Operațiune de amploare în județul Bistrița-Năsăud, unde polițiștii au efectuat 34 de percheziții domiciliare la persoane bănuite de trafic ilegal de arme și muniții, braconaj cinegetic și alte infracțiuni. În urma descinderilor au fost ridicate 18 arme letale, patru amortizoare interzise, muniție și trofee de vânătoare. 30 de persoane sunt cercetate în acest dosar.

Acțiunea a avut loc astăzi, 2 noiembrie, în cadrul operațiunii naționale JUPITER, desfășurată sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a Inspectoratului General al Poliției Române.

Polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, au pus în executare 34 de mandate de percheziție domiciliară, toate pe raza județului.

Descinderile au vizat documentarea activității infracționale a 30 de persoane bănuite de contrabandă calificată, nerespectarea regimului armelor și munițiilor, nerespectarea regimului materiilor explozive, uz de armă fără drept și braconaj cinegetic.

Arme procurate ilegal din străinătate și folosite la braconaj

Potrivit anchetatorilor, începând cu anul 2024, persoanele vizate ar fi procurat ilegal, inclusiv din străinătate, arme letale și neletale supuse autorizării, muniție aferentă, dar și amortizoare pentru arme, dispozitive interzise de lege.

Ulterior, acestea ar fi fost deținute și folosite fără drept, inclusiv în cadrul unor acțiuni de braconaj cinegetic și al altor activități ilegale.

În urma perchezițiilor, polițiștii au descoperit și ridicat 18 arme letale de vânătoare. Dintre acestea, șase ar fi fost introduse în circuitul ilegal, provenind din trafic sau contrabandă, iar alte 12 erau deținute legal, dar ar fi fost folosite la activități ilegale.

De asemenea, au fost ridicate:

  • o armă neletală supusă autorizării;
  • patru amortizoare pentru arme;
  • cartușe pentru arme letale;
  • articole pirotehnice;
  • carne de vânat;
  • trofee de vânătoare.

10 persoane, duse la audieri

Tot în cursul zilei de 2 noiembrie, polițiștii au pus în aplicare 10 mandate de aducere. Persoanele vizate urmează să fie conduse la sediul IPJ Bistrița-Năsăud pentru audieri.

La acțiune au participat polițiști din mai multe structuri județene, inclusiv din cadrul polițiilor municipale și orășenești și al secțiilor de poliție rurală, luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale Bistrița-Năsăud, precum și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bistrița-Năsăud și Grupării Mobile de Jandarmi Târgu-Mureș.

Cercetările sunt continuate de polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, pentru stabilirea întregii activități infracționale.

Reprezentanții poliției precizează că efectuarea perchezițiilor și dispunerea măsurilor procesuale reprezintă etape ale procesului penal și nu înfrâng principiul prezumției de nevinovăție.

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *