Prima centrală fotovoltaică din municipiul Zalău este în curs de realizarepe strada Spicului, nr. 5, unde au fost deja montate cele 1.516 panouri solare. Investiția, în valoare de peste 3,8 milioane de lei, fără TVA, ar urma să producă anual aproximativ 1.100 MWh de energie electrică, echivalentul a aproape 30% din consumul cumulat al mai multor instituții publice locale.

Potrivit Primăriei Zalău, terenul destinat centralei a fost amenajat, iar panourile fotovoltaice monocristaline, cu o putere de 660 W fiecare, au fost instalate. Au fost livrate și cele 10 invertoare, fiecare cu o putere de 100 kW, care urmează să fie montate.

Centrala va avea o putere instalată de aproximativ 1 MW și va fi dotată cu un post de transformare de 1.250 kVA și instalațiile necesare pentru racordarea la rețeaua electrică. După finalizarea montajului și a lucrărilor de racordare, vor fi demarate procedurile pentru punerea în funcțiune a parcului fotovoltaic.

Energia produsă va putea acoperi o parte importantă din consumul anual al Primăriei Municipiului Zalău, al unităților de învățământ, al Serviciului de Administrare a Domeniului Public, al Poliției Locale și al Casei Municipale de Cultură.

Valoarea investiției este de 3.814.874,33 lei, fără TVA, proiectul fiind finanțat prin Fondul pentru Modernizare, gestionat de Ministerul Energiei.

Prin această investiție, administrația locală urmărește reducerea cheltuielilor cu energia electrică, creșterea eficienței energetice și utilizarea resurselor regenerabile pentru asigurarea unei părți din necesarul de energie al instituțiilor publice din municipiu.

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *