Pacienții care solicită contra cost analize și investigații medicale la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia ar putea plăti mai mult pentru o serie de servicii începând din 1 ianuarie 2027. Consiliul Județean Alba a publicat în consultare un proiect de hotărâre care prevede majorarea unor tarife, introducerea de investigații noi, dar și reducerea sau eliminarea unor tarife existente. Printre serviciile vizate se numără analizele de laborator, ecografiile, colonoscopiile, consultațiile și procedurile din mai multe specialități medicale.
Tarifele sunt prevăzute în proiectul de hotărâre nr. 258 din 29 octombrie 2026 privind taxele și tarifele datorate bugetului general al județului Alba pentru anul 2027.
Este vorba despre serviciile medicale efectuate contra cost, la cererea pacienților. Proiectul nu elimină posibilitatea de a beneficia de servicii medicale decontate prin sistemul asigurărilor de sănătate, în condițiile prevăzute de legislația aplicabilă.
Noile valori nu sunt încă definitive. Acestea ar urma să intre în vigoare la 1 ianuarie 2027, dacă proiectul va fi aprobat de consilierii județeni. La aceeași dată, hotărârea privind tarifele din 2026 ar urma să își înceteze aplicabilitatea.
Analize și investigații medicale la Spitalul Județean Alba Iulia. Ce se schimbă în 2027
Potrivit notei de fundamentare, spitalul a propus modificările în funcție de costurile directe și indirecte ale serviciilor, prețurile practicate de alți furnizori de servicii medicale și numărul solicitărilor.
Unele tarife cresc, în timp ce altele rămân la nivelul din 2026. Sunt propuse și investigații noi, pentru diversificarea serviciilor disponibile.
Ecografia de organ, articulație sau părți moi din cadrul Radiologiei este una dintre investigațiile pentru care se propune o reducere semnificativă: de la 200 la 100 de lei, respectiv cu 50%.
În schimb, electroforeza proteinelor serice cu imunofixare ar urma să se scumpească cu 80%, de la 100 la 180 de lei.
Comparativ cu 2026, cresc și tarifele unor investigații neurologice, cardiologice și gastroenterologice.
Tarife pentru analize de laborator în 2027
În proiectul pentru anul viitor sunt prevăzute, între altele, următoarele tarife pentru analizele uzuale:
- Hemoleucogramă completă – 35 lei;
- VSH – 15 lei;
- Glicemie – 12 lei;
- Colesterol total – 12 lei;
- Trigliceride – 12 lei;
- Creatinină serică – 12 lei;
- Uree serică – 12 lei;
- TGO și TGP – câte 12 lei;
- Hemoglobină glicozilată – 40 lei;
- Feritină – 40 lei;
- TSH și FT4 – câte 32 lei;
- Vitamina D25-OH – 100 lei;
- Vitamina B12 – 50 lei;
- PSA – 35 lei;
- Free PSA – 40 lei;
- Urocultură – 35 lei;
- Examen complet de urină – 25 lei;
- Examen coproparazitologic – 10 lei.
Analize noi propuse pentru 2027
Spitalul propune introducerea unor teste și investigații care nu figurau în lista aprobată pentru 2026.
Printre acestea se numără:
- RAC – 45 lei;
- Capacitatea de saturație a transferinei (TSAT) – 50 lei;
- Test Syphilis – 40 lei;
- Panel pediatric de alergeni respiratori – 200 lei;
- Panel de alergeni respiratori – 250 lei;
- Panel mixt de alergeni – 400 lei;
- Panel de alergeni alimentari – 220 lei;
- Panel de alergeni pentru veninuri de insecte – 400 lei;
- Antigen Helicobacter pylori – 50 lei;
- Culturi de screening pentru anumite bacterii rezistente la antibiotice – 65 lei fiecare.
Sunt propuse și noi investigații pentru lichidele de puncție, inclusiv determinarea glucozei, proteinelor și LDH, precum și hemocultura și antibiograma CMI.
În același timp, se propune eliminarea unor poziții tarifare din lista anului 2026, ca urmare a scăderii numărului de solicitări. Unele denumiri sunt însă apropiate de cele ale unor teste care apar în noua propunere. Astfel, eliminarea unei poziții nu înseamnă neapărat că investigația medicală respectivă nu va mai putea fi efectuată sub altă denumire.
Cât vor costa investigațiile CT și RMN
Potrivit anexei privind radiologia și imagistica medicală, pentru anul 2027 sunt propuse următoarele tarife:
Tomografie computerizată – CT
- CT craniu fără contrast – 200 lei;
- CT torace fără contrast – 250 lei;
- CT abdomen fără contrast – 250 lei;
- CT pelvis fără contrast – 250 lei;
- CT craniu nativ și cu contrast – 450 lei;
- CT torace nativ și cu contrast – 550 lei;
- CT abdomen nativ și cu contrast – 500 lei;
- CT pelvis nativ și cu contrast – 485 lei;
- Uro CT – 550 lei;
- Angiografie CT – 550 lei
Rezonanță magnetică – RMN
- RMN cranio-cerebral nativ – 600 lei;
- RMN coloană vertebrală nativ, pe segment – 500 lei;
- Pachet RMN coloană vertebrală nativ – 1.000 lei;
- RMN abdominal nativ – 600 lei;
- RMN pelvin nativ – 600 lei;
- RMN genunchi, cot, gleznă sau altă extremitate, nativ – 600 lei;
- RMN umăr nativ – 650 lei;
- RMN sân nativ – 650 lei;
- RMN cranio-cerebral nativ și cu contrast – 900 lei;
- RMN abdominal nativ și cu contrast – 900 lei;
- RMN cord cu contrast – 900 lei;
- Uro RMN cu contrast – 1.200 lei.
Pentru radiografiile obișnuite sunt prevăzute tarife începând de la 45 de lei, în funcție de regiunea examinată.
Consultații medicale și investigații pe specialități
Consultația de specialitate este prevăzută la 100 de lei în numeroase secții și cabinete ale spitalului, același nivel ca în 2026.
Există însă diferențe pentru investigații și proceduri.
La Cardiologie, un EKG ar urma să coste 50 de lei, față de 30 de lei în 2026, iar un Ecodoppler cardiac, 200 de lei, față de 150 de lei. Testul de efort este prevăzut la 200 de lei, iar ecografia transesofagiană la 700 de lei.
La Gastroenterologie, o colonoscopie ar urma să coste 500 de lei, față de 400 de lei în 2026. Colonoscopia cu biopsie crește de la 530 la 650 de lei. Gastroscopia cu biopsie și testare pentru H. pylori ar urma să coste 590 de lei, față de 530 de lei.
La Obstetrică-Ginecologie, ecografia transvaginală și cea ginecologică sunt propuse la 250 de lei fiecare, față de 200 de lei în prezent. Tot în această secție apar două noi proceduri de repermeabilizare tubară, cu tarife propuse de 9.500 și 11.500 de lei.
La Neurologie, EEG-ul standard crește de la 150 la 250 de lei, iar EEG-ul cu interpretare, de la 200 la 300 de lei. Electromiografia crește de la 300 la 400 de lei.
Tarife pentru intervenții chirurgicale și proceduri estetice
Proiectul prevede modificări și în secția Chirurgie.
Pentru unele proceduri de mică chirurgie, precum tratarea panarițiului, a abceselor de părți moi sau a plăgilor superficiale, tarifele propuse cresc de la 140 la 160 de lei.
Sunt prevăzute și reduceri: tarifele pentru tratarea abcesului perianal și pentru procedurile asociate fimozei scad de la 275 la 230 de lei.
În cazul intervențiilor estetice, tarifele propuse pentru 2027 sunt:
- Blefaroplastie superioară – 3.300 lei, față de 3.000 lei;
- Blefaroplastie inferioară – 3.800 lei, față de 3.500 lei;
- Otoplastie – 4.400 lei, față de 4.000 lei;
- Labioplastie – 4.400 lei, față de 4.000 lei;
- Miniabdominoplastie – 11.000 lei, față de 10.000 lei;
- Brahioplastie – 11.000 lei, față de 10.000 lei;
- Abdominoplastie – 14.000 lei, față de 12.500 lei;
- Reducție mamară – 14.000 lei, față de 12.500 lei;
- Mastopexie fără implant – 14.000 lei, față de 12.500 lei.
Condițiile privind anestezia, spitalizarea și durata maximă a internării diferă în funcție de procedură.
Tarife pentru recuperare medicală și spitalizare la cerere
Pentru serviciile de recuperare, proiectul propune menținerea tarifelor aprobate pentru 2026.
Printre acestea se numără:
- Recuperare neurologică – 328 lei/zi pentru spitalizare și tratament;
- Cură de recuperare neurologică de 14 zile – 4.592 lei;
- Recuperare, medicină fizică și balneologie – 234 lei/zi;
- Cură de recuperare de 12 zile – 2.808 lei;
- Recuperare medicală ortopedie și traumatologie – 311 lei/zi;
- Cură de tratament recuperator de 11 zile – 3.421 lei;
- Masaj – 30 lei/ședință;
- Kinetoterapie – 30 lei/ședință.
Pentru anumite saloane de rezervă, cu condiții hoteliere sporite, tariful ar urma să crească de la 50 la 70 de lei pe zi.
Tarife pentru documentele medicale din arhivă
Și eliberarea unor documente medicale la cerere are tarife prevăzute în proiect.
- Copie bilet de externare – 100 lei;
- Copie certificat constatator al nașterii sau decesului – 100 lei;
- Adeverință privind perioada internării și diagnosticul – 120 lei;
- Copie foaie de observație clinică generală – 150 lei;
- Adeverință privind protezele ortopedice, pentru efectuarea RMN – 50 lei;
- Copie foaie de spitalizare de zi sau fișă UPU – 120 lei;
- Adeverință cu date ale nașterii – 300 lei.
În 2026, adeverința care reunea informații despre internare, diagnostic și proteze ortopedice avea un tarif de 170 de lei. Pentru 2027, proiectul propune separarea acestui serviciu în două categorii.
Ce tarife rămân neschimbate în 2027
Conform notei de fundamentare, mai multe categorii de servicii își păstrează tarifele din 2026.
Printre acestea se află recuperarea neurologică, medicina fizică și balneologia, reabilitarea medicală ambulatorie, dermatologia, ORL, ortopedia, reumatologia, oftalmologia, alergologia, laboratorul de diagnostic molecular și unele servicii din Neonatologie.
În alte secții, doar anumite proceduri se modifică, în timp ce restul tarifelor rămân neschimbate.
Când ar urma să intre în vigoare noile tarife
Proiectul de hotărâre al Consiliului Județean Alba prevede aplicarea tarifelor de la 1 ianuarie 2027, după adoptarea actului administrativ.
Până atunci, pentru serviciile la cerere se aplică tarifele aprobate pentru 2026 prin Hotărârea CJ Alba nr. 340 din 15 decembrie 2025.
Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia – Lista tarifelor propuse pentru 2027
Laborator de analize medicale
Hematologie
- Hemoleucogramă completă, hemoglobină, hematocrit, numărătoare eritrocite, numărătoare leucocite, numărătoare trombocite, formula leucocitară, indici eritrocitari*1): 35,00 lei
- Număratoare reticulocite: 18,00 lei
- Examen citologic al frotiului sanguin*3): 30,00 lei
- VSH*1): 15,00 lei
- Timp de coagulare: 10,00 lei
- Timp de sângerare: 10,00 lei
- Timp Quick, activitate de protrombină1) + INR1) (International Normalised Ratio): 20,00 lei
- APTT: 20,00 lei
- Determinare grup sanguin ABO (la gravidă*1)): 15,00 lei
- Determinare grup sanguin Rh (la gravidă*1): 15,00 lei
- D-dimeri: 60,00 lei
- Fibrinogenemie: 20,00 lei
Biochimie
- Uree serică*1): 12,00 lei
- Acid uric seric*1): 12,00 lei
- Creatinină serică*1)**): 12,00 lei
- Calciu ionic seric*1): 18,00 lei
- Calciu seric total*1): 12,00 lei
- Magneziemie*1): 12,00 lei
- Sideremie*1): 15,00 lei
- Glicemie*1): 12,00 lei
- Colesterol seric total*1): 12,00 lei
- Trigliceride serice*1): 12,00 lei
- HDL colesterol (numai în HTA și obezitate și dislipidemii la copii*1)): 15,00 lei
- LDL (numai în HTA și obezitate și dislipidemii la copii*1)): 15,00 lei
- Proteine totale serice*1): 12,00 lei
- TGO*1) (ASAT): 12,00 lei
- TGP*1) (ALAT): 12,00 lei
- Fosfatază alcalină*1) (ALP): 15,00 lei
- Gama GT: 15,00 lei
- LDH: 15,00 lei
- Bilirubină totală*1): 12,00 lei
- Bilirubină directă*1): 12,00 lei
- Electroforeza proteinelor serice cu imunofixare (imunelectroforeza): 180,00 lei
- Electroforeza proteinelor serice*1): 32,00 lei
- Feritina: 40,00 lei
- Hemoglobină glicozilată: 40,00 lei
- Amilazemie: 15,00 lei
- CK: 15,00 lei
- CKMb: 20,00 lei
- Na (Natriu) – Ser: 15,00 lei
- Clor – Ser: 15,00 lei
- K (Potasiu) – Ser: 15,00 lei
- Phosfor: 15,00 lei
- AlbU (Albumina): 30,00 lei
- CreU (Creatinina): 15,00 lei
- RAC: 45,00 lei
- Astrup: 100,00 lei
- Lipaza: 20,00 lei
- Transferina: 35,00 lei
- Albumina serică: 14,00 lei
- Capacitatea de saturaţie a transferinei (TSAT): 50,00 lei
Imunologie
- ASLO*1): 25,00 lei
- RPR*1): 15,00 lei
- Factor rheumatoid: 15,00 lei
- Proteina C reactivă*1): 15,00 lei
- IgA seric: 30,00 lei
- IgE seric: 30,00 lei
- IgM seric: 30,00 lei
- IgG seric: 30,00 lei
- Complement seric C3: 30,00 lei
- Complement seric C4: 30,00 lei
- Testare HIV: 50,00 lei
- TSH: 32,00 lei
- FT4: 32,00 lei
- Ag HBs*2): 40,00 lei
- Anti-HAV IgM*2): 50,00 lei
- Anti HBc*2): 40,00 lei
- Anti HCV*2): 65,00 lei
- FSH: 35,00 lei
- LH: 35,00 lei
- Estradiol: 45,00 lei
- Cortizol: 40,00 lei
- Progesteron: 40,00 lei
- Prolactină: 40,00 lei
- PSA: 35,00 lei
- Free PSA: 40,00 lei
- Confirmare TPHA*1), *4): 20,00 lei
- CA 125: 40,00 lei
- CA 19-9: 50,00 lei
- CA 15-3: 50,00 lei
- CEA: 40,00 lei
- Troponina: 70,00 lei
- ATPO: 45,00 lei
- AFP (alfa fetoproteina): 40,00 lei
- Toxoplasma Ig M: 45,00 lei
- Toxoplasma Ig G: 45,00 lei
- CMV Citomegalovirus Ig M: 50,00 lei
- CMV Citomegalovirus IgG: 50,00 lei
- Rubella IG M: 45,00 lei
- Rubella IG G: 45,00 lei
- Dozare Vitamina B12: 50,00 lei
- Virus Epstein-Barr (EBV) Ig M: 50,00 lei
- Virus Epstein-Barr (EBV) Ig G: 50,00 lei
- BetaHCG: 45,00 lei
- Anti TG: 40,00 lei
- Vitamina D25 – OH: 100,00 lei
- Testosteron: 45,00 lei
- Acid folic: 50,00 lei
- iPTH: 50,00 lei
- Insulina: 50,00 lei
- Procalcitonină: 100,00 lei
- NT-proBNP: 120,00 lei
- Ac. Anti HBs: 40,00 lei
- Calcitonină: 80,00 lei
- Anticorpi antinucleari (ANA): 70,00 lei
- Anticorpi anti citoplasma polinuclearelor neutrofile (ANCA): 70,00 lei
- Anticorpi anti – proteinaza 3 (c-ANCA): 75,00 lei
- Anticorpi anti – mieloperoxidaza (p-ANCA): 75,00 lei
- Hepatita virală E IgM: 90,00 lei
- DHEA-S: 55,00 lei
- Syphilis: 40,00 lei
- Indice HOMA: 65,00 lei
- Profil ANA extins: 170,00 lei
- Profil anticorpi anti antigene specific pentru miozita extins: 200,00 lei
- Profil anticorpi anti antigene specific pentru boli hepatice autoimune: 200,00 lei
- Profil anticorpi anti antigene specific pentru scleroza sistemică: 200,00 lei
- Borrelia IGM: 120,00 lei
- Borrelia IGG: 120,00 lei
- Panel pediatric alergeni (IgE specifice): 170,00 lei
- Panel pediatric alergeni respiratori (IgE specifice): 200,00 lei
- Panel alergeni respiratori (IgE specifice): 250,00 lei
- Panel mix alergeni (IgE specifice): 400,00 lei
- Panel alergeni alimentari (IgE specifice): 220,00 lei
- Panel alergeni veninuri de insecte (IgE specifice): 400,00 lei
Bacteriologie
- Depistare hemoragii oculte: 35,00 lei
- Ex. Digestie: 25,00 lei
- Ex. Clostridium: 60,00 lei
- Ex. Norovirus: 40,00 lei
- Yersinia enterocolitică: 40,00 lei
- Campylobacter pylori: 40,00 lei
- Influentza A + B: 40,00 lei
- Antigen Helicobacter pylori: 50,00 lei
- Ex. Adenovirus + Rotavirus: 40,00 lei
Bacteriologie – cultură
- Eficiența sterilizării: 25,00 lei
- Condiții igienico-sanitare (teste de salubritate): 35,00 lei
- Cultura screening enterobacterii BLSE: 65,00 lei
- Cultură screening Staphylococus aerius meticilnorezistent MRSA: 65,00 lei
- Cultură screening bacterii producătoare de Carbapenemaze: 65,00 lei
- Cultură screening enterococ rezistent la Vancomicina vre: 65,00 lei
- Aeromicrofloră: 25,00 lei
Exudat faringian
- Cultură: 35,00 lei
- Antibiogramă: 30,00 lei
- Cultura fungi: 30,00 lei
- Fungigrama: 75,00 lei
Examene spută
- Cultura: 35,00 lei
- Antibiogramă – Difuzimetrică: 30,00 lei
Analize de urină
- Examen complet de urină (sumar + sediment)*1): 25,00 lei
- Urocultură: 35,00 lei
- Antibiogramă: 30,00 lei
- Determinare glucoză urinară*1): 15,00 lei
- Determinare proteine urinare*1): 20,00 lei
- Amilazurie: 15,00 lei
Examene materii fecale
- Examen coproparazitologic *1) (1 probă): 10,00 lei
- Coprocultură: 40,00 lei
- Antibiogramă: 30,00 lei
- Cultura fungi: 30,00 lei
- Fungigrama – examene materii fecale: 75,00 lei
- Leucocite din scaun (coprocitograma): 25,00 lei
- Examene din secreţii vaginale
- Examen microscopic nativ: 15,00 lei
- Examen microscopic colorat Gram: 20,00 lei
- Cultură: 35,00 lei
- Antibiogramă: 30,00 lei
- Cultură fungi: 30,00 lei
- Fungigrama: 75,00 lei
Examene din secreţii uretrale, otice, nazale, conjunctivale şi puroi
- Examen microscopic colorat: 20,00 lei
- Cultură: 35,00 lei
- Cultură fungi: 30,00 lei
- Fungigrama: 75,00 lei
- Antibiogramă: 30,00 lei
Examen lichid puncţie
- Examen microscopic/frotiu: 20,00 lei
- Cultură: 35,00 lei
- Antibiogramă: 30,00 lei
- Glucoza din lichide de puncţie: 15,00 lei
- Proteine din lichide de puncţie: 20,00 lei
- LDH din lichide de puncţie: 15,00 lei
- Rivalta din lichid de puncţie: 20,00 lei
- Număr de elemente din lichid de puncţie: 35,00 lei
- Hemocultura: 170,00 lei
- Antibiograma CMI: 75,00 lei
Examinări histopatologice
- Examen histopatologic procedura completa HE 1-3 blocuri: 200,00 lei
- Examen histopatologic procedura completa HE 4-6 blocuri: 300,00 lei
- Diagnostic histopatologic pe lamă: 150,00 lei
- Examen histopatologic procedură completă HE şi coloraţii speciale 1-3: 250,00 lei
- Examen histopatologic procedură completă HE şi coloraţii speciale 4-6: 350,00 lei
- Citodiagnostic secreţie vaginală: 80,00 lei
- Citodiagnostic lichid de puncţie: 90,00 lei
- Teste imunohistochimice/set: 350,00 lei
- Spermogramă: 80,00 lei
- Citodiagnostic spută: 60,00 lei
- Citodiagnostic lichid (urină etc.): 90,00 lei
- Citodiagnostic brosaj: 60,00 lei
- Citodiagnostic aspirat bronșic: 60,00 lei
- Citodiagnostic Papanicolau: 80,00 lei
Radiologie, CT, RMN, ecografii
Radiografii
- Radiografie craniană standard 1 incidentă: 45,00 lei
- Radiografie craniană în proiecţie sinusuri anterioare ale feței: 45,00 lei
- Ex. radiologic părţi ale scheletului în 2 planuri: 45,00 lei
- Ex. radiologic bazin: 45,00 lei
- Radiografie de membre: 45,00 lei
- Ex. radiologic centură scapulară: 45,00 lei
- Ex. radiologic alte articulații fără substanță de contrast sau funcționale cu TV: 45,00 lei
- Ex. radiologic părți coloana dorsală: 50,00 lei
- Ex. radiologic părți coloana lombară, sacrată: 50,00 lei
- Ex. radiologic coloana vertebrală completă, fără coloana cervicală: 60,00 lei
- Ex. radiologic coloana cervicală 1 incidentă: 50,00 lei
- Ex. radiologic torace ansamblu: 55,00 lei
- Ex. radiologic torace osos sau părţi ale lui în mai multe planuri/Ex. radiologic torace şi organe ale toracelui: 45,00 lei
- Ex. radiologic de vizualizare generală a abdomenului nativ în cel puţin 2 planuri: 45,00 lei
- Ex. radiologic tract urinar (urografie minutată) cu substanţă de contrast nonionică: 350,00 lei
- Ex. radiologic retrograd de uretră sau vezică urinară cu substanță de contrast: 350,00 lei
CT
- CT craniu fără substanţă de contrast: 200,00 lei
- CT regiune gât fără substanţă de contrast nonionică: 200,00 lei
- CT regiune toracică fără substanţă de contrast nonionică: 250,00 lei
- CT abdomen fără substanţă de contrast: 250,00 lei
- CT pelvis fără substanţă de contrast: 250,00 lei
- CT coloană vertebrală fără substanţă de contrast nonionică/segment: 200,00 lei
- CT membre/membru fără substanţă de contrast: 200,00 lei
- CT craniu nativ și cu substanţă de contrast nonionică: 450,00 lei
- CT regiune gât nativ și cu substanţă de contrast nonionică: 550,00 lei
- CT regiune toracică nativ și cu substanţă de contrast nonionică: 550,00 lei
- CT abdomen nativ și cu substanţă de contrast (nonionică) adm. Intravenos: 500,00 lei
- CT pelvis nativ și cu substanţă de contrast (nonionică) adm. Intravenos: 485,00 lei
- CT coloană vertebrală nativ și cu substanţă de contrast nonionică/segment: 550,00 lei
- CT membre nativ și cu substanţă de contrast nonionică/segment: 400,00 lei
- CT ureche internă: 550,00 lei
- Uro CT: 550,00 lei
- Angiografie CT membre: 550,00 lei
- Angiografie CT craniu: 550,00 lei
- Angiografie CT regiune cervicală: 550,00 lei
- Angiografie CT abdomen: 550,00 lei
- Angiografie CT pelvis: 550,00 lei
RMN
- RMN cranio – cerebral nativ: 600,00 lei
- RMN regiune coloană vertebrală (cervicală, toracică, lombară) nativ/segment: 500,00 lei
- PACHET RMN regiune coloană vertebrală (cervicală, toracică, lombară) nativ: 1.000,00 lei
- RMN abdominal nativ: 600,00 lei
- RMN pelvin nativ: 600,00 lei
- RMN extremități nativ/segment – genunchi, cot, gleznă etc: 600,00 lei
- RMN umăr nativ: 650,00 lei
- RMN sân nativ: 650,00 lei
- RMN umăr nativ și cu substanță de contrast: 900,00 lei
- RMN sân nativ și cu substanță de contrast: 900,00 lei
- RMN cranio – cerebral nativ și cu substanță de contrast: 900,00 lei
- RMN regiuni coloană vertebrală (cervicală, toracală etc.) nativ și cu substanță de contrast: 900,00 lei
- RMN abdominal nativ și cu substanță de contrast: 900,00 lei
- RMN extremități nativ/segment – genunchi, cot, gleznă etc., cu substanță de contrast: 900,00 lei
- RMN cord cu substanță de contrast: 900,00 lei
- Uro RMN cu substanță de contrast: 1.200,00 lei
- Angiografia RMN trunchiuri supraaortice: 550,00 lei
- Angiografia RMN artere renale sau aortă: 550,00 lei
- Angiografie RMN/segment craniu, abdomen, pelvis etc: 850,00 lei
- Angiografie carotidiană cu substanță de contrast: 550,00 lei
Ecografie
- Ecografie generală (abdomen + pelvis): 200,00 lei
- Ecografie abdomen: 100,00 lei
- Ecografie pelvis: 100,00 lei
- Ecografie de vase (vene): 120,00 lei
- Ecografie de vase (artere): 120,00 lei
- Ecografie endocrină: 150,00 lei
- Ecografie + Doppler color: 200,00 lei
- Ecografie de organ/articulație/părți moi: 100,00 lei
- Senologie imagistică-ecografie/pentru un sân: 100 lei pentru un sân
- Mamografie în 2 planuri/pentru un sân: 200 lei pentru un sân
- Spirograma + test farmacodinamic bronhomotor: 41,00 lei
- Electromiografie: 100,00 lei
- Osteodensitometrie dexa-coloană lombo-sacrată + articulații coxo-femurale: 150,00 lei
Ambulatoriu de specialitate și documente medicale
- Consultație de specialitate: 100 lei
- Consultație / referat medical pentru comisia de expertizare a capacității de muncă: 100 lei
- Adeverință medicală: 30 lei
- Fișă medicală permis auto: 6 examinări × 30 lei + 20 lei eliberare = 200 lei
- Fișă medicală permis portarmă: 30 lei pentru fiecare examinare + 20 lei eliberare
- Fișă medicală pentru plecarea în străinătate: 30 lei pentru fiecare consultație + 20 lei eliberare
- Certificat medical prenupțial: RPR 15 lei + examen psihologic 50 lei + eliberare 20 lei = 85 lei
- Fișă medicală angajare: 60 lei
- Fișă medicală control periodic: 50 lei
- Examen psihologic recomandat de medicul de medicina muncii: 50 lei
- Fișă medicina muncii pentru concursuri (certificat A5): 60 lei
- Raport de evaluare la locul de muncă pentru gravide: 100 lei
Endoscopie bronșică
- Bronhoscopie: 500,00 lei
- Explorări funcționale
- EKG: 50,00 lei
- Spirometrie: 50,00 lei
- Măsurare TA: 20,00 lei
- Pulsoximetrie: 20,00 lei
- Doppler (indice gambă-braţ): 30,00 lei
- Efectuare injectie intravenos: 50,00 lei
- Efectuare injectie intramuscular: 30,00 lei
- Efectuare injecţie subcutanat: 20,00 lei
Hematologie
- Consultaţie de specialitate: 100,00 lei
- Consult/referat medical comisie expertizarea capacităţii de muncă: 100,00 lei
- Spălare şi heparinare cameră implantabilă: 50,00 lei
- Efectuare injecţie subcutanată (terapie hormonală şi moleculară): 35,00 lei
- Masaj limfedem: 50,00 lei
- Adeverinţă medicală: 30,00 lei
Laborator de diagnostic molecular
- TEST – REAL TIME PCR pentru diagnosticare COVID-19: 200,00 lei
- TEST – Antigen SARS COV 2: 60,00 lei
- KIT PANEL RESPIRATOR – REAL TIME PCR: 200,00 lei
- ADM HPV – Human Papillo-uman virus: 280,00 lei
- AND – HVB (AND viral Hepatită B): 250,00 lei
- ARN – HCV (ARN viral Hepatită C): 250,00 lei
- Panel SEPSIS prin metoda PCR: 900,00 lei
- Clostridium difficile: 400,00 lei
Boli infecțioase
- Consultație de specialitate: 100,00 lei
- Consult/referat medical comisie expertizarea capacităţii de muncă: 100,00 lei
- Adeverinţă medicală: 30,00 lei
Diabet, nutriție, boli metabolice
- Consultație de specialitate: 100,00 lei
- EKG (efectuare): 50,00 lei
- Măsurare glicemie (glucometru): 10,00 lei
- Indice gambă/braţ: 20,00 lei
- Taxă salon rezervă condiţii hoteliere sporite/zi (1 pat, baie proprie, televizor, aer condiţionat, frigider): 70,00 lei
Recuperare, medicină fizică și balneologie
- Tarif/zi de spitalizare şi tratament: 234,00 lei
- Tarif/cură de 12 zile tratament recuperator: 2.808,00 lei
- Tarif/zi de spitalizare şi tratament: 311,00 lei
- Tarif/cură de 11 zile tratament recuperator: 3.421,00 lei
Ambulatoriul de reabilitare medicală
- Consultație de specialitate: 100,00 lei
- Consult/referat medical comisie expertizarea capacităţii de muncă: 100,00 lei
- Control: 50,00 lei
- Tarif tratament recuperator/zi – 4 proceduri/şedință: 28,00 lei
- Tarif cură/10 zile (10 şedinţe): 420,00 lei
- Tratament infiltrativ: 20,00 lei
- Tarif masaj/şedinţă: 30,00 lei
- Tarif Kinetoterapie/şedinţă: 30,00 lei
- Adeverinţă medicală: 30,00 lei
- Proceduri electroterapie – număr proceduri *20 lei/procedură: 20,00 lei
Cardiologie
- Consultaţie de specialitate: 100,00 lei
- EKG (efectuare): 50,00 lei
- Holter EKG + interpretare: 180,00 lei
- Holter TA + interpretare: 150,00 lei
- Ecodoppler cardiac: 200,00 lei
- Determinarea indicelui de presiune gleznă/braț, respectiv deget/braț: 75,00 lei
- Test de efort: 200,00 lei
- Pulsoximetrie: 20,00 lei
- Ecografie transesofagiană: 700,00 lei
Chirurgie
- Consultaţie de specialitate: 100,00 lei
- Panarițiu: 160,00 lei
- Flegmoane superficiale mână fără limfagită: 160,00 lei
- Flegmoane loja tenară, hipotenară, comisurale, tenosinovitelor: 160,00 lei
- Abces de părți moi: 160,00 lei
- Abces pilomidal: 160,00 lei
- Furuncul: 130,00 lei
- Furuncul antracoid, furunculozei: 130,00 lei
- Hidrosadenitei: 130,00 lei
- Serom posttraumatic: 130,00 lei
- Arsuri termice <10%: 130,00 lei
- Leziuni externe prin agenți chimici <10%: 130,00 lei
- Hematom: 160,00 lei
- Plăgi tăiate superficiale: 160,00 lei
- Degerături (gr.1 și gr. 2): 130,00 lei
- Flebopatii varicoase superficiale, ruptură pachet varicos: 300,00 lei
- Adenoflegnionul: 250,00 lei
- Supurații postoperatorii: 140,00 lei
- Consultația, tratamentul și îngrijirea piciorului diabetic (polinevrită, supurații, microangiopatie): 160,00 lei
- Afecțiuni mamare superficiale: 140,00 lei
- Supurații mamare profunde: 250,00 lei
- Granulom ombilical: 140,00 lei
- Abces perianal: 230,00 lei
- Fimoză (decalotarea, debridarea) + fimotomie: 230,00 lei
- Tumori mici, chisturi dermoide sebacee, lipoame neinfectate: 250,00 lei
- Recoltarea unui produs patologic sau material pentru biopsie: 160,00 lei
- Toaleta plăgii, pansament: 90,00 lei
- Extragere fire: 90,00 lei
- Puncție postmastectomie: 90,00 lei
- Ablație unghială: 160,00 lei
- Taxă salon rezervă condiţii hoteliere sporite/zi (1 pat, baie proprie, televizor, aer condiţionat, frigider): 70,00 lei
- Blefaraplastie superioară SZ, AL: 3.300,00 lei
- Blefaraplastie inferioară SZ, AL: 3.800,00 lei
- Otoplastie, SC, AL – 1 noapte: 4.400,00 lei
- Labioplastie, SC, AL – 1 noapte: 4.400,00 lei
- Miniabdominoplastie, SC, Rahi – maxim 4 nopți: 11.000,00 lei
- Lifting de brațe/Brahioplastie, SC, AG – maxim 4 nopți: 11.000,00 lei
- Abdomioplastie, SC, AG – maxim 4 nopți: 14.000,00 lei
- Reducție mamară SC, AG – maxim 4 nopți: 14.000,00 lei
- Mastopexie fără implant SC, AG – maxim 4 nopți: 14.000,00 lei
Dermatovenerologie
- Consultaţie de specialitate: 100,00 lei
- Electrochirurgia/electrocauterizarea tumorilor cutanate/ leziune: 150,00 lei
- Recoltarea unui produs patologic sau material pentru biopsie: 180,00 lei
- Dermatoscopie: 100,00 lei
- Crioterapia: 100,00 lei
Gastroenterologie
- Consultaţie de specialitate: 100,00 lei
- Endoscopie digestivă superioară (Gastroscopie): 400,00 lei
- Endoscopie digestivă inferioară (Colonoscopie): 500,00 lei
- Endoscopie digestivă superioară + Biopsie: 550,00 lei
- Endoscopie digestivă superioară + Biopsie + H. pylori: 590,00 lei
- Endoscopie digestivă inferioară + Biopsie: 650,00 lei
- Esofagoscopie cu extracţie de corpi străini: 450,00 lei
- Ligatura endoscopică a varicelor esofagiene: 1.163,00 lei
- Terapia cu plasmă argon: 400,00 lei
- Polipectomie: 300,00 lei
- Hemostază endoscopică: 300,00 lei
- Montare gastrostomă: 1.500,00 lei
- Sedare EDI/EDS: 200,00 lei
- Clisma evacuatorie: 50,00 lei
- Taxă salon rezervă condiţii hoteliere sporite/zi (1 pat, baie proprie, televizor, aer condiţionat, frigider): 70,00 lei
Nefrologie
- Consultaţie de specialitate: 100,00 lei
- EKG (efectuare): 50,00 lei
- Extragere fire: 80,00 lei
- Înlocuirea sondei urinare: 120,00 lei
- Ecografie abdominală: 100,00 lei
- Hemodializa efectuată la solicitarea altui spital pentru pacient internat în spitalul respectiv: 700,00 lei
- Pansament cateter venos central de dializă: 100,00 lei
- Montare fire cateter venos central de dializă: 50,00 lei
- Administrare PEV: 50,00 lei
Urologie
- Consultaţie de specialitate: 100,00 lei
- Dilatația stricturii uretrale: 110,00 lei
- Cateterismul uretrovezical ”a demeure” pentru retenție completă de urină: 150,00 lei
- Instilaţii vezicale: 150,00 lei
- Tratamentul plăgilor: 100,00 lei
- Ablaţia firelor de sutură: 100,00 lei
- Recoltare secreții (uretrale și plagă): 60,00 lei
- Ecografie testiculară: 110,00 lei
- Medicină internă, geriatrie și gerontologie
- Consultaţie de specialitate: 100,00 lei
- EKG: 50,00 lei
- Măsurare glicemie (glucometru): 15,00 lei
- Spirometrie: 50,00 lei
- Pulsoximetrie: 20,00 lei
- Ecografie abdominală: 100,00 lei
- Ecografie abdomen + pelvis: 200,00 lei
Obstetrică-ginecologie
- Consultaţie de specialitate: 100,00 lei
- Manevre de mică chirurgie: 250,00 lei
- Tratamente locale, badijonaj, lavaj/caz: 150,00 lei
- Recoltarea pentru test Babeș Papanicolau: 100,00 lei
- Extracție de corpi străini (DIU): 250,00 lei
- Recoltarea unui produs patologic sau material pentru biopsie: 500,00 lei
- Montare DIU: 300,00 lei
- Avort la cerere cu anestezie locală: 1.000,00 lei
- Avort la cerere cu anestezie generală: 1.500,00 lei
- Sterilizare chirurgicală la cerere prin minilaparotomie: 3.500,00 lei
- Sterilizare chirurgicală la cerere laparoscopic: 4.500,00 lei
- Îndepărtarea altor dispozitive din tractul genital: 300,00 lei
- Servicii hoteliere superioare la rezervă cu 2 paturi/pat/zi: 70,00 lei
- Manoperă scos fire post operatoriu la pacienții operați de alți furnizori de servicii medicale: 250,00 lei
- Colposcopie: 350,00 lei
- Anestezie epidurală la naștere: 700,00 lei
- Analgezia la nașterea naturală cu gaz medical: 150,00 lei
- Electrocauterizare: 250,00 lei
- Ecografie transvaginală: 250,00 lei
- Ecografie ginecologică (pelvis): 250,00 lei
- Plastie tubară de repermeabilizare laparoscopic: 11.500,00 lei
- Plastie tubară de repermeabilizare clasică: 9.500,00 lei
Neonatologie
- Taxă montare cercei la nou – născuţi: 100,00 lei
- Tarife pentru angajați
- Tarif /1 meniu – prânz – felul 2: 12,00 lei
Pediatrie
- Taxă salon rezervă condiții hoteliere sporite/zi (1 pat, 1 pătuț, baie proprie, televizor, aer condiționat, frigider): 70,00 lei
- Taxă aparţinător/zi conform art. 221 Legea 95/2006, pentru copilul mai mare de 3 ani: 40,00 lei
- Pulsoximetrie: 20,00 lei
- Ecografie: 200,00 lei
Otorinolaringologie (ORL)
- Consultaţie de specialitate: 100,00 lei
- Tratament chirurgical colecție sept flegmon, periamigdalian, furuncul CAE: 300,00 lei
- Extracție corpi străini: 300,00 lei
- Examinare endoscopică: 300,00 lei
- Insuflaţii tubare: 50 lei/ședință
- Spălătură auriculară: 50,00 lei
- Audiometrie la căști sau în câmp liber, vocală sau tonală: 50,00 lei
- Pansament postoperator: 50,00 lei
- Aspiraţii secreţii: 50,00 lei
- Timpanogramă: 150,00 lei
- Repoziţionare otoliţi: 250,00 lei
- Videonistagmografie: 300,00 lei
Ortopedie
- Consultaţie de specialitate: 100,00 lei
- Luxație, entorsă sau fractura antebrațului, pumnului, gleznei, oaselor carpiene, metacarpiene, tarsiene, metatarsiene, falange: 250,00 lei
- Entorsa sau luxația patelei umărului, disjuncției acromio-claviculară, fracturii gambei, coastelor, claviculei, humerusului, scapulei, rupturii tendoanelor mari (achilian, bicipital, cvadricipital), leziuni de menisc, instabilitatea acută de genunchi, ruptură musculară: 250,00 lei
- Fractura femurului, luxația, entorsa, fractura de gambă cu aspect crurepedios, tratamentul scoliazei, cifozei, spondilolostezisului, rupturii musculare: 250,00 lei
- Consultația și tratamentul unei infecții osoase (osteomielita, osteita) la falange: 250,00 lei
- Consultații de control postoperatorii ale unei tuberculoze osteoarticulare: 250,00 lei
- Consultație, examen diagnostic și tratament în displazia luxantă a șoldului primele 6 luni: 250,00 lei
- Consultația și tratamentul piciorului strâmb congenital în primele 3 luni: 250,00 lei
- Consultația și tratamentul la copii cu genu valgum, genu varum, picior plat valg: 250,00 lei
- Consultația și tratamentul plăgilor contuze ale membrelor, posttraumatice, hematom, serom, edem, resturi de bont: 250,00 lei
Reumatologie
- Consultaţie de specialitate/Control: 100,00 lei
- Consultaţie de specialitate + Infiltraţii: 150,00 lei
Oftalmologie
- Consultaţie de specialitate: 100,00 lei
- Biomicroscopia, gonioscopia, oftalmoscopia: 50,00 lei
- Determinarea refracției (skiascopie, refractometrie, astigmometrie): 50,00 lei
- Explorarea funcției binoculare, examen diplopie: 50,00 lei
- Extracția corpilor străini: 70,00 lei
- Injectarea subconjuctivală, retrobulbară de medicamente: 70,00 lei
- Recoltarea unui produs patologic sau material pentru biopsie: 50,00 lei
- Taxă stabilire diagnostic la cererea comisiei de expertiză medicală (determinare acuitate vizuală, examen biomicroscopic, examen refracție, examen oftalmologic, perimetrie): 400,00 lei
- Perimetrie cinetică: 70,00 lei
- Perimetrie computerizată: 70,00 lei
- Biometrie şi ecografie oculară: 70,00 lei
- Tomografie în coerentă optică: 100,00 lei
- Laser YAG pol anterior: 200,00 lei
- Microscopie speculară: 100,00 lei
Recuperare neurologie
- Tarif/zi de spitalizare şi tratament: 328,00 lei
- Tarif/cură de 14 zile tratament recuperator: 4.592,00 lei
- Ecografie musculo – scheletată (părți moi): 200,00 lei
Neurologie
- Consultaţie de specialitate: 100,00 lei
- EEG Standard (cu hiperpnee și stimulare luminoasă intermitentă): 250,00 lei
- EEG Standard cu interpretare: 300,00 lei
- Electromiografie: 400,00 lei
- Electroneurografie: 400,00 lei
- Ecografie Doppler carotido-vertebrală: 400,00 lei
Alergologie
- Testare set standard de alergeni: 250,00 lei
- Testare anestezice stomatologice: 150,00 lei
- Testare PATCH (substanțe chimice): 400,00 lei
- Consultație de specialitate medicală: 100,00 lei
- Testare la soluţie de contrast: 150,00 lei
- Testare PATCH (medicamente): 50 lei/medicament
- Dispensar TBC – Pneumologie
- Consultaţie de specialitate: 100,00 lei
- Consult/referat medical comisie expertizarea capacităţii de muncă: 100,00 lei
- Radiografie torace: 50,00 lei
- Spirometrie: 50,00 lei
- Peckflowmetrie la domiciliu: 20,00 lei
- Aerosol/caz: 25,00 lei
- Pulsoximetrie nocturnă: 25,00 lei
- Titrare CPAP cu mască nazală: 400,00 lei
- Titrare CPAP cu mască oro-nazală: 550,00 lei
- Poligrafie nocturnă: 350,00 lei
Oncologie
- Consultaţie de specialitate: 100,00 lei
- Consult/referat medical comisie expertizarea capacităţii de muncă: 100,00 lei
- Spălare şi heparinare cameră implantabilă: 50,00 lei
- Efectuare injecţie subcutanată (terapie hormonală şi moleculară): 35,00 lei
- Masaj limfedem: 50,00 lei
- Adeverinţă medicală: 30,00 lei
Psihiatrie
- Consultaţie de specialitate: 100,00 lei
- Consult psihiatric/referat medical comisie expertizarea capacităţii de muncă: 100,00 lei
- Evaluare psihologică/referat medical comisie expertizarea capacității de muncă: 50,00 lei
- Opinie medicală la cerere: 100,00 lei
- Program recuperator: 50,00 lei
- Examinarea minimă a stării mentale (M.M.S.E.) la cerere: 50,00 lei
- Reabilitare alcoolică ambulatorie: 100,00 lei
- Examinarea capacităţii de exerciţiu: 300,00 lei
- Examinare psihiatrică pentru diverse activităţi profesionale: 200,00 lei
- Adeverinţa medicală: 30,00 lei
- Examinare în comisia medical-psihiatrică: 700,00 lei
- Examinare în comisia medico-legală psihiatrică, pentru instituirea interdicţiei, pentru cauze civile: 700,00 lei
- Examinare psihiatrică pentru acte de dispoziţie: 350,00 lei
- Examinare psihologică pentru comisia medical psihiatrică, pentru comisia medico-legală psihiatrică, în cauze civile: 150,00 lei
Psihiatrie cronici
- Consult/referat medical comisie expertizarea capacităţii de muncă: 100,00 lei
- Adeverinţă medicală: 30,00 lei
Anatomie patologică
- Taxă îmbălsămare: 250,00 lei
- Taxă cosmetizare: 100,00 lei
- Taxă pentru frigider/zi: 100,00 lei
- Taxă de urgență examen histopatologic piesă mică (biopsie): 200,00 lei
- Taxă de urgență examen histopatologic piesă mare (piesă operatorie): 300,00 lei
- Taxă de urgență citologie: 80,00 lei
- Autopsie anatomopatologică: 400,00 lei
Tarif pentru aparținători
- Tarif/zi – taxă hotelieră: 40,00 lei
Documente din arhivă
- Copie bilet externare la cerere: 100,00 lei
- Copie certificat constatator al naşterii/deces: 100,00 lei
- Adeverinţă medicală/adresă cu certificarea perioadei de internare şi a diagnosticului din registrul de internări-externări/registru protocol operator (interventii chirurgicale): 120,00 lei
- Copie foaie de observaţie clinică generală: 150,00 lei
- Adeverinţă privind protezele ortopedice în vederea efectuării RMN: 50,00 lei
- Copie foaie de spitalizare de zi/fișă U.P.U: 120,00 lei
- Adeverință medicală/adresă cu date ale nașterii: 300,00 lei (250 lei în 2026)
Anunțuri gratuite din Maramures


