Fenomenul burnout şi impactul acestuia asupra sănătăţii au reprezentat tema centrală a celei de-a doua ediţii a simpozionului interdisciplinar PsyConnect 2.0. Evenimentul s-a desfăşurat la Casa de Studii „Jakab Antal” din Miercurea-Ciuc şi a fost organizat de filiala Harghita a Colegiului Psihologilor din România, în colaborare cu Colegiul Medicilor din România.
Sub titlul „Fenomenologia BURNOUT: indicaţii psihologice şi psihiatrice”, manifestarea a reunit specialişti din judeţul Harghita, dar şi din Covasna, Braşov, Sălaj, Mureş şi Bucureşti.
Preşedinta filialei Harghita a Colegiului Psihologilor din România, Ionela Tudor, a precizat presei că alegerea temei a fost determinată de realitatea cotidiană, în care suprasolicitarea provocată de volumul mare de muncă, dorinţa de a atinge performanţe înalte, dar şi responsabilităţile familiale şi sociale duc tot mai frecvent la epuizare. Pentru ediţia din acest an, organizatorii au urmărit extinderea colaborării către alte instituţii şi implicarea mai multor specialişti din sistemul medical.
„Ne dorim ca această activitate să aibă şi continuitate, deci nu să ne întâlnim doar să ne întâlnim şi să povestim despre ce presupune şi cum putem să facem ceva în a schimba această direcţie, ci de acum încolo, sperăm ca de mâine, să se mişte ceva pe partea aceasta, astfel încât oamenii plecând de aici să poată transmite şi altora informaţiile adunate, informaţii care consider că vor fi de un real folos pentru ei”, a declarat Ionela Tudor.
Aceasta a arătat că prevenirea epuizării profesionale necesită implicarea directă a conducerii instituţiilor, managerii având rolul de a conştientiza aceste situaţii şi de a gestiona echilibrat sarcinile de lucru.
Riscul crescut de burnout în rândul cadrelor medicale a fost adus în discuţie de medicul psihiatru Eliza Sîrbu, de la Spitalul de Psihiatrie din Tulgheş, care a punctat că factori precum creşterea numărului de pacienţi, complexitatea cazurilor şi deficitul de personal accentuează această problemă. În unităţile sanitare, evaluarea acestui risc se face anual, iar rezultatele trebuie să conducă la intervenţii la nivel instituţional sau la sprijin individual.
De asemenea, dr. Eliza Sîrbu a menţionat că burnout-ul este identificat deseori în stadii avansate, când devine necesară intervenţia psihiatrică, şi mai puţin în fazele incipiente, care pot fi gestionate prin psihoterapie.
Printre semnalele de alarmă se numără anxietatea legată de începerea unei noi zile de muncă, pierderea interesului pentru activităţile obişnuite, retragerea din viaţa socială, dificultăţile de concentrare şi ezitările în luarea deciziilor.
„Ce aduce nou acest simpozion este exact acest lucru: trecerea din partea aceasta de clinică, de cabinet, către clinică-spital. Şi este necesar să abordăm şi evoluţia burnout-ului, nu doar partea de început în care simt un surmenaj, ci partea în care se transformă mai departe într-o tulburare, de cele mai multe ori, din spectru afectiv. Pentru că rana psihologică, care iniţial este, dacă vreţi, din cauza volumului mare, al responsabilităţilor, se transformă mai târziu în senzaţia de inutilitate şi poate mai târziu merge către depresie. Aici este partea în care, practic, noi putem interveni, aici este de fapt unde găsim majoritatea persoanelor de la nivelul instituţiilor şi aici putem într-adevăr să adresăm acest fenomen”, a subliniat dr. Eliza Sîrbu.
Consecinţele epuizării profesionale depăşesc însă nivelul individual. În mesajul adresat participanţilor, preşedintele Colegiului Psihologilor din România, Constantin-Edmond Cracsner, a arătat că burnoutul reflectă deseori dezechilibre organizaţionale provocate de lipsa resurselor, sarcinile ambigue sau lipsa de recunoaştere.
„Ştim cu toţii că un profesionist epuizat poate deveni mai vulnerabil la erori, la dificultăţi de concentrare, la diminuarea capacităţii empatice şi, într-un final, la deteriorarea relaţiilor profesionale. De aceea consider că prevenirea epuizării profesionale trebuie să devină o componentă firească a culturii organizaţionale şi nu doar o intervenţie ocazională, activată doar atunci când problemele au devenit imposibil de ignorat”, a transmis Constantin-Edmond Cracsner.
În continuare, preşedintele Colegiului Psihologilor din România a subliniat că domeniul pe care îl reprezintă dispune de resursele necesare pentru a susţine această transformare. În opinia sa, evenimente precum „PsyConnect” au o valoare deosebită pentru că oferă un spaţiu de dialog în care profesioniştii îşi expun experienţele, identifică problemele comune şi construiesc parteneriate de durată.
Constantin-Edmond Cracsner a argumentat că colaborarea instituţională iniţiată la nivel local poate deveni un model de bună practică extins la nivel naţional. O astfel de cooperare reprezintă punctul de pornire pentru acţiuni concrete, cum ar fi evaluarea riscurilor psihosociale în instituţii, dezvoltarea programelor de prevenţie, facilitarea accesului la sprijin de specialitate şi strângerea legăturilor dintre psihologi, cadre medicale, servicii sociale şi autorităţi.
Preşedintele CPR a concluzionat că succesul simpozionului se măsoară prin schimbările de după încheierea lucrărilor: proceduri îmbunătăţite, specialişti sprijiniţi, suferinţă prevenită, încredere consolidată şi un acces mai rapid al oamenilor la serviciile necesare, transformând conexiunea dintre profesionişti în protecţie reală pentru comunitate.
Agenda PsyConnect 2.0 a cuprins prezentări medicale, ateliere de psihologie, exerciţii practice, studii de caz şi dezbateri axate pe gestionarea surmenajului. Simpozionul a căpătat un caracter regional prin prezenţa unor participanţi şi specialişti veniţi din judeţele Covasna, Braşov, Sălaj, Mureş şi din Bucureşti.
EMILIA Ş.
Comentarii:
Anunțuri gratuite din Maramures


