Au rămas singuri după moartea soțului sau a soției, iar acum se tem că o boală gravă i-ar putea despărți și de copiii lor. În România, sunt părinți văduvi care își amână tratamentele pentru cancer sau cer externarea imediat după operație pentru că nu au cu cine să-și lase copiii. Oana Danci, cadru didactic universitar din Sibiu, își crește singură copilul după moartea soțului și cunoaște dificultățile acestor familii. Sibianca susține demersul unei asociații care cere statului să intervină înainte ca asemenea situații să se transforme în tragedii.

Pentru Oana Danci, viața de mamă văduvă înseamnă responsabilitatea permanentă pentru copilul său, aflat în ciclul primar. Rudele locuiesc departe, iar o urgență medicală poate deveni o problemă greu de rezolvat atunci când nu există cineva care să preia îngrijirea celui mic.

„Sunt Oana Danci, cadru didactic universitar, mamă văduvă și singurul adult responsabil pentru creșterea copilului meu de ciclu primar. Membrii familiei mele extinse trăiesc la o distanță semnificativă, iar realitatea zilnică a unei familii monoparentale apărute în urma unui deces este un exercițiu continuu de reziliență. Știu din proprie experiență ce înseamnă să nu ai o plasă de siguranță la îndemână atunci când apare o urgență sau o problemă de sănătate”, spune sibianca.

O mamă cu cancer a amânat luni întregi tratamentul. Avea o fetiță de doi ani

Situațiile prezentate de Asociația Fabrica de Zâmbete LavLife sunt dramatice. O mamă văduvă, care își creștea singură fetița de doi ani, a amânat luni întregi tratamentul oncologic pentru că nu avea în grija cui să lase copilul. Când a ajuns, în cele din urmă, la tratament, cancerul era deja într-un stadiu foarte avansat.

O altă femeie, învățătoare într-o localitate rurală, și-a pierdut soțul pompier într-un incendiu, în timpul unei intervenții. Băiatul lor avea doar patru ani. Femeia l-a crescut singură, dar când copilul a ajuns la liceu, a primit un diagnostic crunt: cancer în stadiul patru.

Cum programările în sistemul public erau disponibile abia peste câteva luni, s-au strâns bani pentru tratamente la privat. Adolescentul rămânea singur acasă în timpul internărilor, familia nemaivând rude în viață.

Au urmat complicații grave. Un rinichi i-a cedat, iar după o operație femeia a suferit un accident vascular cerebral și a ajuns într-un centru pentru persoane cu dizabilități. Anii au trecut, iar fiul ei este acum student la master și muncește pentru a acoperi o parte din cheltuielile medicale ale mamei.

Un tată bolnav de ciroză se teme să ceară ajutor. O altă mamă a leșinat după externare

Drama unui tată văduv a ieșit la iveală după ce administratorul blocului a observat că bărbatul acumulase datorii la întreținere. Acesta își pierduse locul de muncă după ce băiatul său, în vârstă de șase ani, se îmbolnăvise de pneumonie și avusese nevoie de îngrijire.

Ulterior, tatăl a fost diagnosticat cu ciroză. Fără asigurare medicală și fără rude care să îl ajute, bărbatul a început să caute soluții pe internet, dar se temea să apeleze la Protecția Copilului, crezând că ar putea fi despărțit de fiul său.

Într-un alt caz, o mamă văduvă, cu trei copii între un an și zece ani, a avut nevoie de o intervenție chirurgicală de urgență pentru un chist la sân. Imediat după operație, femeia a semnat pentru a pleca din spital, îngrijorată că nu avea cine să stea cu cei mici.

Pe drum a leșinat și a fost transportată înapoi cu ambulanța. După câteva ore, a cerut din nou să plece. Ajunsă acasă, abia operată, și-a ținut fetița cea mică aproape neîntrerupt în brațe, încercând să o liniștească după despărțire.

Oana Danci: „Copiii noștri au trecut deja prin trauma pierderii unui părinte”

Sibianca atrage atenția că, dincolo de problemele medicale și financiare, copiii rămași fără mamă sau tată trăiesc permanent cu teama unei noi pierderi. Iar izolarea socială face situația și mai dificilă.

„Moartea este o parte firească a vieții, dar doliul rămâne unul dintre cele mai greu de gestionat subiecte. Oamenii tind adesea să evite familiile îndoliate — nu din lipsă de compasiune, ci pentru că le este greu să privească durerea în față și nu știu cum să reacționeze. Această evitare socială adâncește izolarea părinților rămași singuri și accentuează anxietatea copiilor, care se tem permanent de o nouă pierdere”, explică Oana Danci.

Femeia vrea să se implice în sprijinirea acestor familii și susține propunerea ca minorii să poată fi îngrijiți temporar în propriile locuințe atunci când părintele este internat.

„Susțin din tot sufletul demersul Asociației Fabrica de Zâmbete LavLife. Un părinte nu ar trebui să fie niciodată pus în situația absurdă și dramatică de a-și amâna investigațiile sau tratamentele medicale de teamă că își va lăsa copilul fără îngrijire sau că va declanșa intervenții instituționale traumatizante. Copiii noștri au trecut deja prin trauma pierderii unui părinte; ei au nevoie de stabilitate, de prezență în mediul lor familiar și de sprijin adaptat”, spune sibianca.

Asociația cere intervenția statului: „O boală tratabilă poate deveni o a doua tragedie”

Asociația Fabrica de Zâmbete LavLife, condusă de Lavinia Iuliana Dinu, sprijină peste 400 de părinți văduvi și solicită modificarea legislației pentru ca familiile aflate în asemenea situații să poată beneficia de ajutor înainte de internare.

Organizația propune ca, la cererea părintelui, copilul să primească îngrijire temporară, cu prioritate acasă, fără instituirea unei măsuri de protecție specială. De asemenea, cere colaborarea dintre spitale și serviciile sociale pentru ca părinții să poată urma tratamentele fără teama că minorii vor rămâne neîngrijiți.

„Un părinte bolnav dintr-un stat membru al Uniunii Europene nu ar trebui să fie pus să aleagă între tratament și copilul său. Copiii aceștia și-au pierdut deja un părinte. Statul are obligația să ofere o soluție temporară, sigură și accesibilă, înainte ca o boală tratabilă să devină o a doua tragedie pentru aceeași familie”, transmite Lavinia Dinu, presedintele asociației.

Potrivit unei centralizări a Ministerului Educației din 2023, peste 46.000 de elevi de gimnaziu și liceu erau orfani de unul sau de ambii părinți. În România nu există însă o evidență distinctă a familiilor în care un părinte își crește singur copiii după moartea partenerului.

Prin campania desfășurată în luna noiembrie, asociația încearcă să aducă problema în atenția autorităților, mai ales în contextul Zilei de conștientizare a doliului la copii, marcată pe 19 noiembrie.

Pentru părinții văduvi, o soluție de îngrijire temporară ar însemna șansa de a merge la spital fără să pună în pericol siguranța copiilor. Iar pentru cei mici, ar însemna că nu trebuie să se teamă de o nouă despărțire de fiecare dată când mama sau tatăl are nevoie de ajutor medical.

Comentarii



Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *