Alba Iulia devine, în preajma sărbătorilor de iarnă, gazda unui eveniment muzical inedit. Ansamblul de percuție RESONANCE pregătește pentru publicul albaiulian un spectacol în care virtuozitatea instrumentală, expresivitatea artistică și energia ritmurilor se îmbină într-o experiență sonoră aparte.
Pe 22 decembrie 2026, începând cu ora 18:30, Centrul Multicultural „Gheorghe Șincai” din Alba Iulia va găzdui concertul „RESONANCE – Ritmuri de Crăciun”.
Este un eveniment organizat de Asociația Arca Talentelor, în parteneriat cu Liceul de Arte Regina Maria din Alba Iulia, care propune publicului o perspectivă diferită asupra muzicii de sărbătoare.
Concertul aduce în prim-plan frumusețea și spectaculozitatea instrumentelor de percuție, dar și pasiunea unor oameni care cred în puterea muzicii de a uni generații.
Un rol important în acest proiect îl are profesorul Andrei Simion, implicat activ în pregătirea și susținerea tinerilor muzicieni.
Programul serii reunește lucrări semnate de compozitori importanți ai repertoriului pentru percuție, oferind o imagine complexă asupra posibilităților expresive ale acestor instrumente.
Printre piesele incluse se numără „Studiul transcendental nr. 10 – Appassionata”, de Franz Liszt, „Bee”, de Emmanuel Séjourné, “Piacer d’amor” de Keiko Abe, „Rudimental Ragtime”, de David Steinquest, „Prelude No. 3”, de Ney Rosauro, și „Tork”, de James Campbell.
Programul continuă cu lucrări dedicate ansamblului de percuție, precum „Whole Tone Fantasy”, de Thomas O’Connor, „The Gilded Cage”, de Susan L. Powell, „Catching Shadows”, de Ivan Trevino, și „A Yuletide Celebration”, de Nathan Daughtrey.
Atmosfera sărbătorilor va fi completată de „Jingle Bells Rock”, în aranjamentul lui Santiago Camacho, o reinterpretare ritmică ce promite să aducă un plus de energie și dinamism serii.
Alternanța dintre momentele solistice și cele de ansamblu oferă concertului o structură dinamică, punând în valoare atât individualitatea interpreților, cât și forța artistică a muzicii realizate împreună.
Dincolo de spectacolul muzical, RESONANCE este despre pasiune, educație, colaborare și bucuria de a construi împreună.
Este despre profesori care inspiră, tineri care își descoperă drumul prin muzică și publicul care devine parte din această poveste.
Anunțuri gratuite din Maramures


