Alegerile de la jumătatea mandatului din 2026 au produs schimbări în ceea ce privește echilibrul de putere la Washington, după ce Partidul Democrat a recâștigat controlul asupra ambelor camere ale Congresului. După midterms, mai mulți politicieni cu popularitate în creștere sunt văzuți de opinia publică din Statele Unite drept posibili candidați la alegerile prezidențiale din 2028.

Niciun politician nu și-a lansat deocamdată campania în mod oficial pentru că mai sunt doi ani până la scrutinul prezidențial. Cu toate acestea, mai mulți oameni politici din ambele partide mari de pe scena politică americană au atras atenția după victoria la midterms.

  • Atât Partidul Democrat, cât și Partidul Republican organizează alegeri interne (primaries), prin care își desemnează candidatul la alegerile prezidențiale 2028.

Ce politicieni din Partidul Democrat ar putea fi prezidențiabili

Jon Ossoff

Jon Ossoff are șanse de a fi unul dintre potențiali candidați la președinție din partea Partidului Democrat. Proiecțiile arată că el a câștigat alegerile de la jumătatea mandatului pentru a fi reales senator care reprezintă statul Georgia, potrivit NBCNews.

Politicianul în vârstă de 39 de ani ar fi obținut 59% din voturi, ceea ce îi consolidează și mai mult poziția în cadrul Partidului Democrat. Succesul său electoral a alimentat, de asemenea, speculațiile cu privire la o posibilă campanie în 2028. Platforma de predicții Polymarket estimează șansele sale de a câștiga nominalizarea prezidențială a democraților la 24%, conform Livenowfox.

Ossoff a atras atenția alegătorilor la nivel național prin criticile aduse lui Trump, pe care l-a catalogat drept un „președinte fără putere” în urma rezultatelor alegerilor de la jumătatea mandatului, potrivit Washington Post.

Jon Ossoff a câștigat primul mandat de senator în 2021, din postura de outsider. Avea 33 de ani și a câștigat cu avans de doar 55.000 de voturi față de contracandidatul său, republican nepopular, David Perdue, într-un tur de scrutin, dominat de acuzațiile false ale președintelui Trump privind frauda electorală.

Alexandria Ocasio-Cortez

Democrata Alexandria Ocasio-Cortez și-a consolidat, de asemenea, poziția, după ce a fost realeasă în Camera Reprezentanților în New York.

Progresista în vârstă de 37 de ani, cunoscută drept AOC, a obținut peste 78% din voturi în cel de-al 14-lea district electoral din New York, după numărarea a 96% din buletinele de vot, conform rezultatelor parțiale. Succesul ei ar fi contribuit la creșterea șanselor sale de a obține nominalizarea la președinție din partea Partidului Democrat la 15%, potrivit predicțiilor Polymarket.

James Talarico, democratul care a câștigat Texasul după 32 de ani de înfrângeri democrate la nivel de stat

James Talarico, reprezentant în legislativul statului Texas, a câștigat marți cursa pentru un loc în Senatul SUA, potrivit proiecțiilor presei americane, scrie Reuters.

„În această cursă, ne-am confruntat cu propriii noștri Goliați. Cel mai bogat om din lume, cel mai puternic om din lume și întreaga establishment din Washington, DC”, a declarat Talarico, în Austin.

Democratul l-a învins pe republicanul Ken Paxton, susținut de președintele Donald Trump, punând capăt unei perioade de 32 de ani în care democrații nu au reușit să câștige alegeri la nivel de stat în Texas.

Victoria reprezintă un rezultat important pentru Partidul Democrat, în contextul luptei pentru controlul Senatului american, și o surpriză într-un stat dominat de multă vreme de republicani. În 2024, Donald Trump a câștigat Texasul cu o diferență de 14 puncte procentuale.

Gavin Newsom

Guvernatorul Californiei, Gavin Newsom, este considerat de mai mult timp un posibil candidat la președinție din partea Partidului Democrat. Criticile sale virulente la adresa lui Donald Trump și prezența sa în presa națională au contribuit la creșterea notorietății sale.

În vârstă de 59 de ani, politicianul democrat a dominat anterior piețele de predicții, deoarece, potrivit unor surse politice, șansele sale de a deveni candidatul Partidului Democrat ajungeau la 40% în noiembrie 2025.

Viitorul său politic ar putea deveni mai clar după încheierea mandatului său de guvernator al Californiei, în ianuarie. El va fi înlocuit de Xavier Becerra, primul latinoamerican devenit guvernator al Californiei.

Abdul El-Sayed

Abdul El-Sayed ar putea deveni una dintre noile voci influente ale Partidului Democrat, în urma victoriei sale în cursa pentru Senat din Michigan. După ce a fost ales, el va deveni primul senator musulman din istoria Statelor Unite, marcând un moment istoric pentru această cameră.

El-Sayed a atras atenția la nivel național cu o platformă progresistă. Capacitatea sa de a-și asigura sprijinul dincolo de baza progresistă ar putea influența perspectivele sale într-o eventuală campanie electorală din 2028.

Kamala Harris

Fosta vicepreședintă Kamala Harris ar putea, de asemenea, să încerce din nou să devină președintă după ce a pierdut alegerile din 2024 în fața lui Trump.

Kamala Harris a devenit candidata democrată la președinție în august 2024, după ce președintele Joe Biden s-a retras din cursă pe fondul îngrijorărilor tot mai mari legate de vârsta sa și de capacitatea sa de a-și exercita atribuțiile într-un nou mandat.

Campania sa a fost neobișnuită prin faptul că a devenit candidata partidului fără a participa la procesul tradițional al alegerilor primare prezidențiale. A avut la dispoziție doar 107 zile pentru a-și desfășura campania înainte de ziua alegerilor.

O posibilă campanie i-ar oferi lui Harris ocazia de a-și prezenta din nou argumentele în fața alegătorilor, chiar dacă întrebările despre înfrângerea sa din 2024 și de direcția viitoare a partidului ar putea complica o astfel de candidatură.

Michelle Obama, fosta Primă Doamnă a SUA

Fosta Primă Doamnă a Statelor Unite, Michelle Obama este în continuare o personalitate apreciată în rândul democraților. Ea a obținut, în mod surprinzător, un rezultat cu mult mai mic decât al unei alte femei din politica americană, se arată într-un sondaj recent realizat în rândul tinerilor democrați cu privire la alegerile din 2028, potrivit Yahoo News.

Newsweek scrie că că fosta vicepreședintă Kamala Harris a ocupat primul loc într-un sondaj recent realizat de Axios în rândul democraților cu vârste cuprinse între 18 și 34 de ani.

Harris, candidata Partidului Democrat la președinție pentru 2024, a beneficiat de sprijinul a 28,7% dintre cei care au răspuns la întrebarea ipotetică privind nominalizarea la președinție.

Soția fostului președinte Barack Obama a fost preferată de 14,9% dintre repondenți.

Josh Shapiro

Guvernatorul statului Pennsylvania, Josh Shapiro, este un alt democrat al cărui nume a apărut în discuțiile despre următoarea cursă prezidențială.

Pentru că a fost reales guvernator, democratul și-a construit reputația drept un politician pragmatic într-un stat-cheie în lupta electorală pentru Casa Albă. Shapiro a fost, de asemenea, considerat un potențial candidat la funcția de vicepreședinte alături de fosta vicepreședintă Kamala Harris în 2024, ceea ce i-a sporit și mai mult vizibilitatea la nivel național.

Ce politicieni din Partidul Republican ar putea fi susținuți în cursa prezidențială

Partidul Republican se va confrunta, de asemenea, cu o problemă majoră legată de succesiune în 2028, întrucât Trump va fi împiedicat de Constituția SUA să candideze pentru un nou mandat. Mai mulți republicani cu notorietate sunt deja percepuți drept posibili succesori, chiar dacă niciunul nu și-a anunțat oficial candidatura la președinție.

JD Vance

Vicepreședintele JD Vance este considerat drept unul dintre principalii posibili candidați republicani la alegerile prezidențiale din 2028 și un posibil succesor al mișcării politice a lui Trump.

Fost senator al Statelor Unite din Ohio, Vance a devenit unul dintre cei mai vizibili politicieni din Administrația de la Washington după preluarea mandatului în ianuarie 2025. Alinierea sa strânsă cu Trump l-ar putea ajuta să obțină sprijinul bazei politice a președintelui, mai ales dacă Trump îl va susține în cele din urmă.

Marco Rubio

Secretarul americande Stat Marco Rubio este un alt nume important menționat ca posibil candidat republican la președinție.

La un miting electoral al republicanilor în Kansas, Trump a spus că Rubio a devenit „prea popular” pentru că americanii îi „iubesc”, potrivit MSNow.

Fostul senator de Florida și candidat la președinție în 2016 are experiență în politica națională și în politica externă, motiv pentru care Partidul Republican l-ar putea considera a fi o posibilă opțiune de candidat conservator mai tradițional.

Ron DeSantis

Guvernatorul statului Florida, Ron DeSantis, ar putea, de asemenea, să se impună ca un candidat la nominalizarea republicană.

DeSantis a candidat împotriva lui Trump la alegerile primare din Partidul Republican în 2024, însă a renunțat ulterior la cursă pentru a-l susține de cel care ocupă în prezent fotoliul de la Casa Albă.

Experiența sa în conducerea statului Florida ar putea reprezenta o bază solidă pentru o altă campanie prezidențială. Al doilea și ultimul său mandat de guvernator se încheie în ianuarie 2027, ceea ce îi oferă timp să ia în considerare o eventuală candidatură în 2028.

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *