Inter Sibiu a câștigat vineri seara detașat pe ”Municipal”, scor 5-0 cu Carpați Covasna, în etapa a 11-a a Ligii 3.
Echipa pregătită de Mihai Ianc a avut un meci facil contra ultimei clasate din serie, Carpați Covasna, sigura formație fără victorie.
Căpitanul I. Bărculeț a deschis scorul în minutul 7 și Sibiul și-a ușurat mult misiunea.
”Mezinul” Sebastian Ritivoi a adus desprinderea în minutul 16. Apoi, Moraru a dus scorul la 3-0 în minutul 23. A fost 3-0 la pauză, iar soarta jocului era decisă.
Inter nu a oprit motoarele nici după pauză. A ieșit în prim plan Gh. Gondiu, care a reușit o ”dublă”, în minutele 47 și 63. S-a terminat doar 5-0 pentru sibieni, într-un meci fără istoric.
Cu 21 de punte în 11 etape, Inter Sibiu a revenit pe locul 4, poziție de play-off, pe care poate rămâne la finalul acestei etape, dacă Olimpic Zărnești nu învinge sâmbătă pe ACS Mediaș 2022.


