Universitatea Cluj se pregătește pentru ultima partidă din turul sezonului regular al Superligii. „Studenții” vor evolua sâmbătă, 7 noiembrie, de la ora 15:00, pe terenul celor de la FK Csikszereda, într-un meci în care vor încerca să obțină prima victorie din istoria confruntărilor disputate la Miercurea Ciuc.
Antrenorul Cristiano Bergodi le-a transmis jucătorilor că nu este loc de relaxare, chiar dacă adversara ocupă ultimul loc în clasament. Tehnicianul italian consideră că partida reprezintă un test important pentru caracterul echipei și pentru obiectivele din acest sezon.
„Întâlnim echipa de pe ultimul loc și trebuie să mergem acolo, la Miercurea Ciuc, cu ideea de a câștiga trei puncte, de a juca cu atenție, cu agresivitate și determinare, cum am jucat ultimul meci cu FCSB. Știu că nu e ușor să motivezi jucătorii, dar jucătorii în sine trebuie să aibă această ambiție de a câștiga meciul, pentru că sunt trei puncte foarte, foarte importante”, a declarat Bergodi.
Antrenorul speră ca Universitatea Cluj să își consolideze locul al patrulea la finalul turului, în ciuda problemelor de lot cu care s-a confruntat în ultima perioadă.
„Se zice că e un meci «în care ai totul de pierdut și nimic de câștigat», dar nu e adevărat, pentru că, repet, cu aceste trei puncte, noi ne consolidăm locul 4, după 15 etape. Am avut multe probleme în lot și ar fi super, dar normal că e un meci dificil”, a mai spus tehnicianul.
Bergodi, mulțumit de revenirea echipei: „Fundamentul e apărarea”
Universitatea Cluj vine după trei victorii consecutive, iar Cristiano Bergodi a explicat că a încercat să păstreze echilibrul în vestiar chiar și în perioada în care rezultatele nu au fost cele dorite.
Tehnicianul este mulțumit de atitudinea jucătorilor și consideră că echipa a făcut progrese în defensivă. Totuși, acesta atrage atenția asupra celor 20 de goluri primite până acum în campionat.
„Sunt mulțumit de cum se antrenează băieții, sunt receptivi și suntem o echipă care poate sta în play-off în acest an, dar normal că trebuie să mai luptăm mult pentru a ajunge acolo.
Pentru moment, sunt mulțumit, îmi pare rău că am luat prea multe goluri într-o perioadă, însă în ultimul timp am reglat ceva, echipa e mai compactă, mai sigură pe faza de apărare. Mă refer la toți jucătorii, nu doar la cei patru fundași, ci la toată echipa când se apără. Pe de altă parte, avem al treilea atac, după Craiova și Dinamo, dar sunt prea multe goluri primite, acestea 20, pentru o echipă care vrea să stea acolo sus. Fundamentul e apărarea, să nu iei goluri, pentru că apoi vei da, având jucători de valoare, tehnici, de viteză”, a explicat antrenorul.
Probleme de lot la U Cluj. Ce se întâmplă cu Luca Szimionaș
Cristiano Bergodi a recunoscut că are la dispoziție un lot subțiat de accidentări. Drammeh, Codrea și Capradossi nu vor putea fi folosiți, însă antrenorul spune că jucătorii care au intrat în ultimele partide au demonstrat că pot face față.
„Avem probleme de lot, sincer, suntem într-o perioadă în care ni s-au întâmplat multe lucruri negative. E meritul jucătorilor care au intrat în această perioadă că au jucat și câștigat meciuri foarte grele, derby-ul de Cupă, partida cu Corvinul, meciul cu FCSB, care era pe val după victoria cu Rapid. Nu îi avem pe Drammeh, Codrea, Capradossi, suntem cu lotul puțin subțire, dar cei care au jucat s-au descurcat foarte bine”, a afirmat Bergodi.
În schimb, există speranțe pentru revenirea lui Luca Szimionaș după pauza competițională. Acesta a început antrenamentele individuale, sub supravegherea preparatorilor fizici.
„Luca Szimionaș începe să facă antrenamente separat, cu preparatorii și sperăm că după pauză să se poată antrena cu echipa. E un jucător bun și poate fi de folos. Chiar dacă e tânăr, e un jucător care a făcut junioratul în Italia și asta e foarte important”, a precizat tehnicianul.
Cristiano Bergodi ajunge la 300 de meciuri în Superligă
Partida de la Miercurea Ciuc va avea și o semnificație specială pentru antrenorul italian. Cristiano Bergodi va bifa al 300-lea meci ca tehnician în Superligă, devenind antrenorul străin cu cele mai multe partide conduse de pe banca tehnică în prima ligă a României.
Bergodi va fi al 35-lea antrenor din istoria competiției care atinge această bornă. Tehnicianul s-a declarat mândru de realizare și a mulțumit fotbalului românesc pentru felul în care a fost primit de-a lungul carierei sale.
„E un sentiment frumos, de mândrie, pentru că să antrenez atâția ani în România, într-o țară străină, cred că e ceva de subliniat, ceva frumos. Sunt recunoscător fotbalului românesc că m-a acceptat, am fost primit foarte bine la toate echipele la care am antrenat. 300 de meciuri e un obiectiv important, dar sper că voi face mai multe. Totuși, asta nu contează așa mult pentru moment, ci să fim concentrați pentru acest meci. E o bornă frumoasă, dar mă gândesc la trei puncte, pentru că e un meci foarte, foarte greu”, a încheiat Cristiano Bergodi.
Meciul FK Csikszereda – Universitatea Cluj se joacă sâmbătă, 7 noiembrie, de la ora 15:00, și încheie turul sezonului regular din Superligă.
Anunțuri gratuite din Maramures


