Publicat la 26 octombrie 2026
Având în vedere că în această săptămână elevii sunt în vacanța de toamnă, Primăria Brașov a decis să mențină serviciul de transport biciclele, asigurat de autobuzele RATBV care circulă pe linia 20 (Livada Poștei – Poiana Brașov). Anunțul a fost făcut de viceprimarul Brașovului, Dan Ghiță, care a precizat că aceasta este ultima săptămână în care din Bike Park-ul Postăvarul va mai fi deschis. Execpție face traseul Monkey Business, care este deja închis deoarece se execută lucrări pe pârtia Subteleferic în vederea pregătirii FOTE 2027.
„Odată cu încheierea vacanței, remorcile vor fi retrase, mai ales că vremea ne arată că ne apropiem, încet-încet, de sezonul de iarnă. Așadar, ne pregătim să lăsăm bicicletele deoparte și să scoatem schiurile și snowboardurile. Nu mai este mult până la deschiderea sezonului de iarnă în Poiana Brașov”, a declarat viceprimarul Dan Ghiță.
‘, {
height: 57,
autoHeight: false
});
$(“.fancybox-inner”).css({height: ’57px !important’});
}
else
$a.html(data);
});
});
Anunțuri gratuite din Maramures


