Mureș: Persoană găsită inconștientă într-o locuință, posibil intoxicată cu monoxid de carbon

O persoană a fost găsită inconștientă, marți, într-o locuință din municipiul Târgu Mureș, existând suspiciunea unei intoxicații cu monoxid de carbon, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Mureș.

‘Pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Târgu Mureș intervin pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor la o casă de locuit situată pe strada Hegyi Lajos, din municipiul Târgu Mureș. Intervenția are loc după ce o persoană aflată în stare de inconștiență, cu suspiciune de intoxicație cu monoxid de carbon, a fost preluată de un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Mureș’, a arătat ISU Mureș.

La fața locului intervine o autospecială de stingere cu apă și spumă, iar pentru gestionarea situației și efectuarea măsurătorilor de siguranță a fost mobilizată și o autospecială pentru cercetare chimică, biologică, radiologică și nucleară (CBRN). AGERPRES/(AS – redactor: Dorina Matiș, editor: George Onea, editor online: Ada Vîlceanu)

Afisari: 1


Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *