a abandonului nu a fost înregistrat niciun abandon.
Am povestit cu Daniela Arion despre aceste rezultate, dar și cu Simona Pavelescu, de la Asociația pentru Valori în Educație, despre miza acestor inițiative:
Anca Brășfălean
Radio Cluj poate fi ascultat şi online AICI. Ne găsești și pe facebook, X și instagram.
Anunțuri gratuite din Maramures


