Invitat în studioul Puterea Știrilor, fostul ministru de Externe Titus Corlățean a vorbit despre miza alegerilor de mijloc de mandat din Statele Unite și despre scenariile politice privind succesiunea la Casa Albă. Potrivit acestuia, rezultatul scrutinului depinde direct de mobilizarea electoratului conservator și de modul în care temele economice influențează opțiunile de vot.
În ce privește o nouă candidatură a lui Donald Trump, un asemenea scenariu ar deschide drumul spre o posibilă schimbare de generație în tabăra republicană.
„E o întreagă discuție dacă președintele Trump are dreptul (…) și dacă va dori și va insista și va căuta soluțiile, inclusiv juridice, să mai candideze o dată sau se va produce o schimbare de generații și aici îi știm pe cei doi mari favoriți, vicepreședintele Vance și Marco Rubio, secretarul de stat american.”
Performanța economiei americane și măsurile de sprijin pentru consumatori pot oferi un avantaj decisiv candidatului republican în cursa electorală, a punctat Corlățean.
„O revigorare a economiei americane, inclusiv prin deal-urile astea care nu ne convin nouă europenilor în plan economic pe petrol, gaze, prețuri care ar putea să scadă din nou, vor da oxigen inclusiv candidatului republican (…) Deci suntem departe de a putea trage o concluzie”, a explicat social-democratul.
Citește și: EXCLUSIV Titus Corlățean: Alegerile midterm din SUA vor fi decise de gradul de mobilizare al electoratului republican
Anunțuri gratuite din Maramures


