Ministrul Sănătății, domnul Alexandru Rogobete, a participat sâmbătă, 7 noiembrie 2026, alături de Prefectul județului Cluj, Alexandru Cordoș, la o amplă vizită de lucru în municipiul Cluj-Napoca. Acțiunea a avut ca obiectiv central evaluarea stadiului proiectelor majore de investiții din sistemul de sănătate, analiza capacităților operative ale unităților spitalicești din regiune, precum și consolidarea parteneriatului dintre administrația publică, sectorul industrial farmaceutic și învățământul medical superior.

Programul zilei a debutat la sediul Instituției Prefectului – Județul Cluj, unde domnul ministru al Sănătății, Alexandru Rogobete, a avut o întrevedere bilaterală cu domnul prefect Alexandru Cordoș pentru a trece în revistă principalele priorități administrative ale județului. În continuare, oficialii s-au întâlnit cu conducerea Consiliului Județean Cluj, discuțiile purtate vizând coordonarea proiectelor de infrastructură sanitară aflate în derulare și alocarea resurselor strategice necesare modernizării serviciilor medicale. Delegația oficială s-a deplasat apoi pe șantierul noului Spital Clinic de Urgență pentru Copii, un obiectiv strategic de o importanță vitală pentru întreaga regiune a Transilvaniei, unde au fost verificate ritmul lucrărilor și încadrarea în termenele de execuție.

Parcursul de evaluare a continuat la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Cluj-Napoca și la Institutul Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuță”. La Institutul Oncologic, domnul ministru s-a consultat direct cu personalul medical pentru a identifica necesitățile urgente ale unității, fiind confirmată achiziția unui nou echipament PET-CT performant. Totodată, au fost vizitate zonele de Rezonanță Magnetică (RMN) și de chirurgie robotică DaVinci, precum și cantina institutului. În acest context, doamna dietetician nutriționist a fost invitată să se alăture în calitate de consilier onorific, în colaborare cu Colegiul Dieteticienilor, pentru elaborarea unei metodologii naționale privind integrarea educației nutriționale în protocolul terapeutic, plecând de la premisa că nutriția adecvată constituie o componentă esențială în procesul de vindecare al pacientului.

La Centrul de Neurochirurgie și Patologie Neurovasculară au fost prezentate proiectele de dezvoltare a tehnicilor chirurgicale avansate și de extindere a capacității operative. Pentru operaționalizarea noului centru, conducerea a solicitat suplimentarea schemelor de personal, domnul ministru Alexandru Rogobete angajându-se să promoveze un memorandum în acest sens în Guvern până la finalul acestui an. În cadrul aceleiași etape a vizitei, s-a subliniat sprijinul pentru activitatea de transplant renal, echipa din cadrul Institutului Clinic de Urologie și Transplant Renal Cluj-Napoca (ICUTR) pregătindu-se să se mute într-o locație nouă, prin alocarea de spații moderne destinate activității medicale avansate.

Dimensiunea academică și cea de cercetare au fost abordate în cadrul întâlnirii găzduite de Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu”. Cu această ocazie, s-a discutat despre un proiect pilot privind stagiatura medicală, conceput astfel încât să se poată transforma într-un masterat profesional ce va permite pregătirea directă a medicilor generaliști fără parcurgerea etapei de rezidențiat, facilitând o integrare mai rapidă a cadrelor medicale în rețeaua publică de sănătate.

Componenta de producție și securitate sanitară a fost evaluată prin vizitarea platformei industriale a companiei Terapia S.A., cel mai mare producător local de medicamente, prilej cu care au fost analizate datele privind performanța economico-industrială a companiei (cifră de afaceri de peste 1,5 miliarde lei în 2025 și 868 de angajați) și a fost subliniată importanța strategică a industriei farmaceutice naționale pentru asigurarea stocurilor critice de medicamente.

Turul de evaluare s-a încheiat la Institutul Inimii „Niculae Stăncioiu”, cu această ocazie au fost analizate prioritățile de finanțare pentru infrastructura dedicată patologiilor cardiovasculare. În cadrul vizitei, domnul ministru Alexandru Rogobete a apreciat în mod deosebit investițiile realizate, afirmând: „La Institutul Inimii e cel mai frumos ambulatoriu de specialitate integrat, într-un spital public, văzut în România”.

În cadrul programului oficial, la ora 12:00, pe șantierul Spitalului Clinic Pediatric Monobloc din Strada Borhanci numărul 9, a avut loc prima conferință de presă a zilei, susținută de ministrul Sănătății, domnul Alexandru Rogobete, prefectul județului Cluj, domnul Alexandru Cordoș, și președintele Consiliului Județean Cluj, domnul Alin Tișe. Cu acest prilej, au fost prezentate concluziile inspecției pe șantier și stadiul avansat al lucrărilor, care au depășit deja cota zero și parterul, subliniindu-se sprijinul ferm de finanțare de 200 de milioane de euro din fonduri europene asigurat prin Ministerul Sănătății pentru acest proiect de pionierat evaluat la circa 980 de milioane de lei. S-a evidențiat că noul spital va dispune de peste 500 de paturi, 18 secții medicale, un bloc operator modern cu 8 săli, o secție ATI extinsă și un heliport, clădirea urmând să fie ridicată la roșu până în anul 2028.

Programul s-a încheiat seara, începând cu ora 18:30, la parterul Institutului Inimii „Niculae Stăncioiu” din Cluj-Napoca, unde a avut loc a doua conferință de presă (debriefing) a ministrului Sănătății, domnul Alexandru Rogobete, și a prefectului județului Cluj, domnul Alexandru Cordoș. În cadrul acestei întâlniri de sinteză, au fost detaliate portofoliul masiv de investiții în sănătate de la nivelul județului Cluj – estimat la circa 1,08 miliarde de euro (din care 200 milioane euro pentru Spitalul Pediatric Monobloc, 16 milioane euro pentru Spitalul Regional de Urgență, 100 milioane euro pentru Institutul de Transplant Renal, 21 milioane euro pentru extinderea UPU-ATI, alături de fonduri pentru Institutul Oncologic, Institutul Inimii și Spitalul CFR), din care 80% sunt deja bugetate prin BEI și fonduri europene nerambursabile. De asemenea, au fost punctate măsurile privind suplimentarea resursei umane și deblocarea posturilor pentru secțiile critice, noile prevederi legislative ferme referitoare la respectarea programului în sistemul public, dezvoltarea centrelor de paliație și recuperare în parteneriat public-privat, precum și introducerea cursurilor universitare de paliație în toate UMF-urile până la sfârșitul anului.

 



Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *