La aproape un an de la momentul în care un tânăr a afișat un steag cu chipul liderului Mișcării Legionare, Zelea Codreanu, la Alba Iulia, de 1 Decembrie, ancheta încă este în desfășurare. 

S-a întâmplat în data de 1 decembrie 2025, în Cetatea Alba Carolina, cu ocazia Zilei Naționale a României. Atunci un tânăr din Mureș, Marian I.Ș., a afișat în public un steag tricolor pe care era imprimat chipul liderului legionar, Zelea Codreanu.

De asemenea, tânărul a fost fotografiat alături de mai mulți simpatizanți ai partidului SOS, prin Cetatea Alba Carolina. Pozele în care apărea tânărul au fost postate pe Facebook de Sorin Oltenașu, senator SOS. După ce alba24.ro a publicat pozele, Oltenașu a șters pozele de pe Facebook în care apărea tânărul în cauză.

Publicitate

CITEȘTE ȘI: FOTO: Steag cu chipul lui Zelea Codreanu, fluturat la Alba Iulia de 1 Decembrie, în tabăra SOS. Poze postate de un deputat

Tânărul în cauză s-a plimbat prin Cetatea Alba Carolina și a afișat stegul cu însemnele legionare. Deși erau multiple forțe de ordine în Cetate, acesta nu a fost tras atunci la răspundere.

Materiale de propagandă legionară, descoperite în urma perchezițiilor

Abia după ce reporterii alba24.ro au publicat un articol cu prezența tânărului la Alba Iulia, de 1 Decembrie, autoritățile s-au sesizat. În primă fază a fost deschis un dosar penal in rem, iar apoi, în 11 decembrie 2025, tânărul a fost ținta unor percheziții domiciliare.

CITEȘTE ȘI: Materiale de propagandă legionară, găsite în casa minorului care a fluturat un steag cu Zelea Codreanu la Alba Iulia. Cine este

În locuința percheziționată polițiștii au descoperit mai multe materiale de propagandă legionară. Apoi tânărul a fost reținut pentru 24 de ore și plasat în control judiciar.

Ancheta încă nu a fost finalizată

La aproape un an de la faptă, ancheta în cazul tânărului încă nu a fost finalizată. Reprezentanții IPJ Alba au comunicat vineri, 6 noiembrie 2026, că ancheta este în curs de desfășurare, iar un dosar penal in personam este în cercetare sub supravegherea procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia.

CITEȘTE ȘI: VIDEO: Ion Gavrilă Ogoranu, comemorat la Galtiu cu cântece legionare, dar ”fără salutul interzis”, de simpatizanți ai Mișcării

A participat și la omagierea lui Ion Gavrilă Ogoranu

Tânărul a participat și la inaugurarea casei memoriale a lui Ion Gavrilă Ogoranu, care a fost omagiat la Galtiu cu cântece legionare, dar ”fără salutul interzis”.

La eveniment au participat atunci, în mare parte simpatizanți ai Mișcării Legionare, printre care și președintele Fundației Ion Gavrilă Ogoranu, Coriolan Baciu.

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *