Acesta a fost prins în flagrant delict, în timp ce primea bani pentru o presupusă soluție favorabilă.

Un bărbat de 34 de ani care a pretins că este procuror şi, astfel, a obţinut de la alţi doi bărbaţi peste 50.000 de euro, promiţând soluţionarea favorabilă a unor cauze penale, a primit mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Decizia a fost luată de Judecătoria Bistriţa, la propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud.

Prim-procurorul Parchetului judeţean, Adrian Briciu, a declarat, într-un briefing de presă, că inculpatul îi cunoscuse pe cei doi bărbaţi pe care i-a înşelat la o sală de sport din Bistriţa.

Potrivit Agerpres, bărbatul s-a folosit de mai multe documente falsificate cu ajutorul inteligenţei artificiale, pentru a le dobândi încrederea.

Adrian Briciu a mai adăugat că faptele din acest dosar, respectiv două infracţiuni de înşelăciune, o infracţiune de fals material în înscrisuri oficiale şi o infracţiune de uz de fals, au fost comise în perioada iulie-octombrie a acestui an.

Una dintre persoanele vătămate, de la care inculpatul a obţinut sumele de 40.000 de euro şi 11.000 de lei, avea probleme din cauza drogurilor.

Cealaltă, care i-a dat falsului procuror 10.000 de euro în mai multe tranşe, avea un frate trimis în judecată, pentru care spera să obţină o soluţie favorabilă.

Bărbatul de 34 de ani, care se pretindea procuror, nu are antecedente penale şi nu are un loc de muncă, însă era trimis în judecată pentru delapidare, a mai precizat sursa citată.

Citește și: Compania DAN AIR, în insolvență

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *