CS Gloria Bistrița este în centrul atenției în fotbalul românesc de câteva zile, după victoria cu FCSB din Cupa României, dar și după ce a pierdut un meci din Liga 2, cel cu SCM Râmnicu Vâlcea, la ”masa verde”, deși câștigase pe teren.
Formația din eșalonul secund a trecut prin schimbări și la nivelul băncii tehnice, când locul lui Nicolae Grigore a fost luat de Sebastian Moga, dar printre certitudini este continuarea colaborării strânse cu impresarul Bogdan Apostu.
Agent de fotbaliști, foarte apropiat de CS Gloria Bistrița, la fel cum este de și Unirea Alba Iulia (Liga 3) și Corvinul Hunedoara (SuperLiga României), Apostu a dezvăluit, deși nu este treaba lui, salariile pe care le oferă clubul bistrițean.
CS Gloria Bistrița, medie salarială de 2.500 de euro pe lună
Recent, Bogdan Apostu chiar a mai adus un fotbalist la formația din Bistrița, pe Darius Grigore, iar într-un interviu acordat zilele trecute nu s-a ferit să facă publice salariile pe care le încasează, la modul general, fotbaliștii.
Conform agentului, remunerațiile lunare sunt de aproximativ 2.500 de euro. A făcut o comparație și cu salariile celor de la Corvinul Hunedoara, despre care a spus că media este în jurul a 4.000 – 5.000 de euro pentru fiecare lună.
”4.000 – 5.000 de euro sunt la Corvinul, la Liga 1. Salariile (n.r. – la CS Gloria Bistrița) sunt undeva la 2500 de euro, acolo e media salarială. E o medie mai mult decât decentă pentru Liga 2”, a spus Apostu pentru Fanatik.
Bogdan Apostu, impresar: ”Toți fotbaliștii de la CS Gloria Bistrița sunt aduși de mine”
Altfel, impresarul a confirmat public faptul că toți jucătorii de la CS Gloria Bistrița sunt aduși de el. E monopol, se pare, la formația din Liga 2 când vine vorba de aducerea de fotbaliști, prin intermediul lui Bogdan Apostu.
Stafful tehnic, oricare ar fi el, chiar dacă suferă modificări în timp, cere, iar Apostu propune anumiți fotbaliști la care acces. Cu toate acestea, deși în trecut, după cum Liga2.ro a mai remarcat, participa inclusiv la conferințe de presă alături de fostul antrenor Cristian Pustai (foto articol), el nu deține o funcție oficială la CS Gloria Bistrița.
(n.r. – Toți jucătorii de la Bistrița au fost aduși de tine?) Toți jucătorii sunt aduși de mine. (n.r. – Tu ai vreo funcție de conducere?) Nu, nu. Sub nicio formă. Sunt agent FIFA. Am o colaborare cum am și cu Corvinul. Colaborez cu ei din postura de agent. Dânșii au dorit să ia jucători de la mine, așa cum au făcut-o și cei de la Corvinul.
Știi care e cea mai mare satisfacție? Faptul că pot aduce jucători necunoscuți la nivelul fotbalului mare din România și care pot produce o astfel de surpriză. Am văzut că spune lumea că FCSB a jucat fără echipa de bază. Vreau să spun, cu FCSB, nu a avut 5 fotbaliști de bază. Performanța este cu atât mai mare.
E o realitate. Sunt jucători de bază. Mă refer la Mehdi Lehaire, la Chukwu, jucătorul lui U Cluj, la Mensah, fostul jucător al lui CFR Cluj… Sunt 4-5 jucători care ar fi putut juca titulari. Jumătate de echipă aproape”, a dezvăluit agentul FIFA.
Anunțuri gratuite din Maramures


