Conducerea județeană a PNL Bistrița-Năsăud a votat dizolvarea Biroului Politic Municipal și numirea unei noi structuri interimare conduse de fostul primar Ioan Turc.
Noua echipă include șapte membri cooptați din afara formațiunii, printre care se numără medici, antreprenori și ingineri din localitate. Modificările de organizare internă urmăresc consolidarea activității politice și pregătirea viitoarelor proiecte administrative ale filialei.
Decizia conducerii județene a atras excluderea din biroul municipal a consilierilor locali care au votat alături de reprezentanții PSD, contrar liniei politice asumate. Printre cei vizați de sancțiunile interne se numără și viceprimarul Sorin Hangan.
„Persoanele care au votat alături de PSD in consiliul local, încălcând linia politică a PNL și angajamentele asumate în fața alegătorilor liberali, au fost excluse din Biroul Politic Municipal. Considerăm că reprezentarea politică presupune consecvență, responsabilitate și respectarea mandatului de încredere primit de la cetățeni. Cei care au ales să susțină politic PSD, împotriva deciziilor partidului, nu mai reprezintă Partidul Național Liberal”, se arată într-un comunicat.
Reprezentanții PNL susțin că reprezentarea cetățenilor necesită consecvență, iar susținerea unui alt partid politic contravine mandatului de încredere primit de la alegătorii liberali.
Citește mai mult, Aici.
Anunțuri gratuite din Maramures


