În cadrul Operațiunii Jupiter, polițiștii au efectuat vineri mai multe percheziții domiciliare în județul Hunedoara și au pus în executare opt mandate de aducere, într-un dosar care vizează fapte de lovire sau alte violențe, amenințare, distrugere și tulburarea ordinii și liniștii publice. Patru bărbați, cu vârste între 35 și 45 de ani, au fost reținuți pentru 24 de ore. În urma perchezițiilor, au fost ridicate obiecte care ar fi putut fi folosite ca arme albe, substanțe bănuite a fi psihoactive și o armă de foc neletală, supusă autorizării.
„Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au efectuat, în data de 6 noiembrie a.c., mai multe percheziții domiciliare pe raza județului Hunedoara, într-un dosar penal care vizează comiterea mai multor infracțiuni de lovire sau alte violențe, amenințare, distrugere și tulburarea ordinii și liniștii publice. Patru persoane au fost reținute pentru 24 de ore.
În urma activităților desfășurate, au fost puse în executare opt mandate de aducere, fiind vizate persoane cu domiciliul în județul Hunedoara, bănuite de comiterea infracțiunilor.
Conform probatoriului administrat, față de patru bărbați, cu vârste cuprinse între 35 și 45 de ani, a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, aceștia urmând a fi prezentați procurorului de caz cu propuneri corespunzătoare.
În cadrul perchezițiilor, polițiștii au ridicat mai multe obiecte susceptibile a fi fost folosite ca arme albe, substanțe bănuite a fi substanțe psihoactive, precum și o armă de foc neletală supusă autorizării.
Cercetările continuă sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroșani.
Acțiunea de astăzi a polițiștilor face parte din cadrul Operațiunii JUPITER, desfășurată sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a Inspectoratului General al Poliției Române, și a beneficiat de sprijinul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Hunedoara, al Serviciului Criminalistic, al Inspectoratului de Jandarmi Județean Hunedoara și al polițiștilor din structurile teritoriale de investigații criminale.
Persoanele cercetate beneficiază de prezumția de nevinovăție, pe parcursul întregului proces penal”, precizează într-un comunicat IPJ Hunedoara.


