Marius Șumudică (55 de ani) a fost din nou în centrul atenției, de data aceasta la duelul CFR – Universitatea Cluj (1-3), din grupele Cupei României.
Concret, Șumudică le-a cerut jucătorilor să părăsească terenul în minutul 69, în semn de protest față de injuriile suporterilor gazdelor. Gestul a avut efectul opus, iar suporterii oaspeților au continuat și mai tare să îi scandeze numele.
Ulterior, Șumudică le-a făcut încă o dată semn elevilor săi să rămână la marginea terenului.
Marius Șumudică a mai avut episoade similare în 2011 și 2025
Marius Șumudică a dorit să tragă un semnal de alarmă la meciul cu Universitatea Cluj pentru scandările rasiste care se aud din tribune. Nu este pentru prima dată când antrenorul a cerut ca jucătorii săi să iasă de pe teren.
Prima dată s-a întâmplat în 2011, pe vremea când Marius Șumudică era antrenor la FC Brașov. Atunci, tehnicianul a vrut să scoată echipa de pe teren la un meci cu FCSB, după ce a fost trimis în tribune de arbitrul Alexandru Deaconu pentru proteste.
Apoi, în 2025, Marius Șumudică a făcut din nou acest gest. La un meci FCSB – Rapid (3-3), tehnicianul a fost deranjat de scandările rasiste din tribune, iar la finalul meciului a dezvăluit că a încercat să le transmită jucătorilor să iasă de pe teren, dar nu și-a putut duce planul la bun sfârșit asta pentru că era o acțiune în desfășurare.
“Ce am trăit aici astăzi… Am vrut să opresc meciul, fiindcă nu este normal să se scandeze, să fie ură de rasă. Pentru mine, ceea ce se strigă… Am vrut să scot echipa de pe teren! Nu mi se pare normal. Ok, există injurii, am acceptat, m-au înjurat, mi-au făcut bannere. Am acceptat, nu am reacționat. Nici nu m-am uitat la ele, am văzut ceva vopsit acolo. M-au înjurat, duc, că vin din galerie, dar să ajungă un stadion întreg să strige acest cântec, pentru mine este rasism!
Plus că au pus un om din staff-ul lor în spatele porții noastre și ne-a jignit tot timpul jucătorii. I-a înjurat pe Aioani, pe Micovschi, pe toți. Am mers la arbitru și până la urmă l-au scos de acolo. Incredibil așa ceva! Să stea în spatele porții un om din staff-ul advers și să înjure. Așa ceva nu accept!
Îl cunosc foarte bine pe acel domn, știu unde stă, că mi-e vecin. Să ajungi să stai în spatele porții și să înjuri ca un birjar jucătorii echipei mele și nimeni să nu ia atitudine… I-am spus arbitrului de 4 ori”, a spus Șumudică.
Șumudică, prima reacție după ce a vrut să scoată echipa de pe teren la meciul cu Universitatea Cluj
La finalul partidei, Marius Șumudică a apărut la interviu și a prezentat cum au stat lucrurile, din punctul său de vedere. Antrenorul susține că i-a atenționat pe arbitri înainte și în timpul meciului, însă nu au luat nicio decizie, astfel că a decis să protesteze, chemându-și jucătorii pe margine.
”Să vă explic. Am spus toată săptămâna că accept orice, să fiu înjurat, sunt înjurat de familie, nu am reacționat. M-ați văzut că am reacționat la ceva? Nu am nicio problemă.
Eu nu reacționez la astfel de injurii. Înainte de meci, i-am spus celui de-al patrulea arbitru, i-am zis că, dacă vor continua în timpul meciului…
El l-a anunțat pe Chivulete, fiindcă așa este regulamentul. Nu s-a făcut lucrul ăsta, l-am pus să dea mingea aproape și am oprit meciul.
Jucătorii africani au venit la mine și au dat mâna cu mine, m-au felicitat. Ați văzut ce se întâmplă cu rasismul. FRF nu mai trebuie să tolereze astfel de scandări. Se uită familia mea, nu accept așa ceva. Pot să mă facă albie de porci, dacă ei consideră așa, să o facă.
Dar am zis-o și înainte, și în meci, nu s-a luat nicio măsură și atunci am luat decizia asta cu jucătorii. Vom ajunge la nenorociri, se vor încăiera suporterii. Sunt foarte mulțumit pentru că mi-au dat dreptate jucătorii lor, inclusiv Chipciu, m-au felicitat.
La sfârșitul meciului m-au înjurat iar. Asta voi face mereu”, a declarat Marius Șumudică.
VIDEO cu momentul în care Șumudică le cere jucătorilor să vină pe marginea terenului
Recomandările redacției
Anunțuri gratuite din Maramures


