• CFR Cluj și Dinamo se întâlnesc ACUM, în etapa #13 din Superliga
  • Partida este în format liveTEXT pe GOLAZO.ro și în direct pe Digi Sport 1 și Prima Sport 1.

Adaugă GOLAZO.ro la favorite

„Câinii” sunt lideri în Superliga, cu 29 de puncte, în timp ce formația din Gruia ocupă locul 9, cu 16 puncte.

Istoria este de partea ardelenilor, care au pierdut o singură confruntare în ultimele 20 de întâlniri directe. Se întâmpla pe 31 octombrie 2025: 2-1, pe Arena Națională, cu două goluri marcate de Dinamo în minutele 90 și 90+2.

CFR Cluj – Dinamo 2-0, live

  • Au marcat: Cordea (’26), Ignat (’62)

Min.62 – GOL CFR Cluj, 2-0! Ignat marchează cu o lovitură puternică de cap, după un corner de pe partea dreaptă.

Min.50 – Dinamo cere penalty, după ce Irimia acuză o lovitură peste față.

Min.46 – Partida se reia.

Final de primă repriză în Gruia

Min.45+2 – Zandbergen reia cu capul, după o centrare de pe partea stângă, dar Vâlceanu reține.

Prima repriză este prelungită cu minimum un minut

Min.43 – Mărginean vede și el cartonașul galben.

Min.34 – Perianu este și el avertizat pentru un fault din spate asupra lui Opruț.

Min.32 – Fetai vede și el cartonașul galben.

Min.26 – GOL CFR Cluj, 1-0! Andrei Cordea primește o minge la marginea careului, Mărginean nu iese în întâmpinare, iar jucătorul ardelenilor șutează plasat și îl învinge pe Bellaarouch. Mingea a sărit direct în fața portarului de la Dinamo, care părea că putea face mai mult la șutul atacantului formației din Gruia.

Galerie foto (6 imagini)



+6 Foto

labels.photo-gallery

Min.19 – Dinamo domină partida și pune din ce în ce mai multă presiune la poarta lui Vâlceanu. Armstrong centrează dintr-un corner de pe partea stângă, Zandbergen reia cu capul, însă portarul formației din Gruia prinde fără emoții.

Min. 10 – Prima ocazie a partidei le aparține „câinilor”. Cîrjan îi pasează lui Armstrong, care șutează din prima, din interiorul careului, însă Vâlceanu este la post.

Min.1 – Stoinov vede cartonașul galben, după o intervenție asupra lui Drazic!

Min.1 – Start de meci în Gruia. Dinamo a avut lovitura de începere a partidei.

Echipele de start:

  • CFR Cluj: Vâlceanu – Gelashvii, Ignat, Pantalon – Braun, Omic, Perianu, Ziblim – Cordea, Drazic, Șfaiț
  • Rezerve: Gal, Kun, Camora, Kresic, Saca, Perea, Păun, Nalic, Biliboc, Omrani, Trevisan, Buș
  • Antrenor: Marius Șumudică
  • Dinamo: Bellaarouch – D. Irimia, Fetai, Stoinov, Opruț – Armstrong, Soro, Mărginean, Cîrjan – Zandbergen, Karamoko
  • Rezerve: Roșca, Ungureanu, Benavides, Opriș, A. Radu, Duțu, Cr. Mihai, Mazilu, Tarbă, Pinto, Hintsa
  • Antrenor: Nuno Campos
  • Arbitru: Andrei Florin, A1: Marica Mihai Marius, A2: Corb Ioan Alexandru, VAR: Petrescu Radu Marian, AVAR: Costreie Adrian Sorin
  • Stadion: „Dr. Constantin Rădulescu” (Cluj)

Marius Șumudică:„Trebuie să revenim la ce a fost CFR-ul când am sosit eu aici”

Nemulțumit de atitudinea elevilor săi din ultimele meciuri, Șumudică le-a cerut jucătorilor să se ridice la înălțimea așteptărilor.

„Important e ce jucăm noi și dacă ne dorim mai mult decât la ultimul meci. Fiindcă, dacă interior nu ne vom dori mai mult și nu vom fi agresivi și nu vom avea dorința să ne autodepășim, n-avem nicio șansă, vă spun sincer.

Trebuie să revenim la ce a fost CFR-ul în momentul în care am sosit eu aici, la meciul cu FCSB, cu Botoșani. Băieții chiar i-am lăudat, erau niște eroi în modul în care interpretau jocul.

Am încredere, am pregătit ce trebuie să pregătim, cred că vom arăta altfel din punctul de vedere al jocului, fiindcă este un derby și nu te poți prezenta cum ne-am prezentat la Arad”, a spus Șumudică la conferința de presă.

Nuno Campos: „Dacă ne uităm la istoricul ultimelor 20 de meciuri, am câștigat o singură dată”

În ciuda diferenței din clasament, antrenorul lui Dinamo și-a avertizat jucătorii înaintea duelului din Gruia.

„CFR Cluj este o echipă puternică. Dacă ne uităm la istoricul ultimelor 20 de meciuri, am câștigat o singură dată. Cred că acest lucru spune totul despre cât de dificil va fi acest meci.

Ne-am pregătit pe parcursul săptămânii ținând cont de caracteristicile echipei lor și, cu siguranță, va fi o luptă frumoasă între cele două formații.

Nu am informații despre gazon. Sper ca terenul să nu fie într-o stare prea proastă din cauza ploii sau a altor factori. Nu știu.

Bineînțeles că este un derby cu CFR. Totuși, trebuie să găsim calea și soluțiile potrivite pentru fiecare adversar.

Abordăm fiecare meci cu respect și analizăm ce trebuie să facem pentru a câștiga, dar și cum trebuie să ne apărăm pentru a nu le permite adversarilor să marcheze. Așa privim fiecare partidă.

Este încă un meci dificil, însă avem încredere în noi, ca de fiecare dată. Vom intra pe teren cu gândul de a câștiga.

CFR Cluj e o echipă cu suflet, care se bate să câștige fiecare minge. Vom avea probleme dacă nu vom avea atitudinea potrivită. Tactic, vom încerca să nu le dăm spații, așa privim fiecare meci, și să profităm de spațiile pe care le au ei.

Trebuie să avem o atitudine bună, altfel vom avea probleme”, a declarat Nuno Campos la conferința de presă.

Citește și

VIDEO: cele mai noi imagini din sport

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *