Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău marchează împlinirea a 75 de ani de la înființare prin organizarea unei sesiuni științifice aniversare, în perioada 5-6 noiembrie, la care vor participa specialiști din muzee, universități și institute de cercetare din țară.
Evenimentul, intitulat „La ceas aniversar – 75 de ani de existență”, va reuni comunicări și dezbateri dedicate arheologiei, istoriei, etnografiei, conservării și restaurării patrimoniului, precum și educației muzeale.
Una dintre temele centrale ale manifestării este producția și distribuția bunurilor din preistorie până în Evul Mediu. Cercetătorii vor prezenta studii despre comunitățile din diferite perioade istorice, tehnicile de prelucrare a metalelor și ceramicii, dar și despre activitățile meșteșugărești din așezarea romană de la Optatiana, localitatea Sutoru din județul Sălaj.
Programul include și prezentări despre patrimoniul documentar, cartea veche românească, tradițiile comunităților și modalitățile prin care acestea și-au păstrat identitatea culturală. O secțiune distinctă este dedicată conservării și restaurării obiectelor de patrimoniu, fiind prezentate metode de intervenție și studii de caz.
O atenție specială va fi acordată educației muzeale și modalităților prin care patrimoniul poate deveni mai accesibil tinerilor. Muzeul din Zalău va prezenta, prin Marcela Băbănaș, proiectul educativ „Oamenii Porolissumului – De la inscripția romană la povestea personală”, care transformă informațiile istorice despre monumentele epigrafice de la Porolissum în povești accesibile copiilor și adolescenților.
De asemenea, în 6 noiembrie, la Galeria de Artă „Ioan Sima”, va avea loc workshopul „O galerie, multe perspective”, în cadrul căruia participanții vor căuta metode interactive prin care adolescenții să descopere arta și colecțiile muzeului.
Deschiderea oficială a sesiunii științifice este programată joi, 5 noiembrie, de la ora 10:00, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Zalău. Lucrările vor continua în cele două zile la Casa Municipală de Cultură, Muzeul Județean de Istorie și Artă și Galeria de Artă „Ioan Sima”.
Înființat în 1951, Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău a contribuit, în cei 75 de ani de activitate, la cercetarea, documentarea și conservarea patrimoniului istoric și cultural al Sălajului. Manifestarea aniversară își propune să aducă în prim-plan atât rezultatele cercetărilor, cât și noi modalități de valorificare a patrimoniului în relația cu publicul.
Views: 17
Anunțuri gratuite din Maramures


