O croitoreasă a refuzat să plece în Germania pentru a face rochii în România, iar un croitor lucrează până și 12 ore la 72 de ani. În 4 ateliere din Sibiu oamenii povestesc cum și-au învățat meseria, ce s-a schimbat de-a lungul anilor și de ce nu vor să renunțe la ea.
Unele mirese intră în atelier cu telefonul în mână și cu o rochie care nu există. Imaginea e generată cu inteligența artificială: dantelă perfectă, nicio cută, aproape imposibil de realizat. Croitoresele încearcă să o reproducă, dar de cele mai multe ori trebuie să le explice clientelor ce se poate face cu adevărat dintr-un material și ce nu.
Între astfel de comenzi și tivurile de 20 de lei, croitorii din Sibiu își duc meseria mai departe cu răbdare. Am stat de vorbă cu croitori din patru ateliere ale orașului. Două tinere cos rochii de mireasă după poze de pe Pinterest și din AI, o croitoreasă a refuzat Germania ca să nu-și lase rochițele, iar doi croitori cu zeci de ani de meserie trăiesc din reparații și modificări. Unii sunt în domeniu de câțiva ani, alții de aproape o viață.
Cu toții spun că o haină bine lucrată cere timp, iar prețurile o arată. O scurtare de pantaloni costă între 20 și 40 de lei, în timp ce o rochie cusută pe comandă pornește de la 1.400 de lei și poate trece de 5.000, în funcție de material și de cât lucru de mână are.
DressArt Atelier: rochia care nu există
Sterp Delia și Frunze Daria s-au cunoscut pe Facebook acum aproape doi ani, iar singurul lucru care le lega era pasiunea pentru rochii. Daria coase de peste zece ani: a început din clasa a XI-a și a avut o croitorie cu câteva prietene în Republica Moldova, înainte să se mute în Sibiu. Delia, originară din Jina, e în meserie de puțin peste doi ani și avea nevoie, cum spune ea, „de cineva cu experiență, ca să învăț și eu mai multe”. Împreună au deschis DressArt Atelier, unde fac rochii de mireasă, de nașă și de seară, doar pe comandă.
O rochie la ele pornește de la 1.400–1.500 de lei, iar rochiile de nașă mai speciale trec de 5.000. Prețul nu poate fi fix, pentru că depinde de material și, mai ales, de lucrul de mână. „Sunt dantele accesorizate, unde trebuie pe alocuri tăiate mărgelele, apoi cusute, apoi aplicată mărgeaua înapoi”, explică Daria. „Acestea sunt lucruri migăloase, care durează foarte mult timp și foarte multă atenție.”
Cele mai multe cliente vin cu o poză de pe Pinterest și cu un „Vreau așa!”. Mai nou, unele aduc rochii generate cu inteligența artificială. Câteva au reușit să le reproducă „și chiar să ne apropiem foarte mult”, spune Daria, dar altele erau aproape imposibile. „Se puteau face, dar necesitau foarte mult lucru manual și foarte mult timp. Nu poți să lucrezi o lună la o rochie, pentru că nu este rentabil nici pentru client, nici pentru noi.”
Așa că, uneori, cea mai grea parte e discuția. „Încercăm să ținem fetele cu picioarele pe pământ și să le spunem ce se poate și ce nu se poate”, spune Delia. „Vin cu unele super editate și perfecte, și așa ceva nu e real.” De aceea, cele două postează doar poze reale, fără Photoshop, cu rochia așa cum stă pe om.
Neamțu Adriana: de la perdelele părinților la rochiile de nuntă
Adriana Neamțu are 49 de ani și coase de la 17. Atelierul ei e în zona Ștefan cel Mare, dar povestea a început în copilărie, cu păpușile. Mama ei era croitoreasă la fabrica Steaua și mai cosea seara acasă câte o fustă, iar fetița învăța privind-o. „Tăiau perdelele părinților ca să le fac rochii de mireasă fetelor din bloc”, râde ea. Fetele de atunci au crescut și i-au devenit cliente, iar acum Adriana le coase rochii lor, nu păpușilor.
▶ Vezi pagina acestui video: Croitoriile din Sibiu, între rochii inspirate de AI și reparații de 20 de lei: poveștile unor meșteri după zeci de ani de experiență — VIDEO
A făcut doi ani de ucenicie, apoi a lucrat zece ani la un salon de modă de pe strada Tribunei, la doamna Ana Drăgan. La 26 de ani și-a deschis propria firmă. A avut la un moment dat trei fete angajate, dar de vreo nouă ani lucrează singură, pentru că nu mai face față costurilor. „Plătesc foarte mult la stat, ele vor minimul pe economie și nu mai am de unde să le dau din buzunar”, explică ea.
Rochițele sunt și azi marea ei dragoste, atât de mare încât a refuzat Germania. Sora ei o cheamă acolo de peste zece ani, unde doar schimbarea unui fermoar costă 25 de euro. „Eu nu-mi las rochiile mele. Când o să înceapă să vină numai reparații, promit că vin în Germania”, spune Adriana.
Despre meserie are o părere fermă. Tinerii mai întreabă de ea, dar se grăbesc: „Cred că într-o lună învață. N-ai cum să înveți într-o lună dacă nu știi nimic. Trebuie multe, și tipare. Sunt atâtea lucruri de făcut.”
Croitorie Mihai: cămașa călcată și pantalonii la dungă
Simen Mihai are 54 de ani și lucrează în croitorie din 1991, acum la Croitorie Mihai, pe Bălcescu. A îndrăgit meseria din clasa a VI-a, apoi a urmat liceul de profil textil și școala profesională. „Am lucrat în domeniu toată viața”, spune el. A ales croitoria pentru că e o meserie curată. Fratele lui avea o muncă după care nu putea pleca acasă fără duș, iar Mihai și-a dorit altceva: să meargă la lucru cu cămașa călcată și pantalonii la dungă. „Mi se părea că era mai curat, mai elegant”, își amintește el.
Azi face reparații și modificări la orice, de la pijamale la costume de mire. Clienții lui sunt de toate vârstele, cel mai în vârstă are 80 de ani, iar numărul lor a rămas cam același, chiar și după scumpiri. E convins că o haină bună merită reparată, pentru că „hainele mai vechi sunt mult mai calitative ca astea noi, chiar dacă sunt scumpe”.
Clienții sunt adesea pretențioși, dar Mihai nu se grăbește niciodată. „Prefer să desfac un lucru, să-l fac cum trebuie. Prefer să lucrez în plus, că știu că la final e bine.” Mai vin oameni să-l întrebe de meserie, chiar și cu cereri de angajare, însă atelierul e mic și se descurcă singur.
Ilie Blană: aproape 60 de ani la mașina de cusut
Ilie Blană împlinește în câteva luni 72 de ani și coase de la 14. Meseria au ales-o părinții: după clasa a VIII-a l-au dat ucenic trei ani la Cooperativa de îmbrăcăminte, unde, spune el, „am învățat meserie ca lumea”. A fost apoi creator de modele, maistru și tehnolog, iar după Revoluție și-a deschis propria croitorie. De peste 20 de ani lucrează în magazinul Dumbrava, alături de fiica lui, pe care a învățat-o meseria.
Astăzi face doar modificări: scurtări, strâmtări, mâneci, fermoare. Altădată, coada de clienți era atât de lungă încât ieșea el afară și le spunea oamenilor să-și caute altă croitorie. Acum vin ceva mai puțini, dar Ilie Blană tot stă uneori și 12 ore pe zi la mașina de cusut.
Nu din nevoie, ci pentru că nu-și poate imagina altfel zilele. „Ce să faci, să stai la pensie? O iei razna, te uiți la televizor și n-ai ce vedea acolo”, spune el. „Așa, te scoli, știi că ai un program chiar și la vârsta asta, ai serviciu. Bine, n-ai șefi.”
De la 20 de lei pentru scurtarea pantalonilor, la 65 de lei pentru un fermoar
O scurtare de pantaloni costă între 20 și 40 de lei, iar croitorii spun că prețul final se stabilește doar după ce văd haina.
| Serviciu | Simen Mihai | Neamțu Adriana | Ilie Blană |
|---|---|---|---|
| Scurtare pantaloni (lei) | 30–40 | 20 | 30–35 (cu tiv original) |
| Schimbare fermoar (lei) | 30–50, după articol | ~25 (cu fermoarul inclus) | 50–65 la geacă |
| Strâmtare rochie (lei) | după model | ~50 | 25–30 pe lateral, 60–70 la rochie lungă |
În toate cele patru ateliere, croitorii spun că tinerii mai vin să întrebe de meserie, dar puțini rămân. „N-ai cum să înveți într-o lună”, spune Adriana Neamțu. Tiparele, probele și finisajele cer ani de practică, iar munca e lungă și migăloasă.
Cu toate acestea, atelierele din Sibiu rezistă. Unii repară hainele vechi, alții cos rochia visată pentru cea mai importantă zi. Iar dacă îi întrebi de ce o fac, răspunsul vine simplu, ca la Simen Mihai: „Nu m-aș vedea să fac altceva. În primul rând, fac ce-mi place, ce știu să fac.”
Comentarii
Anunțuri gratuite din Maramures


