Acordul de mediu revizuit pentru secțiunile 2 și 3 ale Autostrăzii Sibiu-Pitești ar putea fi emis până la 15 decembrie.
Acordul de mediu revizuit pentru secțiunile 2 și 3 ale Autostrăzii Sibiu-Pitești ar putea fi emis până la 15 decembrie, anunță ministrul de resort, Natalia Intotero.
Precizările au fost făcute după ce luni, reprezentanții CNAIR au depus documentele cerute de Agenția Națională pentru Mediu și Arii Protejate pentru cele două loturi.
Natalia Intotero: Urmează încă trei ședințe în județele Argeș, Sibiu și Vâlcea și, desigur, dacă vor veni și de acolo observații, vor fi integrate astfel încât acest acord, așa cum și-a asumat și conducerea ANMAP, să fie cu respectarea legislației în domeniul protecției mediului, legislației în Uniunii Europene și să fie dat până la data 15 decembrie. Știm cu toții că acolo este un progres de aproximativ 45% de lucrări. Vis-a-vis de hidrocentrale, aici sunt anumite investiții care stagnează, sunt procese pe rol, acolo, desigur, nu putem interveni, dar pentru celelalte le vom prioritiza.
Anunțuri gratuite din Maramures


