PSD Brașov susține că are toleranță zero față de încălcarea legii, dar în același timp in 2024 a „cocoțat-o” pe lista eligibilă de la Consiliul Local Brașov pe Raluca Stancu, cea care era și atunci vizată intr-un dosar penal pentru inițierea și constituirea unui grup infracțional organizat, așa cum scrie și pe portalul instanței. Acum, tânăra este din nou cercetată pentru înșelăciune. Deci, a doua oară! Intrebarea este, de ce au insistat liderii PSD Brașov cu ea pe lista de la Consiliul Local dacă deja avea o problemă penală?

PSD Brașov anunță acum că are „toleranță zero” față de încălcarea legii și ia act de suspendarea Ralucăi Stancu din partid, precum și de demisia acesteia din Consiliul Local Brașov. Reacția social-democraților vine în contextul situației judiciare a fostei consiliere locale, pe care partidul a susținut-o anterior în alegeri.

Raluca Stancu, fostă consilieră locală PSD în municipiul Brașov, se află în centrul unei controverse politice și judiciare. Potrivit informațiilor prezentate, aceasta fusese deja implicată într-un dosar penal privind inițierea și constituirea unui grup infracțional organizat în perioada în care a candidat la alegerile locale.

Acum, PSD Brașov transmite că respectarea legii reprezintă un principiu de la care partidul nu face rabat și anunță că a luat act de suspendarea Ralucăi Stancu din formațiunea politică și din Biroul Organizației Municipale PSD Brașov.

O întrebare rămâne însă: ce știa conducerea PSD Brașov despre situația judiciară a Ralucăi Stancu în momentul în care a inclus-o pe lista candidaților pentru Consiliul Local?

Într-un comunicat transmis sâmbătă, 31 octombrie 2026, reprezentanții PSD susțin că partidul nu va comenta fondul anchetei și că respectă prezumția de nevinovăție.

„Pentru PSD Brașov, respectarea legii și responsabilitatea celor care ocupă funcții publice sunt principii care nu se negociază. În cazul doamnei Raluca Stancu, considerăm că toate aspectele trebuie clarificate cu seriozitate, pe baza faptelor și a concluziilor instituțiilor competente”, se arată în comunicatul social-democraților.

Raluca Stancu, suspendată din PSD și demisionară din Consiliul Local Brașov

Conducerea PSD Brașov confirmă că a luat act de suspendarea Ralucăi Stancu din partid și din Biroul Organizației Municipale, dar și de demisia acesteia din funcția de consilier local.

„Considerăm că, într-o asemenea situație, este firesc ca activitatea politică și mandatul public să fie separate de orice procedură aflată în desfășurare”, precizează reprezentanții PSD Brașov.

Totodată, social-democrații susțin că apartenența politică nu trebuie să ofere nimănui un tratament preferențial în fața legii.

PSD Brașov vorbește despre toleranță zero. Dar ce știa partidul înainte de alegeri?

Dincolo de comunicatul oficial, rămâne de clarificat dacă liderii PSD Brașov cunoșteau existența dosarului penal în momentul desemnării Ralucăi Stancu drept candidat la alegerile locale.

Existența unui dosar penal nu echivalează cu stabilirea vinovăției și nu reprezintă, în sine, o interdicție generală de a candida. Totuși, verificarea candidaților și criteriile de integritate aplicate de partidele politice reprezintă chestiuni de interes public. Și se știa!

Comunicatul nu oferă explicații cu privire la aceste aspecte și nici nu precizează dacă situația judiciară a Ralucăi Stancu era cunoscută la momentul întocmirii listelor electorale.

PSD Brașov afirmă că așteaptă clarificarea tuturor aspectelor de către autoritățile competente, fără a se pronunța asupra vinovăției fostei consiliere locale.

Rămâne de văzut dacă organizația județeană va explica și modul în care a fost verificată candidatura Ralucăi Stancu, înainte ca aceasta să ajungă în Consiliul Local Brașov pe listele PSD.

Mai jos vă lăsăm o captura de pe portalul instanței unde apare numele tinerei din PsD.

Screenshot

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *