VIVANȚII – ANOTIMPURILE, proiectul care a transformat Parcul Etnografic din Cluj într-un muzeu viu

De la Ignat și nunțile tradiționale din Câmpia Transilvaniei până la amintirile despre vacanțele de vară și poveștile despre moarte și Luminație, proiectul VIVANȚII – ANOTIMPURILE și-a propus să readucă la viață patrimoniul material și imaterial al satului transilvănean. În spatele conceptului se află Geanina Simion și Camelia Curuțiu-Zoicaș, care au adus împreună teatrul, muzica, gastronomia, cercetarea etnografică și oameni păstrători ai unor tradiții tot mai greu de întâlnit.

Lansat în decembrie 2025, la Parcul Etnografic Național „Romulus Vuia” din Cluj-Napoca, proiectul VIVANȚII – ANOTIMPURILE a pornit de la o întrebare aparent simplă: cum poate un muzeu în aer liber să devină un loc în care patrimoniul nu este doar privit, ci trăit?

Ideea i-a venit Geaninei Simion după o experiență într-un muzeu etnografic din Danemarca, vizitat în timpul unui program de specializare Erasmus, desfășurat la Aarhus. Acolo a descoperit un concept diferit de muzeografie: casele istorice erau amenajate până în cele mai mici detalii, iar în interiorul și în jurul lor se desfășurau acțiuni cotidiene, cu personaje care recreau atmosfera unor perioade istorice.

„Mi-a rămas în cap foarte pregnant ideea unui muzeu viu. Te plimbai prin case, vedeai oameni care făceau acțiuni repetitive, scurte, iar toate acestea îți dădeau senzația că muzeul este viu. Nu interacționai neapărat cu ei și nu rămâneai să te uiți ca la un spectacol. Vizitai pur și simplu camera, doar că totul era viu în ea”, povestește Geanina Simion.

Experiența a revenit în discuție în timpul unei vizite la Parcul Etnografic, când Geanina Simion, discutând despre această idee cu Camelia Curuțiu, i-au împărtășit-o și directorului muzeului, Tudor Sălăgean. Ulterior, odată cu apariția unei oportunități de finanțare a Institutului Național al Patrimoniului, prin Timbrul Monumentelor Istorice, ideea a început să prindă contur.

Conceptul a fost dezvoltat împreună cu Camelia Curuțiu, iar proiectul a fost depus de Parcul Etnografic și selectat pentru finanțare.

Patru anotimpuri, patru momente din viața satului transilvănean

VIVANȚII – ANOTIMPURILE a fost gândit ca o serie de patru evenimente, fiecare dedicat unui anotimp și unor sărbători, obiceiuri și ritualuri specifice. Iarna, primăvara, vara și toamna urmau să fie explorate prin experiențe culturale care să reunească teatru, muzică tradițională, povești, gastronomie și produse locale.

Primul episod a fost dedicat Ignatului. Alegerea nu a fost întâmplătoare. În locul unui eveniment convențional despre Crăciun, colinde și obiceiuri de iarnă, organizatorii au ales un moment în care toate acestea se întâlnesc în mod firesc în gospodăria tradițională.

„La tăiatul porcului se și colindă, se și dă pomana porcului, se și discută despre ce urmează să se întâmple la Crăciun. Toate lucrurile astea se întâmplă în ogradă, în timp ce se taie porcul”, explică Geanina Simion.

Pentru autenticitate, echipa nu a vrut să recurgă la decoruri artificiale sau la simple reprezentări teatrale ale unor tradiții. A căutat oameni care cunosc și practică aceste obiceiuri, a apelat la specialiști și instituții care dețin documentare etnografică și a construit fiecare eveniment pornind de la surse și mărturii reale.

Un rol important l-au avut Institutul Arhiva de Folclor a Academiei Române și Academia Română – Filiala Cluj, și cercetătorii care au pus la dispoziție materiale despre tradițiile din diferite zone ale Transilvaniei. Liviu Pop și Cosmina Timoce-Mocanu au contribuit la identificarea și valorificarea documentării existente.

Materialele au fost apoi transformate în scenarii și momente teatrale de Camelia Curuțiu, care s-a ocupat de componenta artistică și de dramatizarea poveștilor. Studenții la actorie de la Facultatea de Teatru și Film a UBB au interpretat personaje, în timp ce muzicieni, colindători, meșteșugari, producători și oameni familiarizați cu ritualurile tradiționale au completat experiența.

„Noi nu am făcut niciun eveniment doar ca să bifăm câte un anotimp. Fiecare a fost un eveniment care ne-a îmbogățit și pe noi, în care am aflat lucruri despre tradiții în plus față de ceea ce știam”, spune Geanina Simion.

O nuntă tradițională cu boi, colăcari și muzicanți din Câmpia Transilvaniei

Unul dintre momentele cele mai complexe ale proiectului a fost episodul dedicat primăverii, realizat însă abia în toamna lui 2026. Acesta a luat forma unei reconstituiri ample a unei nunți tradiționale, construită în jurul ritualurilor din Câmpia Transilvaniei.

Inițial, echipa pregătise pentru acest anotimp tradiții precum Dragobetele, 8 Martie și udatul fetelor. Întârzierile în alocarea finanțării au modificat însă calendarul, iar episodul a fost reconfigurat în jurul nunții tradiționale.

Pentru Geanina Simion, alegerea a avut și o componentă personală. Deși este clujeancă, părinții săi provin din sate din Câmpia Transilvaniei, iar copilăria i-a fost marcată de participarea la nunțile tradiționale din familia extinsă.

Bunicul său patern ținea foarte mult la obiceiuri și și-a însurat fiii respectând ritualurile vechi ale zonei. Geanina a participat, încă din copilărie, la pregătirile nunților, de la ridicarea cortului și organizarea gospodăriei până la desfășurarea întregului ritual.

Această memorie personală a devenit un reper important în construcția evenimentului de la muzeu.

Reconstituirea a presupus însă o muncă de producție considerabilă. Organizatorii au căutat colăcari, călăreți care participau tradițional la alaiul mirelui, au adus car cu boi și au strâns obiecte de zestre de la rude și cunoscuți. Inclusiv găsirea animalelor s-a dovedit o provocare: boii au fost identificați în zona Baia de Arieș, iar transportul lor la Cluj a necesitat o mobilizare specială, chiar în noaptea dinaintea evenimentului.

Au fost cooptați și muzicieni care păstrează repertoriul tradițional al zonei. Printre aceștia s-a numărat ceterașul Carol Țuli, zis Stângaciu, alături de Taraful Zorile din Mociu. Pentru Geanina, prezența lui a avut o semnificație aparte: este un păstrător al ritmurilor tradiționale din Câmpia Transilvaniei, care i-a cântat tatălui său la nuntă, dar și ei la nuntă și la botezurile copiilor.

Nici gastronomia nu a fost lăsată la întâmplare. Meniul a fost construit în jurul preparatelor care se serveau odinioară la nunțile din zonă, cu leveșă, carne de găină scoasă din cazan, cartofi răntăliți și salată de varză.

Evenimentul a devenit astfel mai mult decât un spectacol. Publicul a fost invitat să urmeze alaiul, să descopere ritualurile și, în final, să participe la petrecerea organizată într-o gospodărie decorată după modelul nunților de altădată.

„Oamenii veneau întruna practic. Publicul trebuia să fie alaiul de nuntă și exact așa s-a și întâmplat până la urmă”, își amintește Geanina.

Vara, readusă în muzeu prin amintirile despre vacanțele de altădată

Și episodul dedicat verii a fost afectat de decalajele de finanțare și de schimbarea calendarului. În loc să renunțe la el, echipa a găsit o modalitate de a-l aduce în toamnă, folosind prima zi de școală ca pretext pentru o întâlnire între generații și pentru evocarea vacanțelor de vară.

Spațiul unei școli, care a găzduit generații de-a rândul, a devenit cadrul simbolic al evenimentului. Acolo, amintirile despre vacanțele de altădată s-au întâlnit cu experiențele copiilor de astăzi.

Copii și actori au prezentat compuneri despre vacanța de vară, iar publicul a fost invitat să intre în joc: în doar 15 minute, participanții au fost rugați să scrie o scurtă compunere despre propriile experiențe din vacanță. Astfel, poveștile personale ale celor prezenți au completat momentele pregătite de echipă, iar experiențele contemporane s-au împletit cu amintirile despre verile de altădată.

La acest episod a participat și Alexandru Stermin, biolog, explorator și autor, a cărui legătură personală cu tema a adus o dimensiune suplimentară întâlnirii. El a povestit despre școala de sat din Viștea, în Munții Făgăraș, pe care a urmat-o și bunicul său. O experiență care a legat, în mod firesc, memoria personală de simbolistica spațiului școlii și de trecerea generațiilor.

Prin această formulă, episodul despre vară nu a fost doar o evocare a vacanțelor, ci și un exercițiu de memorie colectivă. Publicul nu a rămas simplu spectator, ci a devenit parte din conținutul evenimentului, contribuind cu propriile povești.

De la poveștile despre moarte la întâlnirile de Luminație

Un alt episod al proiectului a explorat relația satului tradițional cu moartea, amintirea celor dispăruți și ritualurile de Luminație.

Departe de o abordare solemnă sau exclusiv dramatică, organizatorii au căutat să recupereze și dimensiunea socială a acestor momente: întâlnirile dintre rude, poveștile transmise din generație în generație, umorul și micile întâmplări care fac parte din memoria comunităților.

Geanina Simion își amintește Luminația din copilărie ca pe un moment în care oamenii se întâlneau în cimitir, aprindeau lumânări, aduceau prăjituri și faguri de miere și le împărțeau între ei.

„Luminația nu este neapărat un tragism. Este o amintire a celor dragi care s-au dus, dar faptul că te întâlnești cu rudele este și un motiv de bucurie. Începi să povestești lucruri, iar foarte adesea poveștile au și o latură haioasă”, explică ea.

Poveștile culese din arhive și din memoria oamenilor au fost transformate de Camelia Curuțiu în momente teatrale, cu umor și situații inspirate din imaginarul satului. Reacția publicului a confirmat că patrimoniul poate fi prezentat și într-o manieră relaxată, fără să-și piardă autenticitatea.

La acest eveniment a participat din nou Alexandru Stermin, care a vorbit despre spirit și despre felul în care oamenii își pot transforma fricile în măști ce ridiculizează răul și îl fac să pară mai mic. Perspectiva sa a fost legată și de experiențele de explorator în comunități din Amazon și din Vietnam, unde a întâlnit alte moduri de a înțelege relația dintre oameni, moarte, frică și lumea spiritelor.

Reacția publicului a confirmat că patrimoniul poate fi prezentat și într-o manieră relaxată, fără să-și piardă autenticitatea. Unii spectatori au plecat cu amintiri despre propriii bunici și cu dorința de a reveni în locurile copilăriei.

Provocarea de a face un muzeu viu, respectând patrimoniul

Dincolo de componenta artistică, VIVANȚII a presupus o muncă de producție complexă, desfășurată în condiții dificile.

Cea mai mare provocare a fost timpul. Din cauza întârzierilor în alocarea tranșelor de finanțare, echipa a fost nevoită să pregătească evenimentele în intervale foarte scurte, uneori de câteva săptămâni sau chiar de câteva zile. Calendarul inițial a trebuit regândit, iar unele episoade au fost adaptate pentru a putea fi realizate în alte momente ale anului.

Episodul despre vară este un exemplu al acestei flexibilități: echipa a găsit o legătură între tema vacanței și prima zi de școală, transformând o constrângere de calendar într-un prilej de participare și rememorare colectivă. În mod similar, episodul dedicat primăverii a fost realizat în toamnă, sub forma nunții tradiționale.

Organizatorii au trebuit să respecte și regimul de protecție a patrimoniului. Nu toate casele și obiectele din muzeu pot fi utilizate ca spații de desfășurare a unor activități sau ca recuzită. Din acest motiv, echipa a trebuit să găsească soluții scenografice și trasee care să permită desfășurarea evenimentelor fără intervenții asupra obiectelor clasate.

Au existat și dificultăți tehnice. Un spectacol itinerant, cu mulți participanți, este greu de organizat fără sonorizare adecvată, mai ales atunci când publicul trebuie să urmărească acțiunea în mai multe puncte ale muzeului. Traseele au fost gândite și testate în repetate rânduri pentru ca spectatorii să poată vedea și auzi ceea ce se întâmplă.

Toate acestea au presupus colaborarea unei echipe extinse, cu oameni și organizații diferite pentru fiecare episod, în funcție de specificul tradițiilor prezentate.

Un proiect cultural care ar putea deveni un brand al Parcului Etnografic

Pentru Geanina Simion, unul dintre cele mai importante rezultate ale proiectului este demonstrarea faptului că un muzeu în aer liber poate fi activat prin experiențe culturale complexe, fără ca patrimoniul să fie transformat într-un simplu decor.

„Am făcut viu muzeul și am demonstrat că putem să facem asta. Că există și că se poate”, spune ea.

Dorința sa este ca VIVANȚII – ANOTIMPURILE să devină un brand cultural al Parcului Etnografic, care să continue cu câte un eveniment în fiecare anotimp. Sărbătorile și tradițiile ar putea fi schimbate de la un an la altul, astfel încât publicul să descopere mereu alte povești și alte ritualuri ale comunităților transilvănene.

Un astfel de proiect presupune însă resurse importante. Numărul spectatorilor trebuie limitat pentru ca experiența să rămână una autentică și participativă, iar mobilizarea actorilor, muzicienilor, specialiștilor și păstrătorilor de tradiții face dificilă susținerea exclusiv din vânzarea biletelor. De aceea, continuarea ar putea depinde de noi finanțări culturale sau de implicarea unor sponsori care împărtășesc valorile proiectului.

Dincolo de posibilitatea continuării, Geanina Simion vede în VIVANȚII și o încercare de a schimba felul în care privim propriile rădăcini.

Ea consideră că tradițiile locale nu trebuie privite ca un motiv de nostalgie sau ca o moștenire de care generațiile urbane ar trebui să se îndepărteze. Dimpotrivă, patrimoniul cultural poate deveni o resursă de identitate și inspirație, dacă este prezentat cu autenticitate și contextualizat pentru publicul contemporan.

„Este foarte important să depășim complexul originii. Să faci din ceea ce ai un avantaj, nu un dezavantaj sau un complex. Eu am moștenit un patrimoniu cultural identitar din Câmpia Transilvaniei fantastic”, spune Geanina.

Iar VIVANȚII – ANOTIMPURILE tocmai asta a încercat să facă: să aducă în prezent o parte din acest patrimoniu, nu printr-o simplă expunere muzeală, ci prin reconstituirea unor momente în care comunitatea, tradițiile și poveștile sale se întâlnesc din nou.

Referințe

Servicii Cluj