Un bărbat în vârstă de 45 de ani, din satul Filia, comuna Brăduț, a fost atacat de un urs, luni dimineață, chiar în centrul localității, în apropierea sediului Poliției. Animalul l-a prins de piciorul stâng, în timp ce bărbatul se afla lângă o grădină de porumb, protejată cu gard electric.

Victima a fost transportată de fiul său la Spitalul din Baraolt, unde a fost supusă unei intervenții chirurgicale. Potrivit autorităților locale, starea bărbatului este stabilă, iar viața acestuia nu este în pericol.

Între timp, echipele de intervenție au pornit în căutarea animalului, însă ursul nu a fost găsit. Acesta a fost căutat până la pășunea din apropiere, iar autoritățile se așteaptă să revină în zonă.

Incidentul de la Brăduț vine la doar câteva săptămâni după un alt atac, petrecut în satul Zălan, din comuna Bodoc, unde o femeie a fost atacată de urs în timp ce își ducea copilul la școală. Prezența urșilor în apropierea localităților continuă să reprezinte o problemă îngrijorătoare pentru județul Covasna.

Potrivit datelor furnizate în octombrie de Direcția pentru Protecția Mediului Covasna, pagubele provocate de urși au depășit, în acest an, 1.800.000 de lei, aproape dublu față de anul trecut. Mai mult, estimările asociațiilor de vânătoare arată că în pădurile din județ s-ar afla aproximativ 2400 de urși.



Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *